Adrese oficiale Club

Clubul Fermierilor Români cere eliminarea obligativității vizării anuale a autorizației de mediu pentru fermieri

Clubul Fermierilor Români a adresat o scrisoare către președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților, prin care a cerut modificarea art. II. alin. (1) din Legea nr. 219/2019 pentru modificarea și completarea art. 16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului. În cadrul acestei prevederi, Clubul propune eliminarea obligativității obținerii vizei anuale a autorizației de mediu pentru fermierii care nu aduc modificări la nivelul codurilor CAEN aferente afacerii agricole, prin alocarea unui interval de timp mai mare pentru valabilitatea vizei de mediu.

Clubul Fermierilor Români, în calitate de reprezentant al intereselor fermierilor performanți la nivel național, susține că obligativitatea vizării anuale a autorizației de mediu reprezintă o birocrație inutilă, care îi afectează direct pe fermieri. Conform procedurii, scopul aplicării vizei anuale este de a confirma faptul că titularul desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu și că nu au intervenit modificări care să afecteze condițiile stabilite prin actele de reglementare.

Întrucât activitatea fermierilor presupune, în mare parte, gestionarea cât mai eficientă a activității agricole, care de cele mai multe ori nu suportă modificări la nivelul activității existente sau al suprafeței gestionate, Clubul solicită modificarea art. II. alin. (1) din Legea nr. 219/2019, pentru a nu mai impune obligativitatea obținerii vizei anuale pentru aceștia.

Clubul Fermierilor Români propune eliminarea obligativității obținerii vizei anuale a fermierilor care nu aduc modificări la nivelul codurilor CAEN aferente afacerii agricole, prin alocarea unui interval de timp mai mare pentru valabilitatea vizei de mediu. În cazul schimbărilor inițiale de acordare a autorizației de mediu, la nivelul codurilor CAEN supuse autorizării, deținătorul acesteia ar fi obligat să solicite revizuirea autorizației, astfel încât să fie evitată obligativitatea vizării anuale a autorizației de mediu.