Când am ales să mă înscriu în acest program, cel mai mult m-a atras posibilitatea de a interacționa cu alți fermieri. Așteptările mi-au fost îndeplinite și depășite cu mult, pentru că ce a urmat a fost extraordinar. Cursurile mi-au permis să îmi îmbunătățesc acitvitatea managerială. Acum gândesc altfel, conștientizez anumite situații și riscuri pe care înainte nu le aveam în vedere. Totodată, programul mi-a completat vizunea asupra afacerii, mi-a oferit o altă perspectivă asupra instrumentelor de management – managementul timpului, al oamenilor, puterea de a delega. Am plecat din acest program cu un bagaj considerabil de cunoștințe. Recomand cu căldură programul “Antreprenor în Agricultura 4.0”.