Articole

PNS pe înțelesul tuturor. Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

Intervenția Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole are ca obiective crearea de noi locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale și reducerea decalajelor dintre mediul rural și urban.

Scopul acestui sprijin constă în promovarea dezvoltării economice reziliente, durabile și digitale în zonele rurale prin extinderea și stimularea activităților neagricole.

Forma de spijin: grant

Tipul de plată: rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar

Intensitatea sprijinului public nerambursabil: 65% din costurile eligibile/proiect

Valoarea sprijinului public/proiect este de 𝟮𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗲𝘂𝗿𝗼.

Beneficiari:

  1. Micro-întreprinderi din spațiul rural.
  2. Beneficiarii se vor supune prevederilor legislației europene și naționale privind acordarea ajutorului de minimis.

Condiții de eligibilitate:

  1. Investiția trebuie să se realizeze în spațiul rural.
  2. Solicitantul trebuie să nu fie în insolvență, incapacitate de plată sau în dificultate.
  3. Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din domeniile sprijinite prin intervenție.
  4. Solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de a asigura cofinanțarea investiției.
  5. Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată pe baza prezentării unei documentații tehnico-economice.

Se acordă sprijin pentru investiții în active corporale și necorporale necesare dezvoltării afacerilor neagricole din zonele rurale care vizează următoarele domenii:

·      Producție

·      Servicii

·      Turism


*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: [email protected]