Rapoarte piață cereale

Raport piață cereale 27 iulie 2020

Stimați membri și parteneri,

Clubul dorește să asigure informarea continuă a membrilor săi în toate domeniile importante din agricultură, care le impactează activitatea. Raportul privind piața cerealelor este transmis cu titlu gratuit exclusiv membrilor Clubului Fermierilor Români (fermierilor care au aderat la asociația noastră).

Vă stăm la dispoziție pentru mai multe detalii pe e-mail la [email protected] sau vă invităm să vă abonați online, la link-ul de mai jos.

PREZENTAREA CULTURILOR. TRASEU MARKER


BUCUREȘTI – PLOIEȘTI – MIZIL – BUZĂU

PORUMB

Porumbul se află într-un stagiu de dezvoltare normal, cu circa 10% din câmpuri atinse de secetă, exprimată prin lipsa de uniformitate și uscăciune la baza tulpinii. Pe acest segment de traseu însă, cultura de porumb este viguroasă, cu perspective bune de producție, alimentată de sistemele private de irigații. Cu toate acestea, întâlnim și sole de porumb cu talia încă mică, insuficient dezvoltate și neuniforme, care au suferit din cauza stresului hidric.

SFS

Pe acest segment, floarea soarelui alternează între câmpuri dezvoltate și câmpuri întârziate din cauza condițiilor precare de apă, lucru care va genera cu siguranță o scădere a productivității la hectar.

 

BUZĂU – POGOANELE – PADINA

PORUMB

Este afectat de stresul hidric, și observăm plante de talie joasă uscate pe tulpină până la primele frunze. Efectul de dezvoltare neuniformă este prezent, cultura fiind efectiv vălurită. Este estimat că circa 15-20% din suprafață va suferi de o scădere evidentă a producției.

SFS

Câmpurile sunt insuficient dezvoltate, înălțimea și calatidiul nu au atins dimensiunile necesare, stresul creat de secetă punând amprenta în mod inevitabil. Există și multe culturi îmburuienate, ceea ce va conduce cu siguranță la probleme de calitate la recoltare.

 

GRIVIȚA – AMARA – SLOBOZIA

PORUMB

Peisajul se schimbă după Grivița, plantele arătând uniform dezvoltate, viguroase, uniforme, cu o perspectivă bună de recoltă.

SFS

Aceeași notă pozitivă pentru floarea soarelui – câmpuri uniforme, dezvoltate, cu perspective bune de producție la hectar.

 

SLOBOZIA – ÎNSURĂȚEI (BRĂILA)

PORUMB

Condiții mixte de câmpuri. Există zone cu câmpuri viguroase și uniforme și zone afectate de secetă, neuniforme și pârjolite. Această diferență poate fi apreciată ca existând între fermele performante și cele cu mijloace tehnice reduse. Mixul este evident pe toată durata traseului între cele două puncte, lucru care se va reflecta cu siguranță în producție.

Solă afectată grav de secetă, lângă Însurăței:

SFS

De asemenea, există un mix între culturile foarte bine dezvoltate și cele întârziate, acestea din urmă fiind neuniforme, cu calatidiul mic, margarete ca dimensiuni și înălțime până sub genunchi. Alte sole arată plate, dese, dar fără calatidiu. Sunt într-o fază întârziată de dezvoltare, din cauze diferite, care pot include: lipsa apei la însămânțare și emergență, perioadă târzie de semănat. Mixul de culturi îl apreciem la 65-35% în favoarea culturilor dezvoltate normal.

Prezentăm o fotografie cu scenariul cel mai nefavorabil întâlnit, dar, firește, acesta nu reprezintă totalul însumat.



ÎNSURĂȚEI – VIZIRU – BRĂILA

PORUMB

În această zonă, surprizele sunt foarte plăcute, cu porumb irigat, viguros, alternat cu sole afectate de secetă. Fermierii sunt prezenți la irigat, tamburii și instalațiile de pompare sunt prezente în câmpuri. Mixul deci continuă între câmpurile bune și cele afectate.

SFS

Peisajul este deconcertant. Solele bine dezvoltate alternează cu cele rămase mult în urmă, câmpuri întregi pitice, cu calatidiu la stadiul de margaretă. Pământul uscat contrasteaza cu solele bine dezvoltate. Sunt și sole mixate și prezentăm o fotografie realizată lângă Brăila.

BĂRĂGANUL – ȚĂNDĂREI – SLOBOZIA

PORUMB

Peisajul se schimbă radical în această zonă a țării. Câmpurile sunt viguroase și verzi, aportul instalațiilor de irigat exprimându-și forța în potențialul de producție care va rezulta din aceste culturi îngrijite.

SFS

De asemenea, câmpurile de floarea soarelui arată foarte bine, cu unele zone în care calatidiul încă nu este dezvoltat suficient, dar potențialul este la locul său în perspectiva randamentului la hectar.

 

SLOBOZIA – DRĂGĂLINA – DRAGOȘ VODĂ – ILEANA – FUNDULEA – CENTURA BUCUREȘTI

PORUMB

Pe tot traseul de mai sus, culturile de porumb arată bine. Alternanța cu câmpuri afectate de secetă există, dar într-o pondere mică, altfel plantele sunt uniforme, culoarea verde închis arătând vigoare și potențial. Cu siguranță, aportul irigațiilor private este unul decisiv în perspectiva de randamente. Ca și mai sus, câmpurile neuniforme sunt rezultatul unei îngrijiri necorespunzătoare din cauza lipsei de tehnologie.

SFS

Culturile arată foarte bine, dezvoltate uniform, ce promit randamente în perspectivă. Cu toate acestea, sunt și zone cu dezvoltare întârziată, fără prea mari perspective, căci timpul se scurge cu repeziciune spre recoltare. Există și aici caracteristici similare: plante pitice, până la genunchi, calatidiul mic. Totuși, aceste câmpuri nu reprezintă decât un procentaj foarte mic în comparație cu ceea ce s-a văzut pe acest segment de traseu.

 

CONCLUZII:

  1. Zona desfășurată între Slobozia – Brăila arată probleme de cultură și implicit producție la ambele culturi de porumb și floarea soarelui;
  2. Mixul între sole denotă diferența între fermele bine capitalizate și cele mici, care nu au putere tehnologică pentru irigații;
  3. Zona Bărăganului arată, de asemenea, probleme, însă nu la nivelul celei de mai sus. Ploile care au mai udat această regiune vor capitaliza în producția totală la hectar pentru ambele culturi, însă și aici se vede clar diferența între folosirea sistemelor de irigații și lipsa lor;
  4. Zona Prahova- Buzău este, de asemenea, afectată de secetă. Atomizarea solelor arată un mix al condițiilor, însă diferențele pozitive între această zonă și cea de pe traseul Slobozia-Brăila există și sunt vizibile;
  5. În ansamblu, cultura porumbului este afectată de secetă în mod vizibil, cu descreștere a producției, general vorbind, de 20%, în condițiile de secetă și lipsă de irigații.
  6. Cultura florii soarelui va avea randamentul scăzut pe 22-24% din suprafețele vizualizate, iar acest lucru se va reflecta și în masa hectolitrică.

Lipsa zăpezilor din iarnă își arată influența, cantitățile de apă căzute nereușind să suplinească deficitul de acumulare care trebuia să existe în timpul iernii. Vremea este imprevizibilă, iar impactul lipsei de zăpadă în iarna lui 2020 se va propaga cu siguranță în toamnă, cu efecte în suprafețele care vor fi însămânțate cu grâu, orz, rapiță.


PIAȚA GRÂULUI – COMENTARII


Pe piața românească, recoltarea grâului a luat sfârșit în zona de sud a țării. În zonele nordice, de est și de vest, estimările de recoltat au atins 45-50%. În partea de nord-est, în Moldova, recoltarea va urma cursul firesc după ce, în urma testărilor, umiditatea este încă crescută în câmp și, prin urmare, în produs. Speranțele de ploaie există încă pentru anumite zone, în jur de 10-15 litri. În nord-vest, recoltarea este oprită din cauza ploilor care cad neîntrerupt. Reluarea va fi condiționată de procesul de scădere a umidității din produs, după oprirea precipitațiilor și uscare naturală în lan.

În plan comercial intern, notăm un fenomen care nu ne surprinde, dar care trebuie menționat pentru o corectă informare. Discutăm despre lipsa de lichiditate contractuală, care se propagă dinspre câmp / fermă înspre firmele procesatoare.

Ca proces al vânzării, în timpul iernii și al primăverii timpurii, comercianții de mărfuri încheie contracte de vânzare în lipsă, adică fără să posede marfa, cu diverși parteneri din piața internă de procesare. Apoi încep și cumpără în sistem “forward” de la fermieri pentru a-și acoperi execuția contractuală viitoare. Identic se întâmplă pe piața portuară de export. Vânzătorii în destinații antamează cantități din iarnă-primăvară, iar apoi se acoperă din achiziții forward circa 40-45%, diferența urmând a fi acoperită la campanie pe baza lichidității și a presiunii de recoltă, care împinge prețul în jos din cauza cumulului de lichiditate și a lipsei de spațiu de depozitare.

Este un proces cutumiar în piață bazat pe cerere – acces și ofertă. Totuși, în acest sezon tumultuos, lipsit de lichiditate (a se citi lipsa ofertei în vânzare), afectat de secetă major, mulți parteneri / fermieri, nu pot să-și onoreze contractele încheiate în iarnă-primăvară. Se creează însă în acest an un efect periculos, chiar negativ din punct de vedere financiar, care se propagă pe întreg lanțul de la fermă la utilizatorul final sau exportator.

Neexecutarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate forward (care nu sunt altceva decât promisiuni scrise, nedublate de instrumente de risc financiar care pot acoperi diferențele), atrage presiuni suplimentare din partea cumpărătorilor. În cazurile în care există și lipsa voinței de discuție, apar penalizări financiare care sunt propagate de sus în jos, de la Utilizatorul final / Destinatar, pentru lipsa fizică a mărfurilor, fapt care generează diferențe de cost negative în încercarea de a suplini lichiditatea din alte surse.

Ca exemple din piața internă, putem prezenta situații în care Cumpărătorul (intermediar / trader) a încheiat contract între Fermă și Procesator pentru livrarea de X mii tone grâu, iar acum piața este în defavoarea sa, din două perspective: una de lipsă de lichiditate și a doua din cauza prețului și a lipsei presiunii de recoltă.

Estimând vânzarea în piața internă la o sumă de 155 euro/tonă, marfa nu iese astăzi din ferme, în cazul fericit în care ea există, pentru mai puțin de 172-175 euro/tonă. Identic se întâmplă în piața de export. Contractele încheiate în iarnă-primăvară nu pot fi acoperite, iar penalizările de neexecutare din partea destinației finale cântăresc enorm de mult. În plus, se adaugă costurile de staționare ale navelor la danele de încărcare. Factorii de multiplicare sunt mari. O navă mare încarcă circa 60.000 tone, iar un procesator intern are consum normat pe lună de 15-25.000 tone de grâu. Socotelile le puteți face singuri, însă sunt deosebit de mari, admițând costurile de repunere a mărfurilor în contul contractelor.

În piața regională, Ucraina a câștigat ultima licitație GASC – Egipt cu un preț de 181 euro FOB pe o scădere a dolarului american în fața monedei unice europene, EURO/USD (1.158), cu următoarele mențiuni, și anume:

  1. plata se va efectua la 180 zile de către statul egiptean;
  2. în prețul FOB sunt incluse costurile de elevare (fobbing), marja vânzătorului și, firește, pierderile din manipulare (0.35%).

Pentru a calcula prețul de achiziție în paritatea CPT pentru a determina diferența, vă rog să calculați ținând în minte un cost de fobbing de minim 6.6 USD/tonă.

Acest exemplu regional a dezumflat prețul grâului în Marea Neagră, cota lui în paritatea CPT Constanța, pe 22 iulie 2020, situându-se la circa 169 euro/tonă PRO12, pentru marfa neangajată, minus 6 euro în caz că se dovedește calitate de furaj. Pentru marja deja angajată, avem o situație de cost de înlocuire, valabil până la 15 august, în care exportatorul plătește circa 7-8 euro în plus pentru a evita costuri de staționare la dană a navei și eventualul cost de înlocuire a mărfii din alte origini (Rusia).

În perspectiva imediată, trendul de piață rămâne la fel – atât Rusia, cât și Ucraina sau Franța recoltează.

  1. În regiunea Kuban, una cu producții mari în mod normal, diferențele în randamente față de anul trecut sunt negative cu circa 20% pe o suprafață de 9,4 mil. hectare;
  2. De asemenea, în regiunea Volga producțiile sunt bune, însă mai mici ca anul trecut;
  3. În regiunea Siberia a fost instalată starea de calamitare din pricina secetei prelungite.

Mai jos prezentăm evoluțiile pe piața bursieră americană. CBOT arată negativ, Matif arată cotațiile de închidere și ne uităm la SEP20.

Cumpărătorii nu se înghesuie, așteptând prețuri mai mici, Etiopia amânând în acest context o achiziție de 400.000 tone.

Este un joc de așteptare, asemănător stand-off-ului Mexican – cine clipește primul.


PIAȚA PORUMBULUI – COMENTARII

Porumbul ne arată după raportul USDA un trend ușor descrescător, în perspectiva abundenței. Situația nu s-a schimbat de la ultimul raport de piață. Avem următoarele elemente constituente:

  1. Recoltele de peste ocean, care indică în continuare aceleași cifre, SUA 381 mil. tone, Brazilia 100 mil. tone și Argentina 50 mil. tone;
  2. Recoltele din Ucraina și Rusia, care indică în continuare cifrele de 37 mil. tone, respectiv 14,5 mil. tone;
  3. Nivelul de import din UE, care a suferit o corecție negativă în perspectiva recoltelor bune la nivel european și a scăderii cererii de consum, de la un potențial în 2020-2021 de 23 mil., la o cotă estimată de circa 17-18 mil. tone.

Cu această perspectivă, vedem piața porumbului în paritatea CPT Constanța la niveluri între 138-140 euro, cu o tendință negativă, deci, de 2 euro, în decurs de câteva zile. Presiunea de recoltă va spori scăderea prețului, ținând ca standard astăzi cele enumerate mai sus.

Mai jos, pentru nivelurile bursiere americane și europene se observă CBOT în roșu la tranzacționare.


PIAȚA RAPIȚEI – COMENTARII

Rapița cunoaște în aceste zile o depreciere în termen de preț, din faptul că ne mutăm cu tranzacționarea pe Euronext în NOV 20 și cu faptul că Germania, Polonia, Franța au început recoltarea decalată cu două săptămâni și, deci, se creează implicit fenomenul de presiune de recoltă.

  

PIAȚA SFS – COMENTARII

Cunoaște o stagnare din punct de vedere al prețurilor, procesatorii și exportatorii oferind același nivel de preț de câteva săptămâni bune. Apetitul de consum intern este la locul lui și va fi cu siguranță un factor de coagulare pentru interesul fermierilor pe întreg parcursul anului agricol 2020-2021.

În plan de producție, așteptările de recoltă în România mai scad o dată. De la un potențial inițial de 3 mil. tone, am coborât la 2,8 mil. tone și, conform cu ce se întâmplă afară, admitem că cifrele indică un 2,5-2,6 mil. tone ca potențial. Floarea soarelui are o tipologie aparte. Neavând bursă implicită, ea este benficiara principiului vaselor comunicante – uleiul de palmier și indirect complexul soia.

PROGNOZA METEO


În sistemele generatoare de prognoze, sistemul satelitar american ne indică o vreme mai răcoroasă ca de obicei la nivel de august și indică o prognoză de precipitații care nu ocolește țara noastră. Cu toate acestea, Dobrogea, o mare parte din estul Câmpiei de Sud și a estului Moldovei vor rămâne deficitare din punct de vedere al recepției de precipitații.

INFORMAȚII GENERALE


  1. În plan legislativ, vedem introducerea unei OUG în ceea ce privește obligativitatea declarării stocurilor și la nivel de fermă. Este o măsură bună, care vine în întâmpinarea asigurării siguranței alimentare a României, care poate consolida informația și poate alimenta mult mai bine piața, în termeni de cerere și ofertă. Este un exercițiu de normalitate, salutabil, ce poate aduce foarte multe informații corecte și coerente în ceea ce privește resursele de materie primă existente în mod real la nivelul țării noastre.
  2. În ceea ce privește legea vânzării terenurilor agricole, vedem un demers extrem de susținut din partea industriei extractive de gaze de șist și petroliere, care încearcă modificarea / stoparea legii vânzării terenurilor agricole. Cu toate acestea, consolidarea și compactarea terenurilor agricole în jurul exploatațiilor intensive va genera, cu siguranță, un plus de valoare cantitativ și calitativ. Atomizarea actuală nu generează potențialul real la nivel de țară. În perspectiva anilor care vor veni, putem pune în oglindă un actual de cca. 30 mil. tone generate de un an normal (firește, din cauza atomizării suprafețelor, mare parte este de subzistență și auto-consum), versus un potential de 60 mil. tone peste o perioadă de 10 ani, în condiții de exploatare tehnologică modernă, cu resurse de capital și generatoare de opțiuni în valoarea adaugată a materiei prime astfel rezultate. Rămânem în minte deocamdată cu cele spuse de Sir Isaac Newton, părintele fizicii moderne: „Cumpărați pământ, căci nu se mai fabrică”.
  3. Cererea SUA de închidere a consulatului Chinei din Houston (“Houston, we have a problem”) generează fluctuații pe bursa soia, știind faptul că China este un mare consumator al boabelor de soia americane. Prețul boabelor scade astfel și concomitent Yuan-ul chinezesc în fața USD. Vom urmări fenomenul și consecințele în piața de agribusiness în perioada imediat următoare.
  4. Cotația uleiului de palmier a cunoscut o creștere de 0,6% în perspectiva scăderii în materie primă pentru luna iulie. Producția va scădea de la lună la lună, din cauza a trei factori: vremea uscată, neaplicarea îngrășămintelor și lipsa forței de muncă în acest domeniu. În perspectivă imediată, MPOA (Asociația Producătorilor de Ulei de Palmier Malaezieni) declară o scădere a producției de 8-9% de la luna trecută la luna curentă. Complexul ulei de palmier influențează, după cum am descris mai sus, cotațiile uleiului de floarea soarelui, dar, pentru momentul actual, ele rămân stabile.

Rapoartele de piață sunt realizate de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe, consultant senior și analist, care se implică astfel în acțiunile Clubului Fermierilor Români ce vizează creșterea competitivității afacerilor fermierilor, securizarea profiturilor acestora și reducerea la minim a riscului potențial.

Fermerii interesați de accesarea serviciilor de consultanță în comerțul cu cereale pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail, [email protected], sau telefonic: 0749.777.711.

Raportul privind piața de cereale din 16 august 2021 este disponibil membrilor Clubului sau poate fi încercat gratuit prin completarea formularului de la butonul de mai jos.