Rapoarte piață cereale

Raport piață cereale 17 ianuarie 2022

Stimați membri și parteneri,

Clubul Fermierilor Români asigură informarea continuă a membrilor săi în toate domeniile importante din agricultură, care le impactează activitatea.

Raportul privind piața cerealelor este transmis cu titlu gratuit exclusiv membrilor Clubului Fermierilor Români (fermierilor care au aderat la asociația noastră).

Vă stăm la dispoziție pentru mai multe detalii pe e-mail la [email protected] sau vă invităm să vă abonați online, la link-ul de mai jos.

Piața grâului


Cotațiile grâului în paritatea CPT Constanța au scăzut dramatic după publicarea raportului USDA. Acest lucru reflectă disponibilitatea ofertei în ceea ce privește volumele.

Notam în cursul lunii decembrie 2021 despre volumele existente la nivelul României și despre așteptările tot mai mari ale fermierilor în a vinde. Senzația că prețul mai crește a fost alimentată pe fondul unei perioade lungi de timp în care grâul a fost susținut de cerere.

Piața orzului


Se confirmă lipsa de lichiditate în balanța de cerere și ofertă a orzului, care se apropie ca preț de grâu în acest moment. Orzul românesc însămânțat în toamnă se prezintă sub auspicii bune până în acest moment și putem genera informații legate de nivelurile de suprafețe și volum. Prognozele sunt destul de rezervate din cauza lipsei de apă și a semănatului în deficit de apă, dar lucrurile se pot îmbunătăți substanțial pe măsură ce vom ieși din iarnă.

Piața porumbului


Indicațiile locale de preț nu cunosc deprecieri mari la nivel de CPT Constanța, precum în cazul grâului. Fermierii români tranzacționează porumb în acest început de an. Fiorii unui potențial de scădere a prețului încurajează vânzările în această perioadă.

Raportul WASDE care a generat un nivel mai redus de producție la nivel global, precum și un nivel mai mic al stocurilor global ar fi trebuit să genereze o atitudine neutră a porumbului, însă el s-a văzut atras de mișcarea “bearish” a grâului pe o pantă descendentă.

Portul Constanța deține în continuare avantajul logistic și reamintim faptul că România nu are acord fito-sanitar cu China, lucru care penalizează fermierii români de beneficiile acestei destinații energofage din punct de vedere al volumului și al prețului.

Piața semințelor de rapiță


Rapița recoltă veche are parte de un recul evident. Totul ține de nivelul de acoperire al pozițiilor traderilor de ulei de rapiță, corelat cu energia fosilă. În momentul când lichiditatea nu mai este prezentă, unitățile de procesare formează piața.

Cererea este prezentă, iar necesitatea uleiului de rapiță pentru biodiesel este evidentă în fiecare zi în care circulăm cu motoare ce ard combustibil fosil.

Piața semințelor de floarea-soarelui


Indicațiile portului Constanța și ale procesatorilor au cunoscut o creștere, însă ele sunt destul de firave și nu construiesc în jurul dorinței de a vinde a fermierilor.

În ceea ce privește recolta nouă de semințe de floarea-soarelui, ea a început să fie cotată la un nivel bun față de sezonul trecut. Însă semințele de floarea-soarelui care vor deveni recoltă viitoare nu sunt însămânțate încă, deci ne așteaptă un drum lung, cu multe etape.

Piața boabelor de soia


La nivel local, soia nu prezintă în acest moment un interes deosebit. Prețul oferit de procesatori este destul de departe de nivelul pieței și nu constituie un nivel competitiv, mai ales în condițiile în care calculăm prețul transportului la nivel de replacement, adică transportul oceanic până în Constanța, logistica descărcării și livrarea la procesator, costul de finanțare și pierderile din manipulare,

Prognoza meteo


România, harta ploi

Prognoza meteo 15 - 22 ianuarie 2022


Rapoartele de piață sunt realizate de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist piața de cereale, care se implică astfel în acțiunile Clubului Fermierilor Români care vizează creșterea competitivității afacerilor fermierilor, securizarea profiturilor acestora și reducerea la minim a riscului potențial.

Fermerii interesați de accesarea serviciilor de consultanță în comerțul cu cereale pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail: [email protected], sau telefonic: 0749.777.711.

Raportul privind piața de cereale din 17 ianuarie 2022 este disponibil cu titlu gratuit membrilor Clubului sau poate fi încercat gratuit prin completarea formularului de la butonul de mai jos.