Poziție comună privind Green Deal

Poziția comună a Clubului Fermierilor Români și European Landowners’ Organization (ELO) privind Pactul Ecologic European

Pactul Ecologic European și pandemia de Covid-19

Clubul Fermierilor Români urmărește cu interes comunicările Comisiei Europene privind Pactul Ecologic European. Publicarea acestuia a fost urmată de o serie de consultări cu părțile implicate, inclusiv sectorul agroalimentar, pentru elaborarea strategiilor sectoriale Farm to Fork și Strategia pentru Biodiversitate.

Dezbaterea privind viitorul agriculturii și al comunităților rurale este pusă sub amenințare de concentrarea asupra câtorva subiecte specifice, precum pesticide, fertilizatori, agricultură ecologică, zone protejate, care riscă să polarizeze actorii implicați înainte de a exista o înțelegere suficientă a modului în care vor fi integrate provocările lansate de cele două strategii. Prin urmare, răspunsul la aceste provocări trebuie să se regăsească în politici publice coordonate și finanțate realist, nu doar într-o adaptare a cadrului legislativ deja existent.

Contextul creat de pandemia de Covid-19 a scos în evidență noi elemente legate de reziliența sectorului agroalimentar și a lanțurilor de aprovizionare. Activitatea întregului lanț HORECA a fost întreruptă, afectând grav sectorul băuturilor și al anumitor sectoare ale cărnii (de vită, de miel). Acest lucru a avut un efect în lanț și asupra fermierilor, prețurile pentru aceste tipuri de produse agroalimentare, inclusiv lapte, scăzând drastic. În schimb, sistemul de distribuție a alimentelor s-a ajustat rapid la noile reguli de distanțare socială, reușind, în ciuda unei întreruperi inițiale a aprovizionărilor, să asigure la raft stocurile necesare pentru consumatori.

Totuși, reziliența sistemului agroalimentar în fața unor provocări precum pandemiile nu poate fi încă estimată corespunzător. Această situație fără precedent generează întrebări pertinente privind măsura în care comerțul internațional de produse agroalimentare reprezintă o modalitate sigură de a acoperi necesarul de alimente, inclusiv a resurselor necesare în ferme, precum inputurile sau forța de muncă.

 

Provocările curente ale sectorului agroalimentar

  1. Schimbările climatice. Creșterea temperaturilor, seceta prelungită, evenimentele meteo extreme (inundații, înghețuri, furtuni), precum și incendiile de vegetație reprezintă unele dintre cele mai mari provocări pentru agricultură, iar încălzirea globală necontrolată nu face decât să accentueze aceste riscuri.
  2. Pierderea biodiversității. Creșterea populației Europei, împreună cu dezvoltarea economică au condus la folosirea abuzivă a resurselor naturale – apă, sol, aer, habitate, generând nevoia refacerii lor în prezent.
  3. Dietele nesănătoase. Dietele bogate în proteină animală, zahăr și grăsimi, dar cu un conținut redus de fibră, fructe și legume au drept consecință un nivel ridicat de obezitate și boli asociate acestora în rândul europenilor. În plus, risipa alimentară reprezintă o altă formă de utilizare nesustenabilă a resurselor.
  4. Modul de funcționare a sistemului agroalimentar. Pentru producția primară, marjele de profit sunt reduse, indicând nevoia unei mai bune cooperări atât orizontale, cât și verticale pe lanțul agroalimentar. Relațiile contractuale pe lanțul de retail necesită, de asemenea, mai bune reglementări legale.

Clubul Fermierilor Români se alătură poziției partenerului său european, European Landowners’ Organization (ELO), și subliniază necesitatea unei abordări care să integreze ambițiile de mediu și climă ale Pactului Ecologic European cu provocările reale ale sectorului în garantarea securității alimentare pentru cetățeni. Considerăm că elementele mai sus prezentate nu pot fi analizate în mod izolat, ci este nevoie de o abordare integratoare, care să favorizeze elaborarea unor politici publice de impact pentru dezvoltarea sustenabilă a agriculturii și a zonelor rurale.

 

Lacune în propunerile Pactului Ecologic European

În abordarea privind Pactul Ecologic European și măsurile propuse de acesta se identifică două poziții distincte:

  • În cazul celor care activează în afara sectorului agricol și care, prin urmare, nu își câștigă existența pe segmentul lanțului agroalimentar, cea mai frecventă abordare sugerată este dezintensificarea agriculturii prin creșterea suprafețelor cultivate în regim ecologic.
  • În cazul fermierilor convenționali și a organizațiilor acestora, propunerea de abordare a provocărilor climatice este o intensificare sustenabilă a agriculturii prin folosirea noilor tehnologii de agricultură de precizie. Această abordare ia în considerare atât creșterea numărului populației la nivel global (și, în consecință, cererea de produse alimentare), cât și profitabilitatea afacerii, fără de care fermierii nu pot rezista pe piață.

Propunerile cheie ale Pactului Ecologic European pentru sectorul agroalimentar subliniază protejarea mediului ca fiind direcția de acțiune prioritară. Acest lucru este evident prin propunerea unor ținte de reducere a consumului de fertilizatori sintetici și minerali sau de creștere a procentului terenurilor pe care se practică agricultură ecologică.

Prin prezenta poziție, Clubul Fermierilor Români susține necesitatea unui sistem agroalimentar sustenabil și subliniază nevoia unor analize care să ia în considerarea întregul ansamblu de provocări, de la fermă la furculiță, pentru a putea susține documentat măsuri în Pactul Ecologic European.

Pentru a se putea seta obiective cuantificabile în Pactul Ecologic European ar trebui să se țină cont și de următoarele aspecte:

Intensificarea agriculturii a adus daune mediului înconjurător, acesta fiind și motivul pentru care Comisia Europeană propune inversarea acestei strategii, migrând spre o dezintensificare a producției. Totuși, practicarea agriculturii ecologice înseamnă recolte mai slabe cu 25%-40% față de culturile convenționale, iar convertirea suprafețelor non-agricole în suprafețe agricole pentru a compensa necesarul de hrană ar presupune o gravă deteriorare a biodiversității, cu efecte negative inclusiv asupra climei. Singura modalitate de a rezolva această problemă o reprezintă o scădere a consumului și a risipei alimentare, împreună cu o creștere a importurilor de produse agroalimentare.

Un sistem alimentar sustenabil va presupune, în același timp, prețuri mai ridicate. Fără o adaptare a plaselor de siguranță pentru asistență socială, o astfel de politică publică ar putea afecta categoriile sociale dezavantajate (oameni cu venituri scăzute, pensionari, familiile monoparentale etc.), care alocă o mai mare proporție a veniturilor pentru asigurarea necesarului de hrană. Aici intervine o nouă discrepanță: politica agricolă, precum și cea de mediu intră sub incidența competențelor UE, în timp ce politicile de asistență socială sunt responsabilitatea statelor membre.

O altă provocare ce decurge din creșterea prețului produselor alimentare o reprezintă ajustarea politicilor de comerț. Operarea unor prețuri ridicate va devansa alte politici de resort la nivel mondial, având un impact negativ în special asupra țărilor exportatoare de materii agricole prime, precum România, care au drept avantaj competitiv prețul scăzut.

Schimbările climatice au fost pe agenda politică dintotdeauna, însă momentul în care le-a crescut importanța a fost reprezentat de declarația “urgenței de climă” din 2019. Cu toate că actualul virus a reușit să surclaseze aceste acțiuni din agenda din 2020, aceste amenințări climatice nu au dispărut și rămân în continuare o prioritate.

Este cunoscut faptul că agricultura constituie un mare emițător de gaze cu efect de seră, ce înrăutățește situația acestor manifestări climatice, din cauza faptului că aceste degajări au o rată de eliminare probabil imposibilă. Cu toate că această acțiune este de foarte mare interes, nu există suficiente contribuții. Dacă va fi aprobat, 40% din bugetul Politicii Agricole Comune va fi distribuit spre acțiunile de mediu și climă.

Cei 30 de ani pe care Uniunea Europeană îi are la dispoziție pentru a atinge obiectivul setat de emisii 0 este prea scurt. Însă, un lucru important pe care îl pot face sectoarele agroalimentare este să contribuie la reducerea emisiilor în agricultură, cum ar fi reducerea creșterii sau blocarea emisiilor de carbon. Schimbările LULUCF (Utilizarea terenurilor, schimbarea de utilizare a terenurilor și silvicultură) cuprind:

  • creșterea stocurilor de carbon din soluri, de exemplu, prin zero cultivare și alte metode de cultivare durabile.
  • prin creșterea cantității și calității acoperirii pădurilor prin împădurire, restaurare forestieră, îmbunătățirea gestionării pădurii existente pentru a depozita mai mult carbon și prin creșterea agrosilviculturii.
  • crearea unei biomase mai lemnoase pe terenuri abandonate sau alte tipuri de terenuri pentru bioenergie regenerabilă cu CCS. Această cale este încă în stadiul de experiment și nu există nicăieri în Europa în operațiunile comerciale la scară.

O problemă des întâlnită în toată Uniunea Europeană este reprezentată de diferențele foarte mari în ceea ce privește alocarea terenurilor agricole și forestiere, dar se pot observa diferențe și în intensitatea sistemelor celor două și în emisiile acestora.

În mod evident, statele care au cea mai mică întindere de pădure sunt cele care au posibilitatea cea mai mare să o extindă, acesta reprezentând un factor important în reducerea emisiilor de carbon. Pe lângă această reducere, pădurile oferă biodiversitate și rețin apa. Un alt rol important în atingerea acestui obiectiv va fi hrănirea, dar și compoziția hranei în ceea ce privește sectorul animal.

Primul pas care ar trebui făcut în demersul reducerii emisiilor în agricultură este încurajarea fermierilor în adoptarea unui climat inteligent de carbon în ferme pentru a diminua degajările produse de oxidul de nitru, metan și dioxidul de carbon.

În ambele strategii, Farm to Fork și Biodiversitate, există sugestii de obiective specifice. În obiectivele acestora sunt incluse schimbări cu date specifice în ceea ce privește utilizarea îngrășămintelor și a pesticidelor, ponderea agriculturii ecologice, zonele favorizate de mediu a fermelor și extinderea și gestionarea zonelor protejate. Este încă foarte neclar cum se vor atinge aceste obiective și cum vor fi plătite. Nu există  referințe cu privire la alte variabile cum ar fi prețul alimentelor, producția și consumul, terenurile agricole și forestiere și comerțul, ceea ce determină unele părți implicate să nu accepte ideea, pe motivul că țintele nu sunt credibile.

Din păcate, există o discrepanță și între Pactul Ecologic European și PAC-ul în curs de desfășurare. Este deja cunoscut de către toți faptul că din fondurile PAC vor fi implementate multe măsuri politice care vor fi necesare pentru a pregăti agricultura Uniunii Europene în vederea tranziției pentru a îndeplini obiectivele identificate. 

Cu toate că obiectivele generale și specifice PAC sunt considerate mult prea vaste și pot reprezenta o gamă mult prea extinsă de priorități și strategii, propunerile reformei PAC vor trebui dezvoltate în continuare. În momentul de față, nu există mențiuni la contribuția emisiilor net zero și nici la dezintensificarea agriculturii.

Deși există câteva inițiative de reducere a risipei alimentare, lipsesc sugestile despre schimbările comportamentului cu privire la consumul alimentar.

Un element cheie care ar trebui să fie nelipsit din ambele strategii (dezintensificarea producției agricole și Net Zero 2050) este reducerea unor componente din consumul alimentelor. Totuși, măsuri pentru schimbarea consumului alimentar depășesc cu mult aria de acțiune a Politicii Agricole Comune. O propunere credibilă de politică publică, care să urmărească atingerea acestui obiectiv trebuie să ia în considerare economia la nivel de fermă, piața internă, precum și aspecte ale pieței internaționale.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă solicită autorităților competente să ia în considerare aspectele enunțate mai sus în elaborarea viitorului Plan Național Strategic, precum și a direcțiilor viitoare de acțiune în implementarea directivelor europene pentru atingerea obiectivelor de mediu și climă. Suntem convinși că abordând o soluție integratoare, care să ia în considerare elementele specifice agriculturii românești, precum și relația dintre ele, putem transforma amenințările în oportunități contribuind la o dezvoltare sustenabilă a agriculturii, care să încurajeze performanța.

Pactul Ecologic European reprezintă un pas important în evoluția Uniunii Europene și ne exprimăm susținerea obiectivelor sale generale formulate. Cu toate acestea, există riscul unei grăbiri în a propune măsuri specifice de producție agricolă, de utilizare a fertilizanților, antibioticelor sau de extindere a ariei cultivate în regim ecologic, înainte de a fi luate în considerare provocările sociale și economice ilustrate mai sus.

Clubul Fermierilor Români consideră că pentru a se îndeplini obiectivele Pactului Ecologic European trebuie să ne asumăm un consum redus de mâncare și implicit reducerea risipei alimentare. Hrana ar trebui să devină mai calitativă, fapt care probabil va duce la o scumpire a acesteia.

Poziția comună a Clubului Fermierilor Români și European Landowners’ Organization (ELO) privind Pactul Ecologic European

Acces la Terenuri și Politici de Scară

Acces la Terenuri și Politici de Scară în Proprietatea și Gestionarea Terenurilor:

Implicații Potențiale pentru Drepturile de Proprietate și Piețele Libere, Politica Agricolă și Economia Rurală din Europa
Rezumat Raport, Februarie 2020

Din 1989, o perioadă de schimbare fără precedent în Europa de Est din 1945 s-a combinat cu globalizarea (pentru care blocul comunist a fost în mare parte obstacolul major) și cu o schimbare majoră în economiile de scală din agricultură. Acest lucru nu numai că s-a dovedit dificil de gestionat, dar a acționat adesea ca un catalizator al problemelor latente din mediul rural, unde greutățile fermelor mici și ale noilor intrați în agricultură sunt la o scară semnificativ diferită față de cele din trecut.

În același timp, politicile de restituire și privatizare, ele însele puse în aplicare adesea doar pe o scară restrânsă, au lăsat suprafețe mari de teren sub controlul sau conducerea statului, care au devenit apoi subiectul politicilor și deciziilor a căror uniformitate și transparență este frecvent pusă în discuție. Ca reacție, s-a aprins o dezbatere publică, adesea desfășurată în termeni emotivi, asupra politicilor de scară, folosindu-se, de regulă, fraze-umbrelă prost definite, precum „acapararea terenurilor”, care pun în discuție atât forma viitoarei politici agricole, cât și funcționarea pieței (și în special piața internă a Uniunii Europene). Această dezbatere, care a avut o voce mai puternică în noile state membre, care s-au angajat să privatizeze activele statului și să deschidă piețele pe variatele perioade de tranziție diferite din Tratatele lor de Aderare la Uniunea Europeană, care a urmărit totuși să dezvolte argumente bazate pe situații discrete din vestul Europei și, în unele cazuri (în special Franța), politici de intervenție bazate pe introducerea drepturilor de preempțiune.

În prezent, este posibil să se distingă două tendințe, apariția în unele state membre noi a rezervelor de terenuri agricole alte statului respectiv care apoi devin subiectul cererilor și favorurilor politice și a unei politici de micro-agricultură care este urmărită mai degrabă spre diversificarea mediului rural din punct de vedere economic, dar poate fi utilizată în unele state membre și pentru a proteja rezerva de stat. La nivel fundamental, acest lucru pune în discuție intenția, și poate chiar capacitatea unor noi state membre de a finaliza procesul de tranziție. Cu toate acestea, există un pericol grav ca problemele de astăzi să fie abordate în contextul lumii de ieri, în timp ce nevoia este de a dezvolta o economie rurală vibrantă, durabilă și rezistentă, în care jucătorii din trecut să aibă încă o valabilitate și o validare a rolului acestora în viitor.

Problemele fermelor mai mici sunt o funcție de schimbare a economiilor de scară, nevoia acestora este fie de a extinde dimensiunea fermei, fie de a găsi alte modalități de a reduce costurile și respectiv emisiile de GES de la animale. Mai mult, nu mai există o alegere simplă între proprietate (probabil finanțată prin împrumut) și arendă, sau între decizia de a fi singur sau într-o cooperativă, deoarece parteneriatele agricole și (în special ca răspuns la modificările de dimensiuni și costuri ale utilajelor) acordurile de contractare a fermelor (unde proprietarul suportă costurile variabile, iar profiturile sunt divizibile cu contractantul conform unei formule convenite) sunt acum răspândite și oferă o flexibilitate mult mai mare decât arenda sau structurile de cooperare. În unele țări, au fost utilizate contracte gratuite riscante sau acorduri agricole de partajare între fermierii coproprietari.

I. Politica Proprietății Funciare, Politica Agricolă și Silvicultura

O serie de întrebări fundamentale au fost abordate în Politica Agricolă:

  • Care ar trebui să fie structura Politicii Agricole și care ar trebui să fie obiectivele acesteia?
  • Este relevant conceptul de „fermier activ” și cum ar putea fi definit?
  • Un astfel de concept ar putea introduce o „legătură cu pământul”?
  • Care este rolul proprietarului de teren în capitalizarea agriculturii?
  • Care este rolul arendei și a „agriculturii contractate” în comasarea terenurilor și de ce ar dori Politica Agricolă să facă distincția între ele?
  • Comasarea terenurilor este mai întâi o problemă de proprietate sau de gestionare?
  • Care este rolul multifuncționalității pentru economia rurală și mediul înconjurător?
  • Ar trebui ca rolul Politicii Agricole să fie acela de a oferi o pernă împotriva fluctuațiilor prețurilor și vremii prin Pilonul 1, de a promova standarde de mediu ridicate (câștig de biodiversitate) și de a încuraja diversificarea economiei rurale prin Pilonul 2, cu un al treilea pilon, climatic?

Astfel, este nevoie de o restructurare a societăților agricole, care să permită și micului fermier să-și păstreze terenurile în proprietate. Acest lucru este blocat, deoarece s-a pierdut încrederea în funcția transparentă a unei piețe funciare normale sau normalizate. 

Deși nu există o politică forestieră comună, în unele state membre, rolul sistemelor forestiere și silvice în viitor este afectat de restituirea incompletă sau contestată de exploatarea ilegală.

Această dezbatere are nevoie de o analiză atentă și de un element de deconstrucție.

II. Legea funciară, piața funciară și valorificarea economiei rurale

Sistemul de proprietate este o competență a statelor membre, așa cum este recunoscut în articolul 345 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Cu toate acestea, dreptul de a achiziționa, utiliza sau de a vinde terenurile agricole este reglementat de libera circulație a principiilor capitalurilor în articolul 63 și în cele care urmează. Cele patru libertăți ale Uniunii Europene nu exclud intervenția națională. Cu toate acestea, este important ca intervențiile politice să accepte ca normale o gamă largă de structuri diferite de proprietate. Mecanisme restrictive care afectează tranzacțiile funciare. Lucrarea „Achiziționarea Terenurilor Agricole și Legea Uniunii Europene” (Comunicarea Interpretativă a Comisiei, Bruxelles, 12 octombrie 2017) examinează, în lumina jurisprudenței CJEU, măsura în care o serie de măsuri restrictive pot fi aplicabile în termenii TFUE. Cu toate acestea, este important să ne amintim că drepturile de preempțiune necesită realizarea unor presupuneri prealabile cu privire la dimensiunea la care orice tip de fermă particulară este viabilă la un moment dat și într-un context dat și cu privire la structura adecvată a activității agricole (de unde și probabilitatea ca, în unele cazuri, aceste ipoteze să fie nerealiste sau depășite), în timp ce drepturile de preempțiune aplicate pe arendare acționează ca o restricție semnificativă asupra capacității și libertății proprietarului de a conduce propriul său business.

Restricțiile actuale sau închiderea pieței funciare există într-o serie de țări (în special în Polonia, dar într-o măsură mai mică în Ungaria și posibil România, împreună cu plafoanele de proprietate: Ungaria, Polonia, Lituania, posibil în România), la fel ca și impunerea drepturilor de preempțiune în favoarea unor clase de persoane specificate, dar deloc definite, care rezultă de obicei în pierderea transparenței (de exemplu în Franța, Ungaria, Polonia, Bulgaria și posibil România). Este în direct contrast cu abordarea unei Piețe Deschise (de exemplu, Marea Britanie sau, în Europa de Est, în Republica Cehă și România). În mod fundamental, problema libertății de contract este esențială atât pentru proprietate, cât și pentru gestionare (inclusiv contracte de arendă  și contracte agricole).

III. O istorie problematică: Principii, Politică și Progresul Restituirii

Restituirea, privatizarea și normalizarea legislației funciare au fost din 1989 de o importanță deosebită în țările fostului bloc comunist și, în mai multe cazuri, probleme nerezolvate continuă să dea naștere la denaturări. Această lucrare ia în considerare situația în Republica Cehă, Slovacia, Germania de Est, Ungaria, România, Bulgaria, Lituania, Letonia, Polonia, Croația și Slovenia, înainte de a oferi câteva cazuri exemplare de restituiri individuale.

IV. Politica de scară: fermele „familiale”, o legare de pământ sau multifuncționalitate?

Scara privatizării a creat o nevoie și o oportunitate atât pentru capitalul străin, cât și pentru cel din afara UE. Cu toate acestea, la un nivel diferit, această necesitate de capitalizare prin noua formă de proprietate se regăsește în toată Europa, în cadrul căreia zonele marginale formează o categorie specială. În circumstanțele neobișnuite predominante în unele țări din Europa de Est, procesul s-a dovedit a fi controversat. Suprafețele mari de terenuri nerestituite au fost deseori lăsate în proprietatea sau sub controlul statului și au devenit o zonă contestată pentru politică și aplicarea detaliată a acesteia. S-au făcut acuzații (printre altele) de „marginalizarea agriculturii familiale”, „refuzul de intrare” și „credite de teren pe scară largă, prin controlul, privatizarea și / sau deposedarea resurselor naturale”. Lucrarea examinează situația din Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Germania de Est înainte de a lua în considerare zonele marginale din Scoția și sierrele spaniole. În Franța, există o istorie a intervenției cuprinzătoare pe piața funciară și a arendatorilor din 1960 prin intermediul SAFER, bazată pe introducerea drepturilor de autorizare. Lucrarea dezbate de ce acest lucru s-a dovedit a fi din ce în ce mai controversat.

V. Diversificare și Multifuncționalitate

Dreptul de proprietate permite proprietarului să acționeze ca o platformă pentru agricultură, silvicultură, conservare și politică climatică și, în același timp, ca o platformă pentru întreprinderile mai mici din economia rurală. Aceste întreprinderi pot fi ferme tradiționale luate în arendă, dar, pe măsură ce diversificarea continuă, acestea depind, de obicei, de reutilizarea fostelor clădiri agricole și cabane. Astfel, proprietarul de teren trece de la o deschidere pur agricolă sau forestieră la un rol mai larg într-o economie rurală mai largă. Lucrarea oferă o serie de exemple.

VI. Integrarea Economiei, Mediului și a Societății

Deși este pe deplin de înțeles că problema micului fermier din zonele rurale și viitorul mai larg al comunităților rurale ar trebui să provoace îngrijorare, diagnosticul este fundamental retrogresiv. Întrebarea nu este aceea de a folosi drepturile de preempțiune pentru a face fermele mici puțin mai mari, lăsându-i pe fermierii mici legați de pământ. Mai degrabă este vorba despre redistribuirea micilor fermieri într-o economie rurală mult mai largă, oferindu-le în același timp posibilitatea de a-și păstra proprietatea atunci când doresc, dar în condiții care să permită gestionarea mai eficientă a terenurilor. Prin majoritatea Europei de Est și Centrale, restituirea și privatizarea nu au fost realizate în perioadele de tranziție negociate în Tratatele de Aderare. Procesul de normalizare trebuie finalizat într-un interval de timp realist.

Între timp, plățile PAC în noile state membre rămân la un nivel mai scăzut din motive bugetare și economice mai largi. Fără finalizarea restituirii și privatizării, rămâne dificil să ne gândim la ce bază ar putea fi realizată convergența. În același timp, este recunoscut faptul că marilor companii agricole care se concentrează pe agricultură le lipsește gradul de diversificare adesea întâlnit pe proprietăți tradiționale mai mari din Regatul Unit, Germania și Scandinavia.

Obiectivele Politicii Agricole trebuie să includă o gamă mai largă de acțiuni, inclusiv: 

  • Politica Climatică: Sechestrare, Înlocuire și Construirea Rezilienței 
  • Silvicultură 
  • Biodiversitate 
  • Peisaj 
  • Diversificarea Economiei Rurale 

În acest fel se pot atinge și obiectivele sociale.

Acces la Terenuri și Politici de Scară în Proprietatea și Gestionarea Terenurilor

Studiu complet ELO, în limba română

Clubul Fermierilor Români, membru ELO

Clubul Fermierilor Români are onoarea de a anunța lansarea parteneriatului cu European Landowners’ Organization (ELO), organizație europeană cunoscută și apreciată pentru poziția de lider în reprezentarea intereselor unui număr mare de afaceri si întreprinderi familiale rurale din Europa.

Comunicat de presă parteneriat Clubul Fermierilor Români - ELO

Declarațiile reprezentanților celor două organizații

Florian Ciolacu
Director Executiv
Clubul Fermierilor Români
Thierry de l’Escaille
Secretar General
European Landowners Organization

Adunarea Generală ELO, 16 iunie

Clubul a luat parte la prima Adunare Generală ELO în calitate de membru pe 16 iunie, prin reprezentantul său, Florian Ciolacu, Director Executiv.

În cadrul reuniunii, în calitatea sa nou dobândită de membru, Clubul a votat agenda și conducerea ELO și a luat contact cu alte asociații europene de profil. Subiectele dezbătute au vizat noile strategii ale Pactului Ecologic European și viitorul Politicii Agricole Comune. La întâlnire au participat miniștrii germani pentru agricultură și mediu, în contextul în care Germania se pregătește să preia președinția rotativă a Consiliului UE.

Despre Organizația Europeană a Proprietarilor de Pământ (ELO)

Înființată în 1972, ELO este o organizație-umbrelă europeană ce reprezintă interesele unui număr mare de afaceri și întreprinderi familiale rurale din Europa, implicate în activități precum agricultura, viticultura, silvicultura, vânătoarea sau pescuitul.

ELO consideră că proprietarii de terenuri, fermierii și administratorii de proprietăți ar trebui să aibă sprijinul și instrumentele disponibile pentru a-și putea îndeplini responsabilitățile, având totodată libertatea de a lua decizii în funcție de anii de experiență. Cu activități bazate pe o rețea de aproximativ 59 de asociații din UE-27 și în țările candidate, precum și contacte de nivel înalt cu instituții și profesioniști din domeniu, ELO facilitează această dezvoltare.

Este o organizație foarte activă, cu o bază de date complexă, dar fără afiliere politică și cu o structură de lucru foarte asemănătoare Clubului. Oferă o rețea puternică și eficientă pentru a înțelege mai bine problemele fermierilor, pentru a elabora analize și studii de impact pe care le pune la dispoziția autorităților, pentru a influența deciziile la nivel UE. Calitatea de membru la organizația ELO nu este doar o problemă de apărare a intereselor, ci și un mod mai precis de a construi împreună viitorul, astfel încât fermierii români să se bucure de dezvoltarea afacerilor lor și creșterea nivelului de competitivitate.

ELO promovează o agricultură durabilă și prosperă și creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele de mediu și agricole. Angajând diverse părți interesate, ELO elaborează recomandări de politici și programe de acțiune. ELO organizează întâlniri interdisciplinare care adună împreună actori cheie din sectorul rural și factorii de decizie la nivel local, regional, național și european. Capacitatea de a face toate acestea asigură pentru ELO o poziție unică în rândul grupurilor de gândire din sectoarele agricole, de mediu și activități rurale.

Principalele domenii în care acționează ELO și care sunt de interes pentru Club vizează Politica Agricolă Comună, biodiversitate, agricultură digitală, economie circulară, accesul la teren și drepturi de proprietate.

Reprezentarea agricultorilor pe plan european și național este un obiectiv comun pentru cele două organizații, care susțin sustenabilitatea si progresul în zonele rurale, accesul la tehnologie, inovația și posibilitatea de a o implementa împreună cu tehnologia.

Pentru a realiza toate acestea, ELO se bazează pe capacitatea organizației de a reuni actori din mediul rural, ONG-uri și factori de decizie politici la nivel local, regional, național și european. În acest fel, vocile și opiniile unui număr mare de părți interesate din toată Uniunea Europeană pot fi auzite. De asemenea, se realizează o platformă proactivă de analiză la nivel local, de punere în aplicare a legislației UE actuale.

Echipa ELO este formată din oameni dinamici, care depun eforturi considerabile pentru ca problemele membrilor săi din Statele Membre să fie auzite la nivel european și pentru care să se găsească o soluționare rapidă. Echipa este alcătuită atât din oameni cu experiență care au competențe de reprezentare și analiză, cât și din tineri motivați care doresc să se implice și să aducă soluții inovatoare.

Cel mai notabil eveniment pe care ELO îl organizează în fiecare an este Forum for the Future Agriculture. Peste 1500 de persoane se reunesc la această conferință anuală pentru a stimula discuții deschise cu privire la viitorul agriculturii europene și mondiale, și pentru a evalua ce ar trebui și ce se poate realiza în timp util, acordând o pondere egală celor două provocări: securitatea alimentară și securitatea mediului. Între participanții la acest eveniment, cea mai mare pondere o au fermierii din toate țările.

E-Natura 2000 este unul dintre cele mai importante proiecte pe care ELO le derulează, care este de interes pentru Clubul Fermilor Români. Programul oferă managerilor de terenuri oportunitatea să se conecteze și să rezolve împreună problemele specifice gestionării ariilor protejate.

Un alt proiect important este intergrupul referitor la biodiversitate, vânătoare și mediu rural, care are ca obiective promovarea unei utilizări durabile a speciilor sălbatice pentru biodiversitate, gestionarea faunei sălbatice, dezvoltarea rurală și problemele forestiere.

Între beneficiile obținute prin participarea Clubului la proiectele derulate de ELO se numără modele și idei de proiecte care pot fi lansate și implementate de către membrii Clubului, accesul la informații și studii de impact care sunt puse la dispoziția fermierilor membri, creșterea gradului de experiență și expunere a Clubului în proiecte la nivel european, consolidarea imaginii Clubului ca o organizație activă la nivel european.

Totodată, Clubul beneficiază de susținere din partea ELO în diferite proiecte specifice, unul dintre cele mai importante proiecte ale Clubului fiind Programul ”Tineri Lideri pentru Agricultură”. Implicarea ELO în acest proiect vizează facilitarea de stagii de practică la Bruxelles, în cadrul organizației, pentru tinerii fermieri înscriși în program. ELO și-a exprimat interesul în ceea ce privește formarea tinerilor, precum și o colaborare de durată în acest proiect.

Datorită buletinelor de știri și a informărilor privind deciziile importante care se iau la nivel european transmise de ELO, Clubul este permanent informat și pune în timp util la dispoziția fermierilor membri informații de actualitate, pe subiecte care reprezintă un nivel ridicat de interes pentru fermieri.

Un alt avantaj pe care Clubul îl are datorită acestei colaborări îl reprezintă accesul la comunitatea ELO și posibilitatea de a intra în legătură cu fermieri din întreaga lume, pentru schimb de experiență și pentru a putea cunoaște probleme și soluții relevante, cu aplicabilitate în România. Astfel, vom avea cunoștiințele necesare de a ridica agricultura românească la standardul european pe care fermierii îl doresc și îl merită.

Acest parteneriat reprezintă pentru ambele părți un beneficiu, întrucât ambele organziatii au teme de interes comun, structuri și modele de lucru similare. Este foarte important să lucrăm împreună în consultarea și implementarea reglementărilor și să explicăm factorilor de decizie care sunt nevoile noastre, ce este acceptabil pentru noi și cum ne pot ajuta.