Clubul inclus în grupurile de lucru pentru PNS

Clubul inclus în grupurile de lucru pentru PNS

Ne face plăcere să vă anunțăm că, la solicitarea Clubului, MADR a inclus asociația noastră în grupurile de lucru pentru elaborarea PNS. Astfel, am primit adresa de la DGDR AM-PNDR prin care suntem informați că vom face parte din:

  • Grupul de lucru pentru Agricultură din cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR (urmând să fie convocat în momentul organizării reuniunii în vederea dezbaterii ghidurilor solicitantului aferente submăsurilor din PNDR pentru perioada de tranziție)
  • SGL 1.1 – Plăți directe
  • SGL 1.3 – Intervenții în domeniul agricol – finanțate din Pilonul II PAC (măsuri de investiții și alte intervenții în domeniul agricol)
  • SGL 2.1 – Ecoscheme – finanțate din Pilonul I și intervenții de mediu și climă

Atașăm la butoanele de mai jos adresa transmisă de Club către MADR, precum și răspunsul primit din partea autorităților.

De asemenea, dorim să vă amintim de inițiativa Clubului de a lansa seria de consultări săptamânale cu fermierii, în grupuri de lucru regionale. 

Rolul acestor întâlniri este de a identifica nevoile la nivel local, obținerea feedback-ului privind aplicarea Politicii Agricole Comune, a planurilor și măsurilor naționale (PNDR, PNS și buget de stat) și transmiterea lor la nivel central către autoritățile competente.

 

Vă invităm să vă înscrieți la întâlnirile structurii regionale, completând formularul disponibil la butonul de mai jos:

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email