Nicolaie Apopi, vicepresedinte

Nicolaie APOPI

Nicolaie Apopi conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România, Agro Baden Banat SRL si Popagra SRL.

În anul 2000, înființează societatea Agro Baden Banat SRL cu domeniu de activitate în agribusiness și începe comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.

În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha. În 2004 ajunge la o suprafață cultivată de 400 ha și înființează societatea Popagra SRL pentru a accesa fonduri europene, datorită cărora reușește să performeze în agricultură și să ajungă astăzi la o suprafață de aproximativ 2500 ha. Deține o flotă de utilaje agricole performante de ultimă generație, lucru care asigură confortul de a efectua lucrările la timp și de calitate, astfel încât să obțină randamentul dorit pe unitatea de suprafață.

În această perioadă, Nicolaie Apopi continuă să dezvolte agribusiness-ul local de utilaje agricole, piese de schimb, inputuri și cereale, având amenajate spații de depozitare proprii cu o capacitate de aproximativ 18.000 tone, cu o flotă de 5 camioane pentru transportul cerealelor și a mărfurilor ambalate.

Nicolaie Apopi a absolvit Facultatea de Prelucrarea Produselor Agroalimentare din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Ulterior, a urmat un program de perfecționare în Agricultură în Landul Baden Würtemberg Germania timp de 6 luni.