DANIEL BUDA SUSȚINE INTERESELE FERMIERILOR DIN ROMÂNIA

DANIEL BUDA SUSȚINE INTERESELE FERMIERILOR DIN ROMÂNIA

Daniel Buda promovează interesele fermierilor din România în Parlamentul European

 

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă dorește să-și exprime susținerea și aprecierea privind efortul permanent al domnului Daniel BUDA, Vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală (ComAgri) din Parlamentul European, pentru promovarea intereselor fermierilor români în negocierile de la Bruxelles privind Reforma PAC post-2021.

Prezent la Conferința Anuală a Clubului Fermierilor Români din 6 februarie, Daniel BUDA a transmis fermierilor următorul mesaj: “Sectorul agricol, indiferent de dimensiunea acestuia trebuie să fie sprijinit în mod eficient prin politici europene și naționale astfel încât cetățenii UE să aibă acces la o hrană de calitate și la prețuri accesibile. Banii destinați agriculturii trebuie să ajungă întotdeauna la adevărații fermieri, la cei care sunt angajați cel puțin la un nivel minim de activitate agricolă, respectiv la cei care furnizează bunuri publice. Politicile agricole trebuie să țină cont atât de combaterea schimbărilor climatice, cât și de durabilitatea fermelor. Ne dorim un mediu curat, dar în același timp, ne dorim să păstrăm locurile de muncă în sectorul agricol.”

Suntem onorați de deschiderea cu care domnul Daniel BUDA primește analizele și pozițiile susținute de Clubul Fermierilor Români privind reforma PAC post-2021, precum și pentru implicarea sa activă în susținerea unor soluții favorabile agriculturii românești în negocierile desfășurate la nivelul Parlamentului European.

Apreciem demersul continuu și implicarea oficialilor români precum Daniel BUDA și Carmen AVRAM (membru în ComAgri a Parlamentului European) în susținerea amendamentelor la reforma PAC, menite să susțină creșterea competitivității fermierilor din România, mai buna gestiune a riscurilor și valorificarea viitoarelor programe și instrumente financiare europene pentru protejarea mediului.

Clubul Fermierilor Români pledează în favoarea plafonării plăților directe pe bază voluntară, nu obligatorie, și susține că această variantă este cea mai bună soluție pentru fermierii din România, pentru că sprijină deopotrivă fermele medii și mari (productivitate, competitivitate, valoare adăugată generată, condiții de mediu îndeplinite, condiții de muncă stabile etc), precum și fermele mici care vor primi subvenții în plus din plata redistributivă.

Reafirmăm angajarea deplină a Clubului Fermierilor Români de a continua dialogul cu autoritățile din România și de la Bruxelles pe temele de interes major și pentru lansarea unor proiecte care vizează creșterea performanței în agricultura românească.

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email