Articole

Afișare criterii de selecție pentru SM 4.1

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a scos în dezbatere publică propunerea de ghid al solicitantului pentru submăsura 4.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Detalii despre valoarea fondurilor europene, criteriile de eligibilitate și investiții eligibile mai jos:

  

Valoarea fondurilor europene SM 4.1

Prin submăsura 4.1 se vor acorda fonduri nerambursabile de la 30% până la 90%, astfel:

Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 euro SO până la 250.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi:
  1. 350.000 Euro pentru achiziții simple și/sau irigații, drenaj, desecare la nivel de fermă (inclusiv tineri fermieri);
  2. 1.000.000 Euro pentru proiecte care vizează condiționare, procesare și marketing la nivelul fermei, inclusiv legume și cartof; 
  3. 1.000.000 Euro pentru ferme zootehnice (producție primară, inclusiv conditionare);  
  4. 600.000 Euro pentru legume și cartofi (producție primară, conditionare și marketing);
  5. 1.000.000 Euro pentru legume în spații protejate (producție primară, conditionare și marketing).
Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 250 000 SO și 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 euro SO și 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi:
  1. 400.000 Euro pentru achiziții simple și/sau irigații, drenaj, desecare la nivel de fermă;
  2. 1.000.000 Euro pentru proiecte care vizează condiționare, procesare și marketing la nivelul fermei, inclusiv legume și cartof;
  3. 1.500.000 Euro pentru ferme zootehnice (producție primară, inclusiv conditionare);
  4. 700.000 Euro pentru legume și cartofi (producție primară, condiționare și marketing);
  5. 1.500.000 Euro pentru legume în spații protejate (producție primară, condiționare și marketing)
Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30% și nu va depăşi:
  1. 400.000 Euro pentru achiziții simple și/sau irigații, dreanj, desecare la nivel de fermă;
  2. 1.000.000 Euro pentru proiecte care vizează condiționare, procesare și marketing la nivelul fermei, inclusiv legume și cartof;
  3. 1.500.000 Euro pentru ferme zootehnice (producție primară, inclusiv conditionare);
  4. 800.000 Euro pentru legume și cartofi (producție primară, conditionare și marketing);
  5. 1.500.000 Euro pentru legume în spații protejate (producție primară, conditionare și marketing)
Pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% și nu va depăşi 1.500.000 Euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei;

  

Eligibilitate SM 4.1

Solicitanţiii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 sunt fermierii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale așa cum sunt definite în Oug. 44/2008, sau persoane juridice (de drept public sau privat) sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl dețin în temeiul legislației naționale, a cărui exploatație se situează pe teritoriul României şi care desfășoară o activitate agricolă.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:
  1.  Persoana fizică autorizată-PFA (înfiinţată în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare);
  2. Întreprindere individuală (înfiinţată în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare);
  3. Întreprindere familială (înfiinţată în baza OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare);
  4.  Societate în nume colectiv – SNC (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare);
  5.  Societate în comandită simplă – SCS (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  6.  Societate pe acţiuni – SA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificarile şi completările ulterioare);
  7.  Societate în comandită pe acţiuni – SCA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  8.  Societate cu răspundere limitată – SRL (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  9.  Societate comercială cu capital privat (înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990, cu modificările şi completările ulterioare);
  10.  Institute de cercetare – dezvoltare, precum și centre, staţiuni şi unități de cercetare-dezvoltare și didactice, inclusiv universităţi având în subordine stațiuni de cercetare-dezvoltare și didactice (definite potrivit legislaţiei naţionale în vigoare privind organizarea şi funcţionarea acestora) din domeniul agricol cu personalitate juridică, de drept public sau privat, (înfiinţate în baza Hotărârii de Guvern de înființare și funcționare specifice, în cazul celor de drept public, şi în baza statutului de funcționare, în cazul celor de drept privat) – doar pentru unitățile de producție agricolă înregistrate la APIA. În cazul stațiunilor de cercetare-dezvoltare și didactice aflate în subordinea Universităților cu profil agricol, se va avea în vedere ca în cadrul proiectului să se detalieze și să se ia in calcul doar activele unității vizate de investiție și nu activele Universității (ex. – calculul dimensiunii economice).
  11. Societate agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991 cu modificările şi completările ulterioare);
  12. Composesorate, obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor (menţionate în Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu modificările și completările ulterioare);
  13. Societate cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 1/2005 cu modificările și completările ulterioare, iar investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri);
  14. Cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri care au calitatea de fermieri.
  15. Grup de producători și Organizație de producători (consituite în baza Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizatiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole, cu completările și modificările ulterioare) care deservesc intereselor membrilor care au calitatea de fermieri.

   

Investiții eligibile SM 4.1

Investiţiile din acești bani europeni trebuie să se încadreze în cel puţin una din acţiunile eligibile:

Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal):
  1. Extinderea și/sau modernizarea fermelor vegetale prin achiziția de utilaje agricole;
  2. Înființarea şi/sau modernizarea instalaţiilor pentru irigaţii, drenaj, desecare, la nivel de fermă.
  3. Investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art 45 (2) (d) din Reg. 1305/2013, ca și componentă secundară a proiectului.
Condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație (vegetal și zootehnic, exceptând legumicultura și cartofii):
  1. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare a produselor agricole la nivel de fermă;
  2. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de procesare a produselor agricole la nivel de fermă (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  3. Înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare (magazine la poarta fermei, rulote alimentare, etc), doar ca o componentă secundară a proiectului;
  4. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv a utilităţilor şi racordărilor doar ca o componentă secundară a proiectului;
  5. Investiții în producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, cu excepția biomasei, (solară, eoliană, cea produsă cu ajutorul pompelor de căldură, geotermală) în cadrul fermei, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  6. Investiții în instalații pentru producerea de energie electrică și/sau termică, prin utilizarea biomasei (din deșeuri/produse secundare rezultate din activitatea agricolă și/ sau forestieră atât din ferma proprie cât și din afara fermei iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  7. Investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art 45 (2) (d) din Reg. 1305/2013 (doar ca o componentă secundară a proiectului).
Tineri fermieri – achizitie utilaje:
  1. Modernizarea fermelor vegetale și zootehnice prin achiziția de utilaje de către tinerii fermieri care au finalizat implementarea planului de afaceri în cadrul submăsurii 6.1, sau de către tinerii care au primit sprijin prin programul derulat de Agenția Domeniilor Statului (conform legislației în vigoare) program prin intermediul căruia au beneficiat de teren cu destinație agricolă din domeniul public/privat al statului în arendă sau concesiune sau de către tinerii care s-au instalat cu cel mult 5 ani inaintea depunerii cererii de sprijin pentru aceasta submasură.
  2. Investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art 45 (2) (d) din Reg. 1305/2013 (doar ca o componentă secundară a proiectului).

Atentie! La momentul cererii de finantare beneficiarii mai sus amintiti nu trebuie sa trebuie sa respecte conditia de varstă, respectiv 40 de ani si competențe profesionale in conformitate cu art 2 R 1305/2013 decat daca solicita top-up financiar. 

Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL, respectiv MONTAN:
  1. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea fermelor zootehnice, inclusiv introducerea de tehnologii eficiente de reducerea emisiilor poluării și respectarea standardelor Uniunii care vor deveni obligatorii pentru exploataţii în viitorul apropiat, și cele pentru depozitarea/gestionarea adecvată a gunoiului de grajd;
  2. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare a produselor agricole la nivel de fermă și înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare (magazine la poarta fermei, rulote alimentare etc), ca și componentă secundară a proiectului;
  3. Investiții în înființarea şi/sau modernizarea instalaţiilor pentru irigaţii în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă, necesare pentru irigarea culturilor utilizate în furajarea animalelor, doar ca o componentă secundară a proiectului;
  4. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv a utilităţilor şi racordărilor doar ca o componentă secundară a proiectului;
  5. Investiții în producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, cu excepția biomasei, (solară, eoliană, cea produsă cu ajutorul pompelor de căldură, geotermală) în cadrul fermei, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  6. Investiții în instalații pentru producerea de energie electrică și/sau termică, prin utilizarea biomasei (din deșeuri/produse secundare rezultate din activitatea agricolă și/ sau forestieră atât din ferma proprie cât și din afara fermei iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  7. Investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art 45 (2) (d) din Reg. 1305/2013 (doar ca o componentă secundară a proiectului),
  8. Înființarea, extinderea și/sau modernizarea fermelor zootehnice prin achiziția de utilaje agricole necesare pentru culturile utilizate în furajarea animalelor, doar ca o componentă secundară a proiectului.

În cazul investițiilor în ferme zootehnice mai mici de 100 UVM respectarea cerințelor privind depozitarea/gestionarea adecvată a gunoiului de grajd și a altor dejecții de origine animala va fi validată la finalul investiției prin nota de constatare emisă de Garda de Mediu.

Legume (inclusiv in spatii protejate) și cartofi (productie primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare:
  1. Înfiintarea, extinderea şi/sau modernizarea, inclusiv dotarea tehnică a fermelor de legume și/sau cartofi;
  2. Înfiintarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare, în vederea creșterii valorii adăugate a produselor, inclusiv marketingul produselor, doar ca o componentă secundară a proiectului;
  3. Investiții în înființarea şi/sau modernizarea instalaţiilor pentru irigaţii în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă, doar ca o componentă secundară a proiectului;
  4. Înființarea şi/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv a utilităţilor şi racordărilor, doar ca o componentă secundară a proiectului;
  5. Investiții în producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, cu excepția biomasei, (solară, eoliană, cea produsă cu ajutorul pompelor de căldură, geotermală) în cadrul fermei, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  6. Investiții în instalații pentru producerea de energie electrică și/sau termică, prin utilizarea biomasei (din deșeuri/produse secundare rezultate din activitatea agricolă și/ sau forestieră atât din ferma proprie cât și din afara fermei iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  7. Investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art 45 (2) (d) din Reg. 1305/2013, doar ca o componentă secundară a proiectului.
Condiționare, procesare și marketing – legume, cartofi – modernizare exploatație:
  1. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare a legumelor și cartofilor la nivel de fermă;
  2. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de procesare a legumelor și cartofilor la nivel de fermă (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  3. Înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare (magazine la poarta fermei, rulote alimentare etc) doar ca o componentă secundară a proiectului;
  4. Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv a utilităţilor şi racordărilor doar ca o componentă secundară a proiectului;
  5. Investiții în producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, cu excepția biomasei, (solară, eoliană, cea produsă cu ajutorul pompelor de căldură, geotermală) în cadrul fermei, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  6. Investiții în instalații pentru producerea de energie electrică și/sau termică, prin utilizarea biomasei, inclusiv obținerea de biogaz, (din deșeuri/produse secundare rezultate din activitatea agricolă și/ sau forestieră atât din ferma proprie cât și din afara fermei iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu (doar ca o componentă secundară a proiectului);
  7. Investiții necorporale: achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art 45 (2) (d) din Reg. 1305/2013 (doar ca o componentă secundară a proiectului).

Toate detaliile sunt disponibile în ghidul propus pentru Submăsura 4.1 – investiții în exploatații agricole, PNDR 2021, disponibil pe site-ul AIFR.