Rapoarte piață cereale

Raport piață cereale 16 mai 2022

Stimați membri și parteneri,

Clubul Fermierilor Români asigură informarea continuă a membrilor săi în toate domeniile importante din agricultură care le impactează activitatea.

Raportul integral privind piața cerealelor este transmis cu titlu gratuit exclusiv membrilor Clubului Fermierilor Români (fermierilor care au aderat la asociația noastră).

Vă stăm la dispoziție pentru mai multe detalii pe e-mail la [email protected] sau vă invităm să vă abonați online, la link-ul de mai jos.

Piața grâului


Indicațiile de preț ale grâului la nivel local au crescut în paritatea CPT Constanța, iar discountul pentru calitatea de furaj este extrem de ridicat.

La nivel regional, în urma consultărilor și a discuțiilor, Uniunea Europeană a generat un plan de creare a unui Coridor Verde pentru Ucraina, în sensul în care 20 de milioane de tone trebuie să iasă din Ucraina în următoarele 3 luni. În tot acest proces, fermierii români trebuie însă protejați, în condițiile în care ei au alte costuri de producție a mărfurilor în interiorul UE. Ei trebuie compensați de efectele adverse care există, în ciuda bunelor intenții ale Uniunii de ajuta Ucraina. 

Piața orzului


Indicațiile orzului au cunoscut o intensificare generată de apropierea lunii iunie, care este luna de expediere pentru mulți exportatori care nu au marfă. Livrarea în a doua jumătate a lunii iunie 2022 va fi posibilă doar dacă vremea nu se mai răcește și va deveni foarte caldă. Dacă însă regimul termic revine la niveluri mai coborâte, recoltarea va întârzia, cu siguranță.

Problemele sunt evidente la nivelul Uniunii Europene și constatăm efectul lipsei de apă care ne-a însoțit de-a lungul iernii la nivel de Franța și Spania, precum și în unele zone ale Germaniei.

Piața porumbului


Indicațiile portului Constanța variază în funcție de nevoia de expediere a exportatorului. Sezonul este în plină desfășurare și expedierea se produce în ritm alert.

Recolta nouă se mișcă foarte încet din punct de vedere al prețurilor.

Piața semințelor de rapiță


Ne despart o lună și câteva zile de recoltarea rapiței. Producția va fi influențată de lipsa de precipitații și de faptul că o parte a suprafeței a fost întoarsă și semănată cu semințe de floarea-soarelui.

Rapița rămâne un element vital în contul de profit și pierdere al unei ferme.


Piața semințelor de floarea-soarelui


Indicațiile recoltei vechi de floarea-soarelui scad, din cauza ferestrei de timp și a nivelului necesar de aprovizionare. Timpul alocat procesării se topește în fiecare zi și până la revizia din iunie nu mai este mult.

În maxim 15 zile se va cota numai recolta nouă, care va fi sub presiunea factorului de procesare. Tradițional, procesatorii vor încerca să țină piața cât mai jos posibil.

Piața boabelor de soia


WASDE a indicat o producție globală în creștere față de sezonul 2022-2023.

Creșterile vor fi generate de țările care s-au confruntat cu secetă, și anume Brazilia, Argentina și Paraguay. În SUA, creșterea va fi determinată de mărirea suprafeței provenite din renunțarea la cultura de porumb, din cauza costurilor mari ale îngrășămintelor.

Prognoza meteo


România

Prognoza meteo 15-28 mai 2022


Rapoartele de piață sunt realizate de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist piața de cereale, care se implică astfel în acțiunile Clubului Fermierilor Români care vizează creșterea competitivității afacerilor fermierilor, securizarea profiturilor acestora și reducerea la minim a riscului potențial.

Fermerii interesați de accesarea serviciilor de consultanță în comerțul cu cereale pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail: [email protected], sau telefonic: 0749.777.711.

Rapoartele săptămânale integrale sunt disponibile cu titlu gratuit membrilor Clubului sau pot fi încercate gratuit prin completarea formularului de la butonul de mai jos.