Cine este AFIR si ce rol are?

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este instituția care a redactat și implementat mai multe programe de finanțare nerambursabilă, acordate de către Uniunea Europeană României.

În prezent, AFIR a implementat Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

AFIR este constituită din 13 direcţii specializate la nivel central, din 8 Centre Regionale și din 41 de Oficii Judeţene. Niciuna dintre structurile teritoriale ale Agenției nu deține personalitate juridică.

Ce reprezintă PNDR?

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este un document în baza căruia poate fi accesat Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România. FEADR este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune.

Prin PNDR există oportunităţi financiare pentru a realiza proiecte pentru dezvoltarea agriculturii şi a zonei rurale. Astfel, atât fermierii, cât și societăţile private, dar şi autorităţile publice locale au în prezent, prin PNDR, la dispoziţie aproximativ 9 miliarde de euro, nerambursabile.

Ce este dezvoltarea durabilă?

Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Scopul abordării este îmbunătățirea continuă a calității vieții și a bunăstării generațiilor prezente și viitoare, printr-o abordare integrată între dezvoltarea economică, protecția mediului și justiție socială.

Care este programul AFIR dedicat asigurărilor de culturi, animale și plante?

Programul de finanțare nerambursabilă este Submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor.

Sprijinul nerambursabil: în baza acestui program, puteți să vă recuperați procent din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către dumneavoastră, conform Submăsura 17.1 „Contribuţii la primele de asigurare”.

Definiție Submăsurăcomponentă a unei măsuri. Stabileşte un anumit tip de investiţii cu obiective particulare care se încadrează în domeniul de activitate specific unei măsuri (obiective generale);

Scopul Submăsurii 17.1:

• încurajarea fermierilor, fie ei persoane fizice sau juridice, să beneficiați de asigurare privată în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care vă pot afecta producția agricolă; 

• stimularea fermierilor pentru a beneficia de asigurare și extinderea sferei riscurilor asigurabile de către societățile de asigurare.


Sunteți beneficiarul Submăsurii 17.1 dacă:

• sunteți fermier activ; 

• ați încheiat cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile prevăzute de prezenta submăsură și v-ați angajat să plătiți valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract; 

• sunteți persoană fizică sau persoană juridică română care acţionează în nume propriu; 

• aveți vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare; 

• utilizați terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin) și/sau dețineți, creșteți sau exploatați animale; 

• ați încheiat contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură/ pentru întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației; în cazul plantațiilor pomicole/ viticole se va asigura întreaga suprafață plantată cu aceeași specie; 

Istoric Submăsura 17.1 (2019 - 2021)

Submăsura 17.1 s-a lansat în anul 2019.

Fonduri si perioadă: diferă de la an la an, atât perioada de desfășurare, cât și fondurile alocate.

Condiții de eligibilitate Submăsura 17.1

Pentru a beneficia de sprijinul nerambursabil oferit de AFIR prin intermediul Submăsurii 17.1, polița de asigurare trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate. Pe scurt, acestea se referă la: riscuri acoperite, suprafață cultură (toată specia), franșiza atinsă, producția asigurată, modalitatea de plată. 

ÎNAINTE DE DEPUNEREA DOSARULUI, TREBUIE SĂ VĂ ASIGURAȚI DE URMĂTOARELE: 

• contractul de asigurare (polița de asigurare) este conform condițiilor de eligibilitate; 

• suprafețele asigurate sunt identice cu cele declarate în APIA, împreună cu M-urile depuse la APIA; 

• plățile sunt făcute direct din conturile dvs. către asigurător (nu din conturi IFN, altă societate sau compensare rate). 

Prima de asigurare (costul poliței de asigurare) are două componente: PRIMA ELIGIBILĂ pentru Submăsura 17.1 + PRIMA NEELIGIBILĂ pentru Submăsura 17.1

Când se emite polița și când se primesc fondurile?

Orice poliță de asigurare poate beneficia de subvenția de la AFIR (Submăsura 17.1) dacă respectă condițiile de eligibilitate. De aceea este recomandat ca înainte de a încheia o poliță de asigurare să cunoașteți care sunt condițiile de eligibilitate aferente Submăsurii 17.1.

Odată respectate condițiile de eligibilitate, puteți depune cererea/cererile de finanțare la AFIR împreună cu toate documentele justificative.

Pentru polițele aferente culturilor 2022 (fie ele încheiate în anul 2021), dvs. puteți depune cererea de finanțare în sesiunea 2022, imediat ce se va anunța deschiderea de către AFIR. În acest moment (3.06.2022), nu este deschisă sesiunea.

La momentul depunerii cererii de finanțare la AFIR, polița de asigurare poate fi expirată, însă trebuie să fie validă (a fost achitată integral sau în rate), conform condiții de eligibilitate.

TREBUIE REȚINUTE URMĂTOARELE ASPECTE:

  1. Primirea fondurilor nerambursabile de la AFIR variază de la județ la județ.
  2. AFIR poate solicita documente sau informații suplimentare pentru completarea dosarului depus.
  3. După depunerea primelor documente este necesar să accesați cât mai des adresa dvs. de e-mail (INBOX și SPAM) pentru a urmări eventualele solicitări de la AFIR.
  4. Există termene scurte (5-7 zile) în care AFIR solicită prezentarea de informații suplimentare. Nerespectarea termenelor atrage după sine declararea dosarului ca fiind NEELIGIBIL și pierderea banilor (50-60% din valoarea primei de asigurare).

Simplificare Ghid AFIR: Parteneriat Club și Broker pentru fermieri 

  1. Clubul și Brokerul lucrează împreună, în fiecare an, pentru a identifica problemele fermierilor în accesarea Submăsurii 17.1 și pentru a propune soluții de simplificare a procedurilor. 
  2. Ca urmare a demersurilor comune ale Clubului și Brokerului către MADR și AFIR, cele mai multe propuneri au fost preluate și incluse în ghidurile actualizate pentru 2020 și 2021. Măsurile incluse în ghidurile actualizate simplifică mult procesul de accesare a fondurilor alocate prin Submăsura 17.1.
  3. Clubul și Brokerul au făcut demersuri de suplimentare a fondurilor alocate pentru sesiunea 2021. Bugetul alocat a fost suplimentat de la 10 milioane Euro la 31,2 milioane Euro.
  4. Clubul și Brokerul au făcut demersuri și au obținut prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanțare la AFIR de la 31 octombrie la 16 decembrie 2021.
  5. Clubul și Brokerul comunică cu reprezentanții Ministerului Agriculturii pentru clarificări la Ghid, care, dacă vor fi preluate, vor fi în avantajul net al fermierilor.

Aceste demersuri comune sunt exemple elocvente pentru modul în care Brokerul de Asigurare și Clubul Fermierilor Români reprezintă interesele fermierilor și, folosind resursele combinate ale celor organizații, pot obține rezultate favorabile pentru fermieri.

Consiliere gratuită


Trimiteți un e-mail la [email protected] și solicitați setul complet

de documente pentru accesarea Submăsurii 17.1.