
OUG privind modificările fiscale pentru anul 2025!
România, în conformitate cu Recomandarea Consiliului UE din 3 aprilie 2020 privind corectarea deficitului bugetar excesiv, și-a asumat reducerea deficitului de la 7,9% în 2024 la sub 3% până în 2031. Această ajustare, bazată pe controlul cheltuielilor publice, presupune reducerea ponderii acestora în PIB de la 41,9% în 2024 la 35,9% în 2031, necesitând măsuri riguroase pentru atingerea obiectivului.
Astfel, Guvernul României a publicat OUG privind măsurile fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025.
OUG prevede următoarele modificări care impactează sectorul agricol:
- Reducerea plafonului pentru microîntreprinderi de la 500.000 de euro în prezent la 250.000 de euro, iar în 2026 la 100.000 euro.
- Impozitul pe dividende va crește de la 8% la 10%, aplicându-se și câștigurilor din titluri de participare la organisme de plasament colectiv.
- Eliminarea facilităților fiscale pentru persoanele care obțin venituri din salarii sau asimilate acestora în sectorul agricol și industria alimentară, începând cu veniturile din ianuarie 2025.
- Impozitul pe construcții se determină aplicând o cotă de 1,5% asupra valorii construcțiilor deținute de contribuabili la 31 decembrie a anului anterior.
- Legea nr. 236/2020 privind stimularea producătorilor agricoli, care comercializează produse agricole primare, produse pescărești și de acvacultură, a fost amânată și va intra în vigoare la data de 01 ianuarie 2026, urmând să fie aplicată până la 31 decembrie 2027.
- Legea nr. 133/2019 pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare se modifică, astfel încât intrarea în vigoare să fie stabilită pentru data de 01 ianuarie 2026.
