Alianță strategică CFRO-CDR pentru comasarea terenurilor agricole

Alianță strategică CFRO-CDR pentru comasarea terenurilor agricole

București, 7 aprilie 2021 – Clubul Fermierilor Români și Coaliția pentru Dezvoltarea României se alătură într-un demers comun privind susținerea unei teme de interes major pentru fermierii din România – comasarea și consolidarea terenurilor agricole.

În acest sens, cele două organizații au elaborat o poziție comună, argumentată, care susține și promovează interesele fermierilor performanți, pentru creșterea competitivității și valorii adăugate în afacerile agricole pe care aceștia le derulează, prin comasarea și consolidarea terenurilor agricole.

Demersul comun al Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României urmărește implementarea unui cadru legal care să vizeze flexibilitatea și simplificarea activităților pentru fermierii care doresc să-și optimizeze timpul și costurile aferente exploatării terenurilor agricole. Echipele de specialiști de la cele două organizații au experiența și competențele necesare pentru a realiza expertize pe care să le pună la dispoziția autorităților abilitate, cu scopul realizării unei bune implementări a cadrului legislativ necesar comasării și consolidării terenurilor agricole.

”Elaborată și aplicată corect, procedura de consolidare poate constitui un instrument adecvat de management al terenurilor agricole, orientat spre folosirea rațională și eficientă a acestor terenuri și care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a zonei rurale”,  declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

”Cadastrarea și Consolidarea terenurilor agricole sunt măsuri de importanță sistemică, iar coroborarea acestor două măsuri este esențială pentru descătușarea capitalului din sectorul agricol, accelerarea investițiilor în acest domeniu și atingerea adevăratului potențial agricol al țării”, declară Cătălin-Adrian Drăgan, Coordonator Task Force Agricultură Coaliția pentru Dezvoltarea României.

Ca parte a acțiunilor de organizare și amenajare a teritoriului agricol, consolidarea reprezintă un complex de acțiuni juridice și tehnice ce au drept scop (i) formarea unor terenuri compacte,  (ii) crearea unor condiții optime pentru folosirea lor rațională și conformă destinației și (iii) conservarea mediului în zonă, în timpul pregătirii terenurilor, prin proiectele de consolidare, urmărindu-se inclusiv implementarea unor măsuri de reducere a eroziunii solului, păstrarea umidității solului, păstrarea biodiversității, refacerea perdelelor forestiere, fertilizarea corespunzătoare a solului, amenajarea și refacere peisajului.

Comasarea se face cu respectarea următoarelor principii: principiul echivalenței terenurilor afectate – conform căruia niciun proprietar/titular de drepturi nu va avea o situație mai puțin favorabilă decât cea anterioară comasării, principiul sustenabilității și protecției mediului, principiul consultării și participării titularilor de drepturi, principiul transparenței procesului de comasare și principiul egalității de șanse.

Comasarea se realizează doar în zonele unde este necesară și oportună pentru a deservi un interes public, astfel că derularea procesului de comasare se face pe baza de proiect și afectează terenurile dintr-o zona geografică limitată.

Comasarea se realizează prin voința proprietarilor, care se pot constitui în Asociații de Consolidare și Amenajare la nivel local, cu participarea autorităților statului care vor primi atribuții în procesul de comasare prin legislația secundară.

Din punct de vedere procedural, etapele comasării vizează elaborarea studiului de fezabilitate, elaborarea proiectului de comasare, Emiterea actului administrativ de adoptare a proiectului de comasare de către autoritatea învestită în acest sens și emiterea titlurilor de proprietate conform noului amplasament, precum și înregistrarea drepturilor de proprietate și a celorlalte drepturi (folosință, arendă etc.) conform actului proiectului de comasare adoptat, de către autoritățile cu atribuții în acest sens (ANCPI, prin OCPI județene, APIA etc.).

Terenurile sunt un bun economic de nivel înalt care poate fi delimitat, dar nu multiplicat. Protecția proprietății este de aceea unelta primordială în procesul de comasare. Prin introducerea unei atare măsuri, se vor îmbunătăți condițiile de muncă, va crește productivitatea în agricultură, precum și concurența între societățile comerciale, astfel fiind asigurate locurile de muncă în zona unde măsura a fost implementată cu succes.

O provocare a procedurii de consolidare a terenurilor agricole va fi implicarea tuturor proprietarilor/fermierilor, cărora trebuie să le fie explicate beneficiile și oportunitățile ce pot rezulta în urma procesului de consolidare. Depășirea acestei provocări se poate realiza prin elaborarea cadrului juridic pentru consolidarea terenurilor, pentru că doar astfel se creează un mediu juridic, organizatoric, economico-financiar și tehnic favorabil pentru o activitate productivă și eficientă în sectorul agricol și în zona rurală.

Documentul de poziție comună a celor două organizații a fost pus la dispoziția dlui. Adrian-Nechita Oros, ministrul agriculturii, a dlui. Adrian Ionuț Chesnoiu, președintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaților, a dlui. George Scarlat, președintele Comisiei de Agricultură a Senatului și poate fi consultat integral la butonul de mai jos:

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email