Programul de mentorat, instrument în cadrul ”Pactului între Generații pentru Viitorul Agriculturii”


Clubul Fermierilor Români derulează pe o perioadă de minim 12 luni programul de mentorat dedicat fermierilor experimentați și tinerilor antreprenori aspiranți ai sectorului agricol.

Procesul de mentorat implică învățare ghidată între un fermier experimentat și un fermier tânăr, bazându-se pe schimbul de bune practici prin intermediul întâlnirilor lunare de lucru destinate îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Ne dorim ca prin demersurile acestui program să consolidăm comunitatea fermierilor performanți din România, prin realizarea unui schimb de bune practici atât în aria de dezvoltare a afacerilor agroalimentare, cât și în sectorul tehnicilor utilizate în procesul de mentorat.

Mentoratul este, în viziunea noastă, o relație de lucru pe termen mediu și lung, între două persoane orientate către schimbul de informații și experiențe practice, care se încadrează următoarelor descrieri:


Fermierul experimentat

deține expertiză în diversificarea activității agricole și/sau dezvoltarea afacerii în zona industriei agroalimentare și este disponibil să-și împărtășească voluntar cunoștințele și propria experiență în cadrul relației stabilite prin mentorat cu fermierul tânăr.

Fermierul tânăr

manifestă un grad de interes ridicat privind absorbția de noi cunoștințe, valorifică oportunitatea dezvoltării și perfecționării create în cadrul relației de mentorat, atât în plan profesional, cât și în plan personal, prin aplicarea cunoștințelor dobândite pe parcursul colaborării.

Rolul Clubului Fermierilor Români în susținerea procesului de mentorat

Coperta 3D Brosura Club Ghid mentorat_small

Timp de 12 luni, Clubul Fermierilor Români va organiza și facilita întâlniri trimestriale cu toți participanții din cadrul programului de mentorat.


Aceste sesiuni urmăresc realizarea unui schimb de bune practici la nivelul rezultatelor obținute de participanții din cadrul programului, diseminate într-un cadru deschis cu scopul realizării unor schimburi de bune practici agricole și de mentorat.


Beneficii pentru participanți

Modelarea aptitudinilor și cunoștințelor

Dezvoltarea noilor perspective pentru parcursul profesional

Consolidarea oportunității de a învăța lucruri noi

Recunoașterea și îmbunătățirea punctelor slabe

Asistență și consultare în luarea deciziilor finale

Apartenența la o comunitate dornică să evolueze atât în plan profesional, cât și personal


Desfășurarea programului – 12 luni

Completare

formulare

Completare formulare înscriere în programul de mentorat

Formarea

echipei de mentorat

Analizarea similitudinilor de profil ale celor doi fermieri și stabilirea echipelor de lucru

Întâlnire

preliminară

Identificarea nevoilor și stabilirea obiectivelor pentru ambii fermieri

Întâlniri

periodice

Întâlniri de lucru destinate îndeplinirii obiectivelor

Întâlnire

trimestrială

Discuții și evaluare progres

Întâlniri

periodice

Întâlniri de lucru destinate îndeplinirii obiectivelor

Întâlnire

trimestrială

Discuții și evaluare progres

Întâlniri

periodice

Întâlniri de lucru destinate îndeplinirii obiectivelor

Întâlnire

trimestrială

Discuții și evaluare progres

Finalizarea

programului

Identificarea de bune practici în relația de mentorat și evaluarea progresului echipelor de lucru

Exemple de activități desfășurate în cadrul programului de mentorat


În cadrul programului de mentorat, Clubul Fermierilor Români încurajează creativitatea și flexibilitatea părților care alcătuiesc relația de învățare.

Alegerea modului de desfășurare și a activităților întreprinse rămâne la alegerea participanților, aceștia putând aduce modificări relației de colaborare pe tot parcursul perioadei de desfășurare, astfel încât programul să răspundă cu succes provocărilor caracterului dinamic al sectorului agroalimentar.

Reflecția, feedback-ul, predarea în parteneriat și respectiv dezvoltarea profesională pentru ambele părți implicate sunt caracteristici pe care le avem în vedere în cadrul programului de mentorat.