Articole

Alianță strategică pentru relansarea sectorului de cartof: Club și Federația Cartofului

București, 16 aprilie 2021 – Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România au semnat ieri un protocol de colaborare privind susținerea temelor de interes major pentru fermierii producători de cartof din România și pentru lansarea unor proiecte care să sprijine dezvoltarea și extinderea unui Plan Național Strategic al Cartofului, cu elemente specifice naționale, care să contribuie la susținerea sectorului.

Cele două organizații urmăresc promovarea în comun a unor obiective, programe, proiecte și acțiuni către autoritățile guvernamentale și legislative din România și structurile specializate ale Comisiei Europene și Parlamentului European cu responsabilități în domeniile de interes (agricultură, mediu, cercetare, inovație și tehnologie).

Scopul acestei alianțe îl reprezintă promovarea și determinarea unor programe de alocare financiară de fonduri nerambursabile în domenii eligibile și de interes comun, mai ales din perspectiva Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Noua Politică Agricolă Comună (PAC), susținerea alocării în continuare către cartof a măsurilor de sprijin cuplat în noul exercițiu financiar european 2023-2027 și promovarea acordării unui ajutor ”de minimis” pentru producătorii fiscalizați de cartof pentru consum din România, în scopul creșterii competitivității acestora cu ceilalți fermieri din Uniunea Europeană sau din afara acesteia.

”Alianța Clubului Fermierilor Români cu Federația Națională Cartoful din România este una strategică pentru dezvoltarea sectorului de cartof. Semnarea protocolului cu Federația reprezintă pentru Club prima relație de colaborare cu o asociație a fermierilor din România. Urmărim ca împreună cu Federația Națională „Cartoful” să susținem și să promovăm cât mai bine interesele fermierilor producători de cartof în fața autorităților, pentru ca acestea să înțeleagă cât mai bine ce se întâmplă în acest domeniu, cum se desfășoară activitatea și ce nevoi are acest sector pentru a se dezvolta. Scopul nostru este să sprijinim fermierii să le meargă mai bine, iar poporul român să mănânce cât mai multă hrană sănătoasă produsă în România. Mulțumim Federației pentru încrederea acordată, suntem conștienți că semnarea acestui protocol reprezintă hotărârea celor două organizații de a colabora și acționa împreună pentru a reprezenta fermierii care produc cartof, a doua pâine a țării”, apreciază Nicușor Șerban, președintele Clubului Fermierilor Români.

”Suntem onorați să colaborăm cu Clubul Fermierilor Români și apreciem susținerea acordată Federației de către Club în cadrul consultărilor care au avut loc până acum și a demersurilor comune la minister. Acest parteneriat este important pentru ambele organizații pentru că ne va oferi forță și vizibilitate care, sperăm, va genera rezultate pentru producătorii de cartof. Avem în față provocări și consider că le putem face față, apreciez eficiența Clubului în a organiza aceste întâlniri cu factorul politic și susținerea punctelor de vedere ale fermierilor. Este momentul să avem o voce unitară și văd în semnarea acestui protocol un prim pas pozitiv, care vine în sprijinul fermierilor pe care îi reprezentăm”, declară Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România.

”Mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment, ca oficial, cele două asociații să aibă un document pe baza căruia să lucreze împreună. Consider că este important ca această cultură să fie reprezentantă în cadrul Clubului, iar parteneriatul lansat cu Federația Națională „Cartoful”, care reprezintă toți producătorii de cartof din țară, va acționa în interesul acestor fermieri, indiferent de suprafața pe care o lucrează. Împreună cu Federația, care are experiență și expertiză în acest domeniu, urmărim să rezolvăm problemele specifice, să propunem și să facem demersurile necesare pentru adoptarea și implementarea unei strategii naționale de dezvoltare a sectorului cartofului, care are un potențial foarte mare să susțină consumul intern al României”, consideră Laszlo Becsek, vicepreședinte Clubul Fermierilor Români.

”Este un moment important pentru noi, producătorii, care ne menținem în continuare ca o forță prin Federația Națională ”Cartoful” din România. Participăm la o acțiune necesară pentru a putea ieși în evidență în fața factorului politic (ministerul agriculturii, Guvern) și dorim să fim ascultați în continuare, inclusiv de Uniunea Europeană, care trebuie să afle care sunt problemele punctuale ale României în domeniul cartofului. Trebuie să eliminăm deficiențele cu care se confruntă acest sector în țara noastră. Apreciem sprijinul deosebit și implicarea Clubului, căruia îi mulțumim pe această cale. Ne bucurăm că avem acest protocol în baza căruia vom acționa împreună, pentru rezolvarea problemelor specifice sectorului, în beneficiul producătorilor de cartof”, declară Cleonic Sucaciu, vicepreședinte Federația Națională „Cartoful” din România.

”Clubul Fermierilor Români are membri în toate asociațiile și federațiile agricole și vrea să aducă împreună cât mai mulți fermieri pentru a colabora și acționa în interesul lor, fără ca acest lucru să afecteze sau să interfereze cu statutul fermierilor în cadrul acestor asociații. Apreciem alianța cu Federația Națională ”Cartoful” și avem încredere că, împreună, cele două organizații vor avea un parteneriat care va asigura dialogul cu reprezentanții autorităților responsabile pentru agricultură, va pune la dispoziția acestora argumente, studii de caz și analize de impact privind probleme specifice sectorului cartofului, în scopul promovării și susținerii unor programe sau măsuri de finanțare prin fonduri naționale sau europene. Avem în vedere elaborarea, promovarea și desfășurarea de proiecte și programe care susțin dezvoltarea sectorului cartofului, prin adresarea unor teme conexe precum: creșterea capacității antreprenoriale, întărirea capacității de management, creșterea rezilienței și a capacității de management a riscului în fermele producătoare de cartofi, adaptarea continuă a prevederilor legale și fiscale, precum și creșterea capacității tehnologice de Agricultură 4.0”, subliniază Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

”Apreciem parteneriatul cu Clubul Fermierilor Români, pe care îl formalizăm astăzi prin semnarea acestui protocol de colaborare. Considerăm că această alianță va contribui la continuarea demersurilor făcute de Federație pentru susținerea intereselor fermierilor producători de cartof din țara noastră. Avem în vedere susținerea reciprocă a acțiunilor de interes comun cu impact pozitiv asupra dezvoltării sectorului cartofului în ceea ce privește cercetarea, producția și valorificarea acesteia. Elaborarea și implementarea unei strategii naționale va crește nivelul de atractivitate a sectorului cartofului pentru potențiali investitori naționali și străini”, declară Ioan Moroianu, director executiv Federația Națională ”Cartoful” din România.

Pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul acordului de colaborare, se va constitui un grup de lucru format din reprezentanții Clubului și a Federației, care va acționa pentru identificarea și elaborarea propunerilor privind dezvoltarea sectorului cartofului la nivel național prin măsuri de finanțare și proiecte în cadrul Planului Național Strategic. Propunerile stabilite de comun acord în cadrul grupului de lucru vor fi transmise și promovate către autorități în cadrul reuniunilor oficiale ale Grupurilor de lucru pentru elaborarea Planului Național Strategic.

Cele două organizații vor face demersuri comune pentru susținerea sprijinului cuplat în cuantumul notificat către fermierii producători de cartofi pentru sămânță și timpuriu pentru industrializare pe baza cererilor actuale și viitoare, construcția mai multor depozite specializate, care să ajute fermierii să-și poată depozita producția de cartofi, implementarea Planului Strategic al Cartofuluicrearea de branduri locale și naționale în sector‚ precum și implementarea unor eco-scheme aplicabile cartofului (cum ar fi refacerea humusului din sol).

Protocolul de colaborare a fost semnat joi, 15 aprilie, din partea Clubului Fermierilor Români de Nicușor Șerban, președinte, Laszlo Becsek, vicepreședinte, Florian Ciolacu, director exectiv, și din partea Federației Naționale Cartoful din România de Romulus Oprea, președinte, Cleonic Sucaciu, vicepreședinte, Ioan Moroianu, director executiv. Alături de semnatarii protocolului, au onorat cu prezența și mesaje de susținere membrii fondatori ai Clubului Fermierilor Români.