Studiul de impact al Regulamentului privind utilizarea sustenabilă a produselor de protecție a plantelor

Consiliul UE a solicitat o evaluare suplimentară a impactului pesticidelor ca urmare a adoptării în iunie 2022 a Regulamentului privind utilizarea sustenabilă a produselor de protecție a plantelor. Acest regulament are ca obiectiv principal reducerea cu 50% a utilizării și a riscurilor asociate cu produsele chimice de protecție a plantelor, precum și a celor extrem de periculoase pentru mediu în comparație cu media anilor 2015 – 2017.

Evaluarea suplimentară realizată de Comisia Europeană se concentrează pe impactul acestei propuneri asupra disponibilității alimentelor în Uniunea Europeană, performanței economice a întreprinderilor mici și mijlocii și consecințelor interzicerii utilizării pesticidelor în zonele sensibile.

Principalele concluzii care au rezultat în urma acestei evaluări cuprind următoarele:

  • Lipsa polenizatorilor va avea oricum un impact negativ asupra randamentelor pe termen mediu și lung.
  • Studiile citate de această lucrare evidențiază că impactul randamentului poate fi mai puțin fiabil, deoarece nu dispun de date empirice exacte privind utilizarea pesticidelor.
  • Reducerea semnificativă a pesticidelor poate fi obținută în sectoarele alimentare și nealimentare pentru animale.
  • Diversificarea utilizării pesticidelor între fermieri cu exploatații agricole similare oferă potențialul de reducere a utilizării pesticidelor fără a afecta semnificativ randamentele culturilor.
  • Cu alte cuvinte, există dovezi că în unele ferme a fost posibilă o reducere semnificativă a pesticidelor fără a afecta randamentele, ceea ce permite Comisiei să concluzioneze că acest lucru poate fi realizat și în alte ferme.
  • Tehnologiile de precizie permit aplicări ale pesticidelor în zone specifice, astfel reducerea utilizării acestora ar fi semnificativă, iar acestea ar putea fi finanțate prin PAC.
  • Se estimează că fermelor mici și mijlocii le-ar putea reveni o sarcină administrativă suplimentară echivalentă cu 10 ore/an și costuri de aproximativ 161-210 EUR/an, care ar putea fi compensate prin fondurile PAC.

Votul final în Parlamentul European este programat pentru octombrie 2023, după votul deputaților europeni în iulie 2023.


Propunere de regulament privind refacerea naturii și actualizarea politicilor de mediu existente

Clubul Fermierilor Romani a adresat o scrisoare Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care solicita sprijinul în vederea promovării în rândul reprezentanților României în Parlamentul European a unei poziții favorabile fermierilor din țara noastră, pe propunerea de Regulament privind refacerea naturii care are că obiectiv actualizarea politicilor de mediu existente.

Acest nou Regulament nu se corelează deplin și nu cuantifică integral efectele aplicării tuturor strategiilor, planurilor de acțiune și măsurilor adoptate la nivel comunitar privind refacerea biodiversității și reducerea impactului schimbărilor climatice. Clubul Fermierilor Români susține ferm că fiecare reprezentant al României în Parlamentul European să NU voteze în favoarea acestui Regulament în ședința de plen a Parlamentului, așa cum este el propus în prezent.

Ne exprimăm convingerea privind realizarea unui compromis prin restrângerea aplicabilității acestui regulament exclusiv asupra siturilor Natura 2000, acolo unde sunt propuse măsurile care vizează agricultura și mediul rural. Această abordare ar permite păstrarea echilibrului între protejarea mediului și susținerea viabilității economice a agriculturii noastre.

Clubul dorește să sublinieze implicațiile serioase pe care Regulamentul privind refacerea naturii l-ar putea avea asupra fermierilor noștri și asupra terenurilor agricole pe care aceștia își desfășoară activitatea pentru a asigura securitatea alimentară la nivel național. Susținem cu tărie necesitatea protejării mediului, dar solicităm o abordare rațională și echilibrată care să țînă cont de realitățile economice și capacitățile fermierilor noștri.

Clubul Fermierilor Români rămâne disponibil pentru a continuastrânsa colaborare cu MADR și Guvernul Romania și se angajează să ofere expertiză, resurse și sprijin pentru a ne atinge obiective comune și pentru a consolida performanțele economice ale fermierilor din România.


Scrisoare MADR. Extindere derogări aplicare GAEC 7 și 8. Modificare PNS – aplicare GAEC 6

Clubul Fermierilor Români a transmis o scrisoare Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care se sustin două propuneri care necesită aprobarea Comisiei Europene, privind probleme de maximă urgență, care afectează activitatea și supun la un mare risc competitivitatea fermierilor români:

I.Susținerea de către România – direct și prin atragerea sprijinului altor țări afectate de multiplele crize cu care se confruntă economia și în special agricultorii europeni- a extinderii derogărilor în aplicarea GAEC 7 și 8 pentru o perioadă de cel puțin minim 2 ani agricoli, după încheierea excepțiilor actuale la aplicarea noii PAC.

II. Modificarea prevederilor actuale din Planul Național Strategic al României în ceea ce privește aplicarea GAEC 6, prin notificarea imediată a Comisiei Europene, cu propunerea de a intra în vigoare astfel încât fermierii români să nu fie afectați în lucrările agricole pentru pregătirea culturilor de toamnă din acest an.

Clubul asigură reprezentarea pentru aprox. 1.500 de ferme performante din România, cumulând peste 2 milioane ha teren arabil la nivel național, astfel propunerile privind modificarea PNS și argumentele tehnico-economice au o sustinere viabila, si sunt urmatoarele:

I. Menținerea derogărilor pentru minim perioada 2024-2025 de la Gaec 7 – Rotația culturilor pe terenuri arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă și Gaec 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive, în sensul menținerii derogării pentru anul curent de la art. 13 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2021/2115 și evitării obligativității alocării unei ponderi a elementelor neproductive la nivelul exploatației agricole de 4% pentru BISS, respectiv 5% pentru eco-schemă.

II. Modificarea Gaec 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile (încă din acest an agricol), în sensul modificării condiționalităților în perioada sensibilă, 15 iunie – 30 septembrie, în care fermierii sunt nevoiți să păstreze terenul acoperit pe cel puțin 80% din suprafața exploatației.   Propunerea noastră vizează permiterea realizării uniformizării resturilor vegetale rezultate din cultura anterioară, în perioada sensibilă, printr-o lucrare de dezmiriștire superficială, dar și stabilirea perioadei sensibile în timp iernii, având la bază următoarele argumente tehnice relevante.

Clubul Fermierilor Români solicită sprijinul MADR în promovarea și facilitarea implementării celor două propuneri în cadrul Planului Național Strategic. Prin oferirea suportului necesar, fermierii români vor putea adopta dezmiriștirea, această practică benefică pentru sănătatea solului, pentru conservarea apei și pentru creșterea randamentului culturilor, în special în zonele afectate de impactul schimbărilor climatice. De asemenea, considerăm imperios necesară prelungarea derogării de la Gaec 7 și Gaec 8, astfel încât să se poată menține competivitatea fermelor românești pentru a rezista și în următorul an agricol.




Uniunea Europeană a aprobat al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectați de războiul din Ucraina

Uniunea Europeană a aprobat la data de 26 iunie, cel de-al doilea pachet de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii din România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia, care au fost puternic afectați de războiul din Ucraina.

România, una dintre țările cele mai afectate, va primi o sumă substanțială din acest sprijin, aproape o treime din total, în valoare de 29,73 de milioane de euro. Acest sprijin financiar reprezintă un minim de speranță pentru fermierii noștri, având în vedere pierderile semnificative care au contribuit la dezechilibrarea pieței interne de cereale și oleaginoase.

Suma aferentă ajutorului va fi achitată fermierilor până la data de 30 septembrie, iar acest sprijin are rolul de a compensa pierderile de venit ale agricultorilor. De asemnea, fiecare stat membru implicat are posibilitatea de a completa fondurile europene cu bani din bugetul național, în limita a 200% din cuantumul compensațiilor pe stat membru, sporind astfel impactul pozitiv al sprijinului acordat.

Această decizie a Consiliului AGRIFISH reprezintă un semn al solidarității și sprijinului din partea Uniunii Europene față de fermierii afectați. Prin acordarea acestui sprijin financiar esențial, Uniunea Europeană subliniază importanța menținerii stabilității și sustenabilității sectorului agricol în regiune.



PNS pe înțelesul tuturor. Agricultură ecologică- menținerea certificării

Sprijinul acordat prin PNS PAC 2023 – 2027 pentru menținerea certificării agriculturii ecologice promovează practici agricole extensive, furnizând bunuri publice de mediu care răspund cererii societății pentru utilizarea practicilor agricole prietenoase cu mediul, dar și cererii crescute a consumatorilor pentru produsele ecologice.

Intervenția conține 6 pachete:

Pachetul 1 – culturi agricole pe terenuri arabile certificate în agricultura ecologică;

Pachetul 2 – legume certificate în agricultura ecologică;

Pachetul 3 – livezi certificate în agricultura ecologică;

Pachetul 4 – vii certificate în agricultura ecologică;

Pachetul 5 – plante medicinale și aromatice certificate în agricultura ecologică;

Pachetul 6  – varianta 6.1 – pajiști permanente certificate în agricultura ecologică;

Pachetul 6 – varianta 6.2 – pajiști permanente certificate în agricultura ecologică combinat cu un angajament de agro-mediu și climă.

Angajamentele pentru menținerea agriculturii ecologice se încheie după o perioadă de 5 ani. După această perioadă, ele se pot prelungi anual.

Suprafața eligibilă:

  • Terenuri agricole din categoriile de folosință încadrate ca terenuri arabile (Pachetul 1, 2 și 5), livezi (Pachetul 3), vii (Pachetul 4) și pajiști permanente (Pachetul 6),
  • Angajamentele în cadrul intervenției se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor,
  • Pachetul 6 – pajiști permanente certificate în agricultura ecologică se poate aplica atât la nivel național – varianta 6.1, cât și în combinație cu angajamente de agro-mediu și climă aplicabile pe pajiști permanente, în zonele eligibile aferente acestora – varianta 6.2,
  • Parcelele agricole utilizate ca pajiști permanente pentru care se află în derulare un angajament de agromediu și climă nu sunt eligibile pentru sprijinul acordat prin varianta 6.1 a Pachetului 6.

Beneficiarul:

  • Este fermier, utilizator al unei suprafețe agricole localizate pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS);
  • Deține o suprafață minimă a fermei de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha (0,1 ha pentru vii și livezi, arbuști fructiferi, hamei, pepiniere pomicole și viticole);
  • Este înregistrat, în fiecare an pentru care solicită sprijin, conform prevederilor legale, ca operator în agricultura ecologică;
  • Se angajează să țină evidența activităților agricole corelate cu implementarea angajamentelor (de bază și superioare la nivelul suprafețelor aflate sub angajament).

Cerințe specifice:

  • Beneficiarii trebuie să respecte practicile specifice agriculturii ecologice.
  • Beneficiarii țin o evidență a activităților agricole corelate cu implementarea angajamentelor.
  • În cazul pajiștilor permanente pentru care se încheie angajamente, se asigură o încărcătură minimă de animale de 0,3 UVM/ha.

Sprijin financiar:

Plata compensatorie reprezintă 100% sprijin public nerambursabil.

Pachetul 1 = 218 euro/ha/an;

Pachetul 2 = 431 euro/ha/an;

Pachetul 3 = 442 euro/ha/an;

Pachetul 4 = 479 euro/ha/an;

Pachetul 5 = 350 euro/ha/an;

Pachetul 6 – varianta 6.1 = 129 euro/ha/an;

Pachetul 6 – varianta 6.2 = 73 euro/ha/an.




*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: bogdan.chiripuci@cfro.ro

PNS pe înțelesul tuturor. Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric

Intervenția Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric vizează îmbunătățirea eficienței și a competitivității lanțului valoric, prin optimizarea costurilor, accelerarea inovațiilor tehnologice, facilitarea accesului la noi piețe și consolidarea poziției fermierilor față de actorii din lanțul valoric, sporind astfel creșterea veniturilor acestora.

Această intervenție implică crearea și consolidarea grupurilor de producători agricoli, asociațiilor, cooperativelor, organizațiilor de producători recunoscute, organizațiilor interprofesionale precum și a  altor parteneriate.

Forma de sprijin: grant

Tipul de plată: rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar

Valoare maximă a sprijinului public per proiect va fi de 250.000 euro.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil:

  • 100% din costurile eligibile pentru costurile de cooperare și funcționare aferente implementării proiectului de cooperare;
  • 65% din costurile eligibile pentru cheltuieli de investiții necesare implementării proiectului de cooperare.

Beneficiari eligibili:

Parteneriatele constituite în baza unui acord de cooperare din cel puţin un partener din următoarele categorii:

  • Fermieri (persoane fizice și/ sau entități cu formă de organizare juridică);
  • Microîntreprinderi și întreprinderi mici;
  • Organizații neguvernamentale;
  • Autorități publice;
  • Unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică;
  • Grupuri operaționale.

Condiții de eligibilitate:

  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
  • Solicitantul va depune un acord de cooperare care face referire la o perioadă de funcționare cel puțin egală cu perioada pentru care se acordă finanțarea;
  • Pentru proiectele legate de lanțurile scurte de aprovizionare, solicitantul va depune un studiu/ plan, privitor la conceptul de proiect privind lanțul scurt de aprovizionare;
  • Pentru proiectele legate de piețele locale, solicitantul va prezenta un concept de marketing adaptat la piața locală care să cuprindă, dacă este cazul, și o descriere a activităților de promovare propuse;
  • Proiectul de cooperare propus va fi nou și nu va fi în curs de desfășurare sau finalizat.

Investiții eligibile:

  • Crearea/ dezvoltarea unui lanț scurt de aprovizionare/ piețe locale (cu produse alimentare);
  • Activități de promovare referitoare la crearea/ dezvoltarea unui lanț scurt (sau lanțuri scurte) de aprovizionare (cu produse alimentare) și la piața locală deservită de acest lanț/ aceste lanțuri.

Costurile de cooperare și funcționare, precum costurile administrative, onorariile, costurile de transport aferente implementării proiectului de cooperare nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect.


*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: bogdan.chiripuci@cfro.ro

PNS pe înțelesul tuturor. Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați

Intervenția Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați sprijină investițiile în producția agricolă primară, condiționare, depozitare și procesarea produselor agricole la nivel de fermă.

Scopul sprijinului este de a crește valoarea adăugată a produselor agricole și de a încuraja tinerii fermieri sau fermierii recent instalați să acceseze capital pentru consolidarea activităților agricole.

Forma de sprijin: grant

Tipul de plată:

  • rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar;
  • costuri unitare.

Valoarea maximă a sprijinului public va fi 200.000 euro/proiect.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil:

–80% din costurile eligibile pentru investițiile efectuate de tinerii fermieri în temeiul alineatului (4) al art. 73 din R (UE) 2115/2021;

–65% din costurile eligibile în cazul celorlalte categorii de beneficiari.

Beneficiari:

  • Tineri fermieri care au finalizat implementarea planului de afaceri;
  • Au vârsta de până la 45 de ani;
  • Sunt șefi ai exploatației.

Condiții de eligibilitate:

  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA.
  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 euro SO.
  • Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice.
  • Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției.
  • Solicitantul trebuie să dețină calitatea de șef al exploatației.
  • Investiția va respecta prevederile legislației naționale.

Investiții eligibile:

  • Investiții corporale: construcții; achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci; investiții în înființarea și modernizarea fermelor pomicole; înființarea, extinderea și/sau modernizarea unităților de condiționare și/sau depozitare; producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile etc.
  • Investiții necorporale: achiziționarea de tehnologii, patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului, achiziționarea de software, marketingul produselor obținute etc.





*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: bogdan.chiripuci@cfro.ro

PNS pe înțelesul tuturor. Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol și pomicol

Intervenția Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol și pomicol vizează rezolvarea nevoilor privind creșterea cooperării pe lanțul alimentar cu efecte pozitive în dezvoltarea exploatațiilor și a accesului pe piață a produselor agricole prin intermediul formelor asociative.

Forma de sprijin: grant

Tipul de plată: sume forfetare

Valoarea sprijinului va fi de maximum 100.000 euro/an.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil: 100% din cuantumul sprijinului și nu poate depăși 10% din valoarea producției comercializate în primii 5 ani de recunoaștere.

Beneficiari:

Grupurile de producători din sectorul agricol și pomicol care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă, iar sprijinul se va limita la primii 5 ani de la recunoaștere.

Condiții de eligibilitate:

  1. Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili.
  2. Solicitantul prezintă un plan de afaceri în care va detalia activitățile planificate ale grupului, în raport cu una sau mai multe dintre categoriile următoare:
  • adaptarea producției și produselor producătorilor care sunt membri ai acestor grupuri la cerințele pieței;
  • introducerea în comun a produselor pe piață, inclusiv pregătirea pentru vânzare, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea cumpărătorilor en gros;
  • stabilirea unor norme comune privind informarea asupra producției, acordând o atenție deosebită recoltării și disponibilității producției;
  • alte activități care pot fi desfășurate de către grupurile de producători, cum ar fi dezvoltarea competențelor în materie de exploatare și de comercializare, precum și organizarea și facilitarea proceselor de inovare.



*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: bogdan.chiripuci@cfro.ro

PNS pe înțelesul tuturor. Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Intervenția Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice vizează obținerea producției primare de flori, plante aromatice, medicinale sau ornamentale.

Sprijinul acordat prin această intervenție contribuie la o mai bună tehnologizare a exploatațiilor agricole prin susținerea componentelor de condiționare, depozitare și procesare. Aceasta facilitează modernizarea și utilizarea tehnologiilor avansate în ferme și susține creșterea valorii adăugate a produselor agricole la nivel de fermă.

Forma de spijin: grant

Tipul de plată: rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar

Valoarea maximă a sprijinului va fi 100.000 euro/proiect.

Beneficiari:

  • Fermieri, cu excepția persoanelor fizice;
  • Cooperative agricole și societăți cooperative;
  • Grupuri și organizații de producători.

Condiții de eligibilitate:

  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA.
  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 4.000 euro SO.
  • Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice.
  • Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției.
  • În cazul proiectelor care propun procesare/depozitare/condiționare minim 50% din produsele agricole care sunt supuse acestor acțiuni trebuie să provină din exploatația proprie sau din exploatațiile membrilor (în cazul formelor asociative).

Investiții de eligibilitate:

  • Investiții corporale: investiții în înființarea, extinderea și/sau modernizarea exploatațiilor; dotarea cu utilaje agricole, remorci și semiremorci; înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare/marketing; producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, investiții în agricultura de precizie etc.
  • Investiții necorporale: organizarea și implementarea sistemelor de management a calității și de siguranță alimentară; achiziționarea de tehnologii, patente și licențe; achiziționarea de software; marketingul produselor obținute etc.


*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: bogdan.chiripuci@cfro.ro

PNS pe înțelesul tuturor. Investiții în sectoarele hamei și struguri de masă

Intervenția Investiții în sectoarele hamei și struguri de masă va contribui la o mai bună tehnologizare a exploatațiilor agricole prin realizarea de investiții în utilaje și echipamente, conducând la asigurarea materiei prime prime pentru industria berii și asigurarea pieței cu struguri de masă.

Forma de sprijin: grant

Tipul de plată:

  • rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar;
  • costuri unitare.

Valoarea maximă a sprijinului va fi 1.000.000 euro/proiect, cu excepția proiectelor care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente a căror valoare este de maximum 300.000 euro/proiect.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil: 65% din costurile eligibile.

Beneficiari:

  • Fermieri, cu excepția persoanelor fizice;
  • Cooperative agricole și societățile cooperative;
  • Grupuri și organizații de producători.

Condiții de eligibilitate:

  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA.
  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 4.000 euro SO pentru struguri de masă și 4.105 euro SO pentru hamei.
  • Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice.
  • Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției.
  • Încadrarea în zona de favorabilitate pentru cultura de hamei.
  • Investiția va respecta prevederile legislației naționale.
  • Solicitantul trebuie să prezinte proiectul tehnic avizat de Institutul de profil.

Investiții eligibile:

  • Investiții corporale: construcții; achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci; investiții în înființarea și/sau replantarea culturilor de hamei și struguri de masă; sisteme de susținere noi sau modernizarea acestora; dezvoltarea componentei de comercializare/marketing; producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile etc.
  • Investiții necorporale: achiziționarea de tehnologii, patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului, achiziționarea de software, marketingul produselor obținute etc.



*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: bogdan.chiripuci@cfro.ro