Articole

PNS pe înțelesul tuturor. Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați

Intervenția Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați sprijină investițiile în producția agricolă primară, condiționare, depozitare și procesarea produselor agricole la nivel de fermă.

Scopul sprijinului este de a crește valoarea adăugată a produselor agricole și de a încuraja tinerii fermieri sau fermierii recent instalați să acceseze capital pentru consolidarea activităților agricole.

Forma de sprijin: grant

Tipul de plată:

  1. rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar;
  2. costuri unitare.

Valoarea maximă a sprijinului public va fi 200.000 euro/proiect.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil:

-80% din costurile eligibile pentru investițiile efectuate de tinerii fermieri în temeiul alineatului (4) al art. 73 din R (UE) 2115/2021;

-65% din costurile eligibile în cazul celorlalte categorii de beneficiari.

Beneficiari:

  1. Tineri fermieri care au finalizat implementarea planului de afaceri;
  2. Au vârsta de până la 45 de ani;
  3. Sunt șefi ai exploatației.

Condiții de eligibilitate:

  1. Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA.
  2. Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 euro SO.
  3. Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice.
  4. Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției.
  5. Solicitantul trebuie să dețină calitatea de șef al exploatației.
  6. Investiția va respecta prevederile legislației naționale.

Investiții eligibile:

  1. Investiții corporale: construcții; achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci; investiții în înființarea și modernizarea fermelor pomicole; înființarea, extinderea și/sau modernizarea unităților de condiționare și/sau depozitare; producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile etc.
  2. Investiții necorporale: achiziționarea de tehnologii, patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului, achiziționarea de software, marketingul produselor obținute etc.





*Pentru consiliere și îndrumare în vederea accesării acestei măsuri sau a altor linii de finanțare, vă invităm să îl contactați pe Bogdan Chiripuci, Manager Proiecte și Programe pentru Agricultură, Clubul Fermierilor Români: [email protected]