Membru Consiliu, Buzău

Nicușor ȘERBAN

Fermierul Nicușor Șerban este administratorul Agroserv Măriuța din Drăgoești, județul Ialomița  și Președinte al Asociației Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Nicușor Șerban are una dintre fermele de elită cu vaci Holstein de genetică aleasă, dar și teren pe care îl cultivă atât pentru a asigura furajul animalelor, cât și pentru a face profit din valorificarea producțiilor de cereale, porumb sau rapiță.

În iunie 2018 a inaugurat „Lăptăria cu Caimac”, fabrica de lactate produse din lapte de vacă, în urma unei investiții de 7 milioane euro.

Societatea Agroserv Măriuța a fost înființată în anul 1994. Ca prim domeniu de activitate a fost arendarea terenurilor agricole și lucrarea acestor terenuri. Astăzi societatea a ajuns să lucreze aproximativ 3.500 de hectare de teren arabil.

În 1998 Nicușor Șerban a considerat ca este bine ca parte din producția vegetală să o valorifice prin creșterea animalelor și, dată fiind zona și tradiția, s-a îndreptat către vaca de lapte. În 2005 ferma avea 60 de vaci, iar astăzi, pe partea zootehnică, ferma are un număr de 2.600 de animale, din care 1.050 de vaci la muls, un grajd pe o suprafață de 13.500 de metri pătrați, care adăpostește 800 de vaci de lapte, sala de muls și partea de birouri, de managementul efectiv al fermei de vaci.

Ferma folosește cele mai bune tehnologii care sunt în fermele de vaci din lume.