Articole

Lansăm Proiectul CONCORDE pentru promovarea și asigurarea respectării bunelor practici în comerțul cu cereale

București, 22 iunie 2021 – Agricultura europeană și cea românească sunt acum într-un proces profund de transformare sub influența unor programe majore de reformă a Politicii Agricole Comune și aplicarea noului Pact Ecologic European, provocări care se adaugă celor determinate de efectele schimbărilor climatice, criza forței de muncă, volatilitatea prețurilor, scăderea performanței capitalurilor și inputurilor în agricultură, adâncirea inegalităților în ponderea veniturilor fermierilor pe lanțul comercial de valorificare a produselor agro-alimentare.

Fermierii performanți din România trebuie să gestioneze o impredictibilitate crescută în ceea privește asigurarea resurselor și a proceselor în fermă, precum și pentru valorificarea producției.

Anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru agribusiness-ul românesc, în condițiile secetei pedologice prelungite și a crizei sanitare mondiale determinate de pandemia de COVID-19. A rezultat astfel o creștere neobișnuită a numărului incidentelor contractuale în relațiile dintre participanții la circuitul economic specific, cum ar fi executarea necorespunzătoare sau chiar neexecutarea la termen și/sau în condițiile convenite a obligațiilor contractuale asumate.

„Cu această ocazie au revenit în discuție problemele sistemice care au definit relațiile dintre fermieri, intermediari, traderi și industria prelucrătoare de produse agricole în ultimii 30 de ani, marcate adesea de lipsă de încredere, pe fondul căreia, profitând de capacitatea financiară disponibilă, comercianții din avalul circuitului economic au impus fermierilor, nu de puține ori, clauze contractuale fără precedent sau chiar abuzive, menite să le protejeze interesele economice, inclusiv cele ale unor pierderi disproporționate și nelegitime suferite de fermierii de bună-credință”, consideră Cezar Iulian Gheorghe, Expert Analist pentru Comerțul cu Cereale, Clubul Fermierilor Români.

Lipsa de încredere este amplificată de absența informațiilor permanent actualizate despre părțile contractuale, despre oamenii implicați și despre istoricul și comportamentul în afaceri al acestora.

 

PRACTICI CONTRACTUALE ACTUALE: RISCURI PENTRU FERMIERI

 Evidențiem selectiv o serie de practici comerciale devenite uzuale în relația fermieri – traderi, care au contribuit la stabilirea unor poziții contractuale inegale pentru fermieri și au generat riscuri majore concretizare în contextul secetei pedologice din 2020:

  1. Clauze prin care se declară și/sau se recunoaște, în mod nerealist, o negociere inexistentă a contractului;
  2. Constituirea de garanții personale de către administratorul/directorul fermei, pentru executarea obligațiilor contractuale asumate de societatea cu răspundere limitată/societatea pe acțiuni, după caz, eludându-se, astfel, răspunderea limitată a acestor participanți la circuitul economic;
  3. Drepturi de apreciere și decizie unilaterală în beneficiul exclusiv al cumpărătorilor /traderilor, fără vreo posibilitate de control de către fermier sau de mediere/arbitraj de către un terț independent, inclusiv asupra cantității și calității mărfii livrate și, astfel, a prețului sau chiar a datei de plată;
  4. Obligația de a plăti penalități, despăgubiri sau daune-interese, în cuantumuri arbitrare și cu desconsiderarea atât a principiilor reparării integrale a prejudiciului și bunei-credințe, cât și a cauzelor exoneratoare de răspundere civilă universal recunoscute.

”În acest context, Clubul Fermierilor Români lansează Proiectul CONCORDE adresat fermierilor din România, prin care urmărește stabilirea unui sistem de încredere și de bune practici comerciale, care să permită consolidarea relațiilor contractuale în piața de agribusiness”, anunță Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români. ”Din cauza acestor provocări cu care se confruntă fermierii, Clubul Fermierilor Români consideră necesară stabilirea unui dialog coerent pentru regândirea parteneriatului și refacerea încrederii fermieri – cumpărători / traderi, pentru asigurarea executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale.”

 

OBIECTIVELE PROIECTULUI CONCORDE

Susținerea fermierilor pentru Proiectul CONCORDE va contribui la realizarea următoarelor obiective, care vor fi puse în practică de Clubul Fermierilor Români:

  1. Înființarea unui grup de lucru care să preia și să prelucreze inițiativele, ideile, opiniile și sugestiile transmise de fermieri;
  2. Elaborarea unui ghid de bune practici;
  3. Crearea unei proceduri de raportare și verificare a incidentelor în relațiile contractuale;
  4. Elaborarea unui sistem de asigurare a suportului pentru soluționarea alternativă a disputelor;
  5. Afilierea Clubului Fermierilor Români la organizații internaționale relevante în domeniul agribusiness;
  6. Colaborarea Clubului cu autoritățile și instituțiile publice europene și naționale în scopul dezvoltării unor politici coerente și relevante pentru dezvoltarea agribusiness-ului din România.

 

CLUBUL FERMIERILOR ROMÂNI, MEMBRU GAFTA

Clubul Fermierilor Români a devenit membru GAFTA, The Grain and Feed Trade Association, organizația internațională reprezentativă pentru sprijinirea contractării și arbitrării comerciale în domeniul cerealelor la nivel mondial.

Acesta este un prim pas în efortul Clubului de a sprijini asigurarea cadrului pentru consolidarea încrederii fermieri-traderi și asigurarea condițiilor pentru respectarea clauzelor contractuale deplin echitabile în relația dintre parteneri.

 

BENEFICIILE PARTICIPĂRII LA PROIECTUL CONCORDE

”Adresăm tuturor fermierilor interesați invitația de a fi alături de Clubul Fermierilor Români în lansarea și punerea în aplicare a acțiunilor propuse prin Proiectul CONCORDE, pentru a asigura asfel baza pentru un parteneriat echitabil și pe termen lung fermieri – traderi – autorități”, susține Dan Hurduc, membru în Consiliul Director și primul Președinte care va asigura Președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români începând cu 1 iulie.

Prin dezvoltarea Proiectului CONCORDE fermierii vor avea acces la:

  1. Expertiză concretă și practică validată în procesul de contractare;
  2. Facilitarea sprijinului specializat în soluționarea alternativă a disputelor comerciale;
  3. Promovarea și reprezentarea intereselor fermierilor în relația cu instituții relevante în comerțul cu cereale.

”Proiectul CONCORDE va avea succes în măsura participării concrete, directe a fermierilor la acțiunile propuse, precum și prin asigurarea unei cooperări eficiente cu ceilalți factori implicați în agribusiness, în particular prin consolidarea relației dintre fermieri și comercianții de produse agricole”, consideră Dan Hurduc.

Clubul Fermierilor Români promovează interesele fermierilor din România și lansează proiecte care susțin dezvoltarea sustenabilă a fermelor, bazate pe criterii de performanță, competitive la nivel european.

 

Pentru informații suplimentare, fermierii pot intra în legătură cu Cezar Iulian Gheorghe pe e-mail, la adresa [email protected] sau la telefon 0749.777.711.

Fermierii interesați se pot implica în Proiectul CONCORDE prin completarea formularului de înscriere care poate fi descărcat de la butonul de mai jos, completat și semnat, trimis scanat pe e-mail la adresa: [email protected].