Conferința de lansare a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă

1 februarie 2019, Romexpo, București

La Conferință au participat peste 1000 de fermieri români performanți, lideri în domeniul tehnologiilor pentru agricultură, responsabili români și europeni privind politicile, strategiile și planurile de acțiune care vizează dezvoltarea agriculturii românești.

Comisarul Phil Hogan (în mesajul său) și directorii de la Comisie prezenți la Conferință, care coordonează problemele de strategie, cercetare-inovație, analiză și programe în cadrul PAC, au promis sprijin direct pentru fermierii români prin programele și instrumentele financiare puse la dispoziție de Comisia Europeană.

Responsabilii de la Bruxelles au fost impresionați de mobilizarea fermierilor români performanți și de motivația serioasă pentru lansarea unor programe de promovare politică și de dezvoltare tehnologică.

Am fost onorați de prezența dlui. Petre Daea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a vorbit despre președinția României la Consiliul Uniunii Europene și rolul României în agricultura europeană.

Am apreciat faptul că în cadrul panelului despre „PAC și perspectivele agriculturii românești după anul 2021 în context european„, fermierii români au avut ocazia de a se angaja într-un dialog direct cu oficialii europeni și români. Subiectele de îngrijorare au fost temele cu impact major asupra viitorului afacerilor lor, care sunt în prezent pe agenda de negociere a Comisiei și a Parlamentului European cu privire la noua PAC.

Un proiect unic în agribusiness

Ne mândrim că am reușit împreună cu fermierii români performanți să punem bazele Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, un proiect construit în jurul unui concept și al unei agende de acțiune clare: promovarea competitivității în agricultura românească, pentru a fi un model pentru toți fermierii români și europeni.

Așa cum s-a stabilit prin agenda de acțiune a Clubului, promovarea agriculturii digitale și a celor mai avansate tehnologii pentru agricultură performantă reprezintă o temă strategică a Clubului și ne propunem să aducem permanent în atenția fermierilor soluții inovative de creștere a competitivității afacerilor în agricultura românească.

Program de dialog cu autoritățile române

Am lansat odată cu această Conferință un program de dialog al membrilor Clubului cu autoritățile române responsabile pentru agricultură. Fermierii au avut ocazia să se adreseze direct membrilor din conducerea APIA, AFIR, ANIF, ANSVSA. Aceasta a fost avanpremiera la seria de întâlniri pe care dorim sa le realizăm cu frecvență lunară cu autoritățile române responsabile pentru agricultură. În acest sens, avem sprijinul conducerii acestor instituții și încurajăm fermierii să se înscrie pentru a participa la întâlnirile pe care le planificăm (pe e-mail, la office@cfro.ro).

Performanță în agricultura românească

Clubul Fermierilor Români susține dialogul cu reprezentanții autorităților de la Bruxelles și din România pe teme de interes major și pentru lansarea unor proiecte care vizează creșterea performanței în agricultura românească.