Comunicate de presă

Clubul Fermierilor Români, membru ELO

Clubul Fermierilor Români are onoarea de a anunța lansarea parteneriatului cu European Landowners’ Organization (ELO), organizație europeană cunoscută și apreciată pentru poziția de lider în reprezentarea intereselor unui număr mare de afaceri si întreprinderi familiale rurale din Europa.

Comunicatul de presă parteneriat Clubul Fermierilor Români - ELO


Declarațiile reprezentanților celor două organizații



Adunarea Generală ELO, 16 iunie

Clubul a luat parte la prima Adunare Generală ELO în calitate de membru pe 16 iunie, prin reprezentantul său, Florian Ciolacu, Director Executiv.

În cadrul reuniunii, în calitatea sa nou dobândită de membru, Clubul a votat agenda și conducerea ELO și a luat contact cu alte asociații europene de profil. Subiectele dezbătute au vizat noile strategii ale Pactului Ecologic European și viitorul Politicii Agricole Comune. La întâlnire au participat miniștrii germani pentru agricultură și mediu, în contextul în care Germania se pregătește să preia președinția rotativă a Consiliului UE.

Minuta Adunării Generale.


Despre Organizația Europeană a Proprietarilor de Pământ (ELO)


Înființată în 1972, ELO este o organizație-umbrelă europeană ce reprezintă interesele unui număr mare de afaceri și întreprinderi familiale rurale din Europa, implicate în activități precum agricultura, viticultura, silvicultura, vânătoarea sau pescuitul.

ELO consideră că proprietarii de terenuri, fermierii și administratorii de proprietăți ar trebui să aibă sprijinul și instrumentele disponibile pentru a-și putea îndeplini responsabilitățile, având totodată libertatea de a lua decizii în funcție de anii de experiență. Cu activități bazate pe o rețea de aproximativ 59 de asociații din UE-27 și în țările candidate, precum și contacte de nivel înalt cu instituții și profesioniști din domeniu, ELO facilitează această dezvoltare.

Este o organizație foarte activă, cu o bază de date complexă, dar fără afiliere politică și cu o structură de lucru foarte asemănătoare Clubului. Oferă o rețea puternică și eficientă pentru a înțelege mai bine problemele fermierilor, pentru a elabora analize și studii de impact pe care le pune la dispoziția autorităților, pentru a influența deciziile la nivel UE. Calitatea de membru la organizația ELO nu este doar o problemă de apărare a intereselor, ci și un mod mai precis de a construi împreună viitorul, astfel încât fermierii români să se bucure de dezvoltarea afacerilor lor și creșterea nivelului de competitivitate.


Domenii comune de acțiune ELO și Club

ELO promovează o agricultură durabilă și prosperă și creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele de mediu și agricole. Angajând diverse părți interesate, ELO elaborează recomandări de politici și programe de acțiune. ELO organizează întâlniri interdisciplinare care adună împreună actori cheie din sectorul rural și factorii de decizie la nivel local, regional, național și european. Capacitatea de a face toate acestea asigură pentru ELO o poziție unică în rândul grupurilor de gândire din sectoarele agricole, de mediu și activități rurale.

Principalele domenii în care acționează ELO și care sunt de interes pentru Club vizează Politica Agricolă Comună, biodiversitate, agricultură digitală, economie circulară, accesul la teren și drepturi de proprietate.

Reprezentarea agricultorilor pe plan european și național este un obiectiv comun pentru cele două organizații, care susțin sustenabilitatea si progresul în zonele rurale, accesul la tehnologie, inovația și posibilitatea de a o implementa împreună cu tehnologia.

Pentru a realiza toate acestea, ELO se bazează pe capacitatea organizației de a reuni actori din mediul rural, ONG-uri și factori de decizie politici la nivel local, regional, național și european. În acest fel, vocile și opiniile unui număr mare de părți interesate din toată Uniunea Europeană pot fi auzite. De asemenea, se realizează o platformă proactivă de analiză la nivel local, de punere în aplicare a legislației UE actuale.

Echipa ELO este formată din oameni dinamici, care depun eforturi considerabile pentru ca problemele membrilor săi din Statele Membre să fie auzite la nivel european și pentru care să se găsească o soluționare rapidă. Echipa este alcătuită atât din oameni cu experiență care au competențe de reprezentare și analiză, cât și din tineri motivați care doresc să se implice și să aducă soluții inovatoare.


Forum for de Future Agriculture (FFA)

Cel mai notabil eveniment pe care ELO îl organizează în fiecare an este Forum for the Future Agriculture. Peste 1500 de persoane se reunesc la această conferință anuală pentru a stimula discuții deschise cu privire la viitorul agriculturii europene și mondiale, și pentru a evalua ce ar trebui și ce se poate realiza în timp util, acordând o pondere egală celor două provocări: securitatea alimentară și securitatea mediului. Între participanții la acest eveniment, cea mai mare pondere o au fermierii din toate țările.


Proiecte ELO

E-Natura 2000 este unul dintre cele mai importante proiecte pe care ELO le derulează, care este de interes pentru Clubul Fermilor Români. Programul oferă managerilor de terenuri oportunitatea să se conecteze și să rezolve împreună problemele specifice gestionării ariilor protejate.

Un alt proiect important este intergrupul referitor la biodiversitate, vânătoare și mediu rural, care are ca obiective promovarea unei utilizări durabile a speciilor sălbatice pentru biodiversitate, gestionarea faunei sălbatice, dezvoltarea rurală și problemele forestiere.


Beneficii pentru membrii Clublului Fermierilor Români

Între beneficiile obținute prin participarea Clubului la proiectele derulate de ELO se numără modele și idei de proiecte care pot fi lansate și implementate de către membrii Clubului, accesul la informații și studii de impact care sunt puse la dispoziția fermierilor membri, creșterea gradului de experiență și expunere a Clubului în proiecte la nivel european, consolidarea imaginii Clubului ca o organizație activă la nivel european.

Totodată, Clubul beneficiază de susținere din partea ELO în diferite proiecte specifice, unul dintre cele mai importante proiecte ale Clubului fiind Programul ”Tineri Lideri pentru Agricultură”. Implicarea ELO în acest proiect vizează facilitarea de stagii de practică la Bruxelles, în cadrul organizației, pentru tinerii fermieri înscriși în program. ELO și-a exprimat interesul în ceea ce privește formarea tinerilor, precum și o colaborare de durată în acest proiect.


Acces la informații și la comunitatea ELO

Datorită buletinelor de știri și a informărilor privind deciziile importante care se iau la nivel european transmise de ELO, Clubul este permanent informat și pune în timp util la dispoziția fermierilor membri informații de actualitate, pe subiecte care reprezintă un nivel ridicat de interes pentru fermieri.

Un alt avantaj pe care Clubul îl are datorită acestei colaborări îl reprezintă accesul la comunitatea ELO și posibilitatea de a intra în legătură cu fermieri din întreaga lume, pentru schimb de experiență și pentru a putea cunoaște probleme și soluții relevante, cu aplicabilitate în România. Astfel, vom avea cunoștiințele necesare de a ridica agricultura românească la standardul european pe care fermierii îl doresc și îl merită.

Acest parteneriat reprezintă pentru ambele părți un beneficiu, întrucât ambele organziatii au teme de interes comun, structuri și modele de lucru similare. Este foarte important să lucrăm împreună în consultarea și implementarea reglementărilor și să explicăm factorilor de decizie care sunt nevoile noastre, ce este acceptabil pentru noi și cum ne pot ajuta.