MEMBRU CONSILIU,

MOLDOVA SUD


Pavel VLAD

Vlad Pavel a fost Președintele Clubului Fermierilor Români în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.

Vlad Pavel este directorul general LOCACOMBINE SRL, înființată în anul 2005 în județul Galați, comuna Piscu.

După trei ani în care activitatea firmei sale s-a concentrat pe închirierea combinelor agricole, Vlad Pavel a accesat fonduri europene și a pornit lucrările în agricultură. În prezent, producția se realizează pe o suprafață de 1500 hectare de cultură mare, iar cifra de afaceri anuală depășește 2,5 milioane Euro.

Vlad Pavel consideră că investițiile în modernizarea flotei și într-un sistem de irigații viabil, capabil să deservească mii de hectare, sunt esențiale pentru o fermă competitivă. Doar în ultimii 5 ani, investițiile realizate de LOCACOMBINE SRL în sistemul de irigații se ridică la 3 milioane Euro.

De formație sportiv, Vlad Pavel a practicat haltere până la vârsta de 30 de ani, fiind vicecampion balcanic și campion național la haltere în anul 1992. Are trei copii și speră ca în viitorul apropiat aceștia să se alăture afacerii pe care o conduce.