Raport piata cereale Clubul Fermierilor Romani

Stimați membri și parteneri,

Clubul Fermierilor Români asigură informarea continuă a membrilor săi în toate domeniile importante din agricultură care le impactează activitatea.

Raportul integral privind piața cerealelor este transmis cu titlu gratuit exclusiv membrilor Clubului Fermierilor Români (fermierilor care au aderat la asociația noastră).

Vă stăm la dispoziție pentru mai multe detalii pe e-mail la office@cfro.ro sau vă invităm să vă abonați online, la link-ul de mai jos.

Piața grâului

Grâul trebuie să își găsească drumul cât mai repede. România este în urmă în ceea ce privește nivelul exportului. La data de 31 decembrie 2022 aveam 2 mil. tone exportate, față de 4 mil. cu un an în urmă, la aceeași dată.

Piața orzului

Indicațiile de preț ale orzului furajer în paritatea CPT Constanța sunt la nivelul de 250 EUR/tonă. Nicio noutate pe piața orzului la nivel național sau regional.

Piața porumbului

Indicațiile porumbului în portul Constanța sunt la un nivel superior față de ceea ce aveam înainte de sărbători.

Un fapt absolut surprinzător este ca GASC EGIPT intră în licitație pentru achiziția de porumb, pe data de 19 ianuarie 2023. Paritatea de livrare va fi C&F sau CIF, întrucât mulți furnizori au probleme cu asigurările, însă plata va fi CAD.

Piața semințelor de rapiță

La nivel regional, nu este nicio schimbare față de săptămâna trecută în perspectiva europeană și nici în cea din Ucraina și Rusia pentru cultura de rapița. Starea de vegetație este în același regim normal pentru această perioadă. Cererea de acoperire se execută în ritm normal, referindu-ne la unitățile de procesare.

Piața semințelor de floarea-soarelui

Portul Constanta își ridica indicațiile de preț în ceea ce privește semințele de floarea-soarelui.

La nivel regional, exporturile săptămânale de floarea-soarelui ale Ucrainei au crescut de peste cinci ori, ajungând la 46.445 de tone.

Piața boabelor de soia

În România, indicațiile de preț pentru soia sunt la nivelul de 540 USD/tonă DAP unități de procesare pentru soia non-GMO. În perioada 1 iulie – 8 ianuarie 2023, au fost importate aproximativ 145.000 tone de soia.

Prognoza meteo


România

Prognoza meteo 15-29 ianuarie 2023 (zăpadă)


Rapoartele de piață sunt realizate de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist piața de cereale, care se implică astfel în acțiunile Clubului Fermierilor Români care vizează creșterea competitivității afacerilor fermierilor, securizarea profiturilor acestora și reducerea la minim a riscului potențial.

Fermerii interesați de accesarea serviciilor de consultanță în comerțul cu cereale pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail: cezar.gheorghe@cfro.ro, sau telefonic: 0749.777.711.

Rapoartele săptămânale integrale sunt disponibile cu titlu gratuit membrilor Clubului sau pot fi încercate gratuit prin completarea formularului de la butonul de mai jos.

Toate drepturile rezervate. Textele, informațiile, datele, imaginile, graficele, sunetele, animațiile și materialele video, precum și dispunerea lor pe paginile de Internet Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă se supun legii protecției drepturilor de autor și altor legi de protecție.

Raport piata cereale Clubul Fermierilor Romani

Stimați membri și parteneri,

Clubul Fermierilor Români asigură informarea continuă a membrilor săi în toate domeniile importante din agricultură care le impactează activitatea.

Raportul integral privind piața cerealelor este transmis cu titlu gratuit exclusiv membrilor Clubului Fermierilor Români (fermierilor care au aderat la asociația noastră).

Vă stăm la dispoziție pentru mai multe detalii pe e-mail la office@cfro.ro sau vă invităm să vă abonați online, la link-ul de mai jos.

Piața grâului

România deține extrem de mult grâu în stoc, mărturie clară fiind volumele exportate până în acest moment, care se situează la jumătate față de sezonul trecut în aceeași perioadă.

UNIUNEA EUROPEANĂ se află în momentul în care a generat exporturi de 16,7 mil. tone de grâu, cu 1 mil. tone peste sezonul trecut, în aceeași perioadă, când generase export de 15,7 mil. tone.

La capitolul exporturi, Franța a excelat (știm povestea și nu o repetăm) cu un volum de 6,83 mil. tone, urmată de România, cu 2 mil. tone, iar pe poziția a treia regăsim Germania, cu un volum de 1,88 mil. tone.

Piața orzului

Indicațiile de preț ale orzului furajer în paritatea CPT Constanța sunt la nivelul de 250-255 EUR/tonă. Nicio noutate pe piața orzului la nivel național sau regional.

Piața porumbului

Prețul porumbului stagnează, condiționat de factorul Vreme din alte zone ale lumii. Problema principală rămâne porumbul ucrainean, care traversează prin toate locurile posibile în România și generează distorsiuni ale pieței.

Piața semințelor de rapiță

La nivel național, cultura de rapiță se prezintă bine și așteptăm precipitații în intervalul 10-18 ianuarie 2023. Dăunătorii au apărut, dar această problemă se poate rezolva cu ajutorul tratamentelor.

Piața semințelor de floarea-soarelui

La nivel regional, UCRAINA nu este într-o formă prea bună. Procesarea se desfășoară foarte lent. Stocuri foarte mari de șroturi există și nu sunt vândute. Activitatea din unitățile de procesare este foarte greoaie, raționalizarea energiei electrice face ca acestea din urmă să nu poată opera.

Piața boabelor de soia

În România, indicațiile de preț pentru soia sunt la nivelul de 525-530 USD/tonă DAP unități de procesare pentru soia non-GMO. În perioada 1 iulie – 10 decembrie 2022, au fost importate aproximativ 145.000 tone de soia.

Prognoza meteo


România

Prognoza meteo 7-21 ianuarie 2023 (ploi)


Rapoartele de piață sunt realizate de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist piața de cereale, care se implică astfel în acțiunile Clubului Fermierilor Români care vizează creșterea competitivității afacerilor fermierilor, securizarea profiturilor acestora și reducerea la minim a riscului potențial.

Fermerii interesați de accesarea serviciilor de consultanță în comerțul cu cereale pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail: cezar.gheorghe@cfro.ro, sau telefonic: 0749.777.711.

Rapoartele săptămânale integrale sunt disponibile cu titlu gratuit membrilor Clubului sau pot fi încercate gratuit prin completarea formularului de la butonul de mai jos.

Toate drepturile rezervate. Textele, informațiile, datele, imaginile, graficele, sunetele, animațiile și materialele video, precum și dispunerea lor pe paginile de Internet Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă se supun legii protecției drepturilor de autor și altor legi de protecție.

Fermierul Florin Tiutiu preia mandatul de președinte al Clubului Fermierilor Români

Începând cu 1 ianuarie 2023, fermierul Florin Tiutiu a preluat funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de 6 luni, până la data de 30 iunie 2023. Schimbarea la nivel de conducere a avut loc în cadrul mecanismului de Președinție rotativă instituit de asociație în 2021.

„Mă simt onorat să preiau mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români de la dl. Nicolaie Apopi. În calitate de fermier, știu cât de important este să ne implicăm în mediul asociativ, să lucrăm împreună pentru a construi un viitor agriculturii românești. Îmi propun să continui proiectele lansate de președinții anteriori – precum cele privind formarea unei noi generații de Antreprenori în Agricultura 4.0 și a Tinerilor Lideri pentru Agricultură – dar și să lansez noi direcții de acțiune, cum ar fi promovarea unui plan național strategic de acțiune pentru relansarea sectoarelor aflate la deficit în balanța comercială”, a declarat domnul Florin Tiutiu, membru fondator și membru al Consilului Director al Clubului Fermierilor Români.

Mecanismul de conducere bazat pe principiul Președinției rotative urmărește atât democratizarea conducerii asociației, cât și punerea în prim-plan a unor probleme specifice regiunii din care Președintele în funcție provine.

Președinția asigurată de Florin Tiutiu va urmări continuarea proiectelor de interes național pe care Clubul le-a lansat și urmărit în ultimii 4 ani și își va concentra eforturile pentru urmărirea unor obiective specifice:

  • Elaborarea unor analize și promovarea unui plan de acțiune concret și a unor modele noi de afaceri pentru relansarea activității și trecerea spre performanță pentru sectoarele aflate la deficit în balanța comercială – cu focus pe sectorul suinelor, sectorul cartofului și sectorul zaharului;
  • Acțiuni de promovare și asigurare a investițiilor din surse naționale și europene (PNS, PNRR) pentru programele de modernizare și extindere a sistemelor de irigații și desecare-drenaj;
  • Promovarea în rândul decidenților politici (Parlament și Guvern) a necesității implementării unei legi pentru consolidarea și comasarea terenurilor agricole;
  • Inițierea unei dezbateri la nivel național în vederea elaborării și implementării unui plan multi-sectorial de acțiuni pentru combaterea eroziunii solului și a deșertificării;
  • Acțiuni de promovare a „Pactului între Generații pentru Viitorul Agriculturii”, cu focus pe extinderea platformei de mentorat și a activității grupurilor de lucru tematice (agricultură digitală, agricultură regenerativă și agricultură-energie).

Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de 6 luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din Președintele în exercițiu, fostul și viitorul Președinte.

Florin Tiutiu preia mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români de la Nicolaie Apopi, care a deținut funcția în perioada 1 iulie– 31 decembrie 2022. „La sfârșit de mandat ca Președinte al Clubului, am încredere că proiectele actuale și viitoare aflate pe lista de priorități vor fi implemetate de către echipa executivă a asociației, sub președinția dlui. Florin Tiutiu. Îi urez mult succes și îl asigur de toată susținerea mea”, a afirmat Nicolaie Apopi, fostul președinteal Clubului Fermierilor Români.

Conducerii Clubului Fermierilor Români i se alătură și fermierul Florin Stegariu începând cu 1 ianuarie 2023, în urma deciziei Consiliului Director din decembrie 2022. Domnul Florin Stegariu va reprezenta în cadrul Board-ului regiunea Moldova Nord, având în subordine Biroul Regional aferent.

Ajutor de minimis pentru producția de tomate în spații protejate pentru 2023

În ședința de Guvern din 28 decembrie 2022, a fost aprobată Hotărârea care va reglementa programul de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru primăvara anului 2023. Schema se va aplica pe întreg teritoriul României, în cadrul ciclului I de producție a tomatelor cultivate în spații protejate.

Cuantum

3.000 euro/1000 mp/beneficiar

Calendar

1 aprilie 2023 – data limită de depunere a cererii

30 iunie 2023 – data limită pentru valorificarea producției

14 iulie 2023 – ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare)

Element de noutate

În scopul simplificării programului, se va efectua o singură verificare, care va urmări identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.

Instrument de sprijin pentru fermierii afectați de pierderi ale producției agricole

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a realizat prin intermediul Planului Național Strategic un mecanism de gestionare a riscurilor în agricultură pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de pierderi ale producției.

În 2022, efectele fenomenelor climatice nefavorabile au însemnat afectarea a peste 1 milion de hectare pe teritoriul României. Efortul bugetar pentru compensarea pierderilor aferente culturilor de toamnă a însumat peste 365 milioane lei.

Având în vedere caracterul imprevizibil al fenomenelor meteorologice, MADR a prevăzut pentru perioada 2023-2027 două forme de sprijin care să asigure o mai bună gestionare a riscurilor din agricultură. Valoarea totală a bugetului alocat este de 391,4 milioane euro, distribuite astfel:

  • 24,1 milioane euro, sprijin pentru acoperirea unui procent din primele de asigurare;
  • 367,3 milioane euro, sprijin acordat fermierilor afectați de pierderile de producție, ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile. Suma va constitui un fond de rezervă asigurat dintr-un procent de 3% a plăților directe, o contribuție FEADR de 62,4 milioane euro și o contribuție a bugetului de stat de 11,5 milioane euro.
Beneficiari eligibili

Fermierii activi conform definiției din secțiunea specifică PNS, care sunt eligibili pentru una din schemele de plată directă.

Condiții de eligibilitate
  1. Fermierul a înregistrat o pierdere a producției ca urmare a producerii unui eveniment eligibil în cadrul intervenției;
  2. Pierderea de producție reprezintă mai mult de 30% din producția medie anuală a fermierului;
  3. Producerea evenimentului trebuie constatată de entitățile responsabile conform legislației naționale.

Ministerul a elaborat instrumentul de gestionare a riscului, urmând să publice în perioada următoare lista cu riscurile meteorologice care vor putea fi gestionate prin intermediul acestui mecanism de sprijin.


Proiectul CONCORDE, beneficii pentru fermierii din România și armonizarea relațiilor din piața comerțului cu cereale

Clubul Fermierilor Români a lansat în premieră în România, în iunie 2021, Proiectul CONCORDE adresat fermierilor din România, pentru stabilirea unui sistem de încredere și de bune practici comerciale, care să permită consolidarea relațiilor contractuale în piața de agribusiness, stabilirea unui dialog coerent pentru regândirea parteneriatului și refacerea încrederii fermieri – cumpărători, pentru asigurarea executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Pe 13 decembrie anul acesta, Clubul Fermierilor Români a organizat o conferință de presă pentru prezentarea statusului Proiectului CONCORDE, care oferă o umbrelă de protecție fermierilor pentru mai multe segmente de business. De la lansarea acestuia, s-au înscris peste 140 de fermieri performanți din toate regiunile țării, care sunt organizați de Club într-un grup de lucru care are ca scop consultarea și informarea fermierilor pentru buna implementare a proiectului.

În cadrul Conferinței, reprezentanții Clubului au abordat subiecte de interes major pentru agricultură, relevante în contextul actual, și au reiterat obiectivele Proiectului CONCORDE: predictibilitate, încredere, armonizarea și crearea echilibrului relațional între fermieri și cumpărători, reducerea riscului în tranzacții și identificarea oportunităților de business.

”În ultimele trei luni, Clubul Fermierilor Români a organizat 11 Conferințe la care au participat peste 1500 de fermieri performanți la nivel național. Fermierii ne-au confirmat și completat imaginea complexă a provocărilor pe care aceștia le întâmpină în contextul crizelor generate de pandemia COVID-19, războiul din Ucraina, schimbările climatice, rezultând nevoia implementării accelerate a Proiectului CONCORDE, pentru consolidarea relației dintre fermieri și comercianții de produse agricole”, declară Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.


Sistem de protecție și de bune practici comerciale

În cadrul proiectului CONCORDE, fermierii beneficiază de consultanță privind comercializarea producției agricole, pentru identificarea momentelor oportune pentru vânzare. În acest scop, echipa de consultanță pentru comerțul cu cereale din cadrul Clubului pregătește și transmite fermierilor membri în asociație rapoarte săptămânale de analiză a pieței locale, regionale și globale, rapoarte lunare de interpretare a estimărilor WASDE, și organizează periodic sesiuni online de interpretare a pieței de cereale. În plus, Clubul oferă fermierilor interesați training în domeniul Agribusiness, și începând de anul trecut, a construit premisele instrumentului de protecție HEDGING, o metodă folosită la bursă pentru acoperirea riscului tranzacțiilor viitoare încheiate pe piața fizică, prin atragerea unui număr semnificativ de fermieri care își vor acoperi riscul de piață prin accesarea acestui serviciu.

”Proiectul CONCORDE răspunde unor nevoi reale ale fermierilor din România și reprezintă o prioritate pentru agricultura performantă din țara noastră. Urmărim atingerea unui echilibru relațional între fermieri și cumpărători, maturizarea pieței de agribusiness din România, construirea unui sistem de bune practici în domeniu care să contribuie la cooperarea, relaționarea și restabilirea încrederii între jucătorii din această piață”, consideră Cezar Gheorghe, Consultant senior și analist al pieței de cereale.


Beneficii pentru fermieri

În cadrul Proiectului CONCORDE, fermierii vor avea acces la: protecție contractuală standardizată conform standardelor agricole din vestul Uniunii Europene, sisteme de mediere în echitate și implicarea Clubului la nivel de reprezentare europeană.

Grupul de lucru constituit din fermieri și reprezentanți ai echipei Clubului Fermierilor Români își propune să urmărească o serie de indicatori în Proiectul CONCORDE, care conduc spre un impact pozitiv în afacerile agricole. Dintre aceștia, Clubul consideră că cei mai importanți și relevanți indicatori pentru fermieri sunt predictibilitatea business-ului, certificarea tranzacțiilor cu beneficii mutuale, acordarea ofertei fermierilor cu cererea, participarea la acțiuni comune – vânzări interne și externe, precum și informarea fermierilor prin asigurarea transparenței în comunicare și eficientizarea informațiilor.

”Toate aceste aspecte pot asigura tranziția către încrederea reciprocă între jucătorii din piață și maturizarea agribusiness-ului românesc. Încrederea este cuvântul care trebuie să guverneze orice acțiune și demers al Proiectului CONCORDE”, consideră Cezar Gheorghe, Coordonatorul Proiectului în cadrul Clubului Fermierilor Români.


Segmente de business vizate

Echipa de consultanță comerț cu cereale coordonată de Cezar Gheorghe oferă fermierilor o serie de activități concrete, precum: suport în aprecierea volumelor și a formelor contractuale; estimarea riscurilor și informarea transparentă; suport în eventuale dispute contractuale și mediere; informații tehnice despre piață și despre corelarea regională și globală a celor 6 categorii de produse; instrumente de risc financiar – securizarea prin vânzări futures; susținerea fermei în dezvoltarea procesului și programului de reducere a riscului prin acțiuni pe Burse (Euronext și CBOT); instrumente de estimare a nivelurilor de break-even și măsurarea profitului prin nivelare procentuală; reguli de stop loss în condiții de piață în scădere.

Clubul Fermierilor Români și grupul de lucru al Proiectului CONCORDE își propun să ajungă la coagularea unui interes comun în acțiuni participative alături de Comercianți, să creeze un organism care acționează simbiotic și generează în mod practic siguranța tranzacției (forme contractuale, garanția plăților, certificarea condițiilor calitative) și, pe termen mediu-lung, să dezvolte CONCORDE într-un centru de business al Fermierilor pentru activitățile specifice comerțului cu cereale.


Relația Clubului cu GAFTA

Clubul Fermierilor Români este membru GAFTA – The Grain and Feed Trade Association, organizație internațională reprezentativă pentru sprijinirea contractării și arbitrării comerciale în domeniul cerealelor la nivel mondial.

Cezar Gheorghe este certificat GAFTA din anul 2004 în următoarele domenii: reguli contractuale, contracte și rezolvarea disputelor contractuale (Trade Policy, Contracts and Dispute Resolution).


Formular de înscriere. Date de contact

Fermierii interesați se pot înscrie în Proiectul CONCORDE prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/formular-concorde.

Pentru informații suplimentare, fermierii pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail la adresa cezar.gheorghe@cfro.ro sau la telefon 0749.777.711.

Apel finanțare MIPE: Digitalizarea IMM-urilor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat la 15 decembrie 2022 Ghidul Solicitantului (PNRR) pentru apelul destinat Digitalizării IMM-urilor. Prin intermediul acestui program vor fi finanțate acțiuni specifice care să sprijinie IMM-urile în procesul de adoptare a tehnologiilor digitale.

Vă prezentăm mai jos elementele cheie și condițiile privind accesarea acestor fonduri asigurate prin PNRR:

BENEFICIARI ELIGIBILI:

  • IMM-uri
  • Microîntreprinderi
ACTIVITĂȚI ȘI CHELTUIELI SPRIJINITE
  • Achiziții de hardware TIC; 
  • Achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
  • Dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
  • Achiziții de tehnologii blockchain;
  • Achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
  • Achiziționare website de prezentare;
  • Achiziția de servicii de tip cloud și IoT;
  • Instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
  • Consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc.
BUGET

Alocarea financiară a apelului de proiecte este de 347.500.000 euro

  • 34,75 milioane euro aferent componentei 012 Servicii și aplicații IT dedicate competențelor digitale și incluziunii digitale
  • 312,75 milioane euro aferent componentei 010 Digitalizarea IMM-urilor.

În cadrul acestui apel se ține cont de gradul de dezvoltare al regiunii în care beneficiarul urmează să implementeze proiectul; astfel că, alocarea bugetară este împărțită pe regiuni de dezvoltare conform celor indicate mai jos:

Valoarea asistentei financiare nerambursabile a unui proiect este cuprinsă între:

  • 20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere;
  • 20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică;
  • 20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

Intensitatea finanțării – 100% pentru microîntreprinderi și 90% pentru întreprinderi mici și mijlocii


CALENDAR
  • Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 1 februarie 2023, ora 10.00
  • Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 31 martie 2023, ora 00:00
  • Perioadă etapă evaluare proiecte: 1 aprilie – 31 mai 2023
  • Perioadă estimativă de începere a semnării contractelor: 30 iunie 2023


DETALII SUPLIMENTARE
  • Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni și nu poate depăși data de 30 iunie 2025. 
  • Perioada de monitorizare este de 3 ani.

Pentru mai multe detalii, consultați ghidul PNRR la butonul alăturat

Clubul Fermierilor Români oferă în cadrul acestui proiect consiliere financiară și tehnică în privința. Invităm membrii care doresc să acceseze finanțare prin intermediul acestui apel să ne contacteze.

Contact: Bogdan Chiripuci, bogdan.chiripuci@cfro.ro

Europarlamentarul Daniel Buda susține tinerii fermieri români la Bruxelles

O delegație de tineri fermieri din cadrul Clubului Fermierilor Români a câștigat pe 7 decembrie 2022 premiul pentru cel mai bun proiect digital, în cadrul celei de-a 8-a ediții a Congresului European al Tinerilor Fermieri din Parlamentul European.

Tema Congresului și competiției asociate de proiecte a fost Rolul tinerilor fermieri în asigurarea securității alimentare, evidențiind importanța angajării active a tinerilor in procesul de asigurare a rezilienței și competitivității agriculturii europene, precum și capacitatea lor de a juca rolul de activatori ai procesului de transformare a agriculturii pentru realizarea echilibrată a indicatorilor de performanță economică, de mediu și socială. La congres au participat peste 300 de tineri fermieri din 16 state membre UE, care au prezentat proiecte inovative și sustenabile pentru agricultură.

Proiectul românesc a avut drept studiu de caz procesul de digitalizare al fermei EVEL-H Company din județul Vaslui și a fost susținut în forul european de europarlamentarul Daniel BUDA, Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.

Performanțele speciale ale României în domeniul agriculturii și industriei IT susțin posibilitatea reală pentru un proces accelerat de transformare a agriculturii românești după modelul Agriculturii 4.0, în care tinerii să joace rolul principal de vectori ai schimbării.

Daniel BUDA a fost ambasadorul proiectului, susținând studiul de caz înaintat de absolvenții programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” în fața juriului format din personalități emblematice la nivel european, a Comisarului European pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, și a colegilor din alte State Membre. „Este un premiu binemeritat pentru că proiectul pe care l-au prezentat corespunde unor așteptări ale Comisiei Europene, demonstrând un bun management al apei și nutrienților în sol și, în mod general, o abordare cât mai prietenoasă în cultivarea terenurilor. Clubul Fermierilor este o structură cu care lucrez foarte bine la nivel național. Îndemn toți fermierii să se implice în structuri asociative pentru că doar așa vom putea fi o voce în ceea ce înseamnă sectorul agricol la nivel european”, a declarat Daniel BUDA la decernarea premiului în cadrul Parlamentului European.

„Îi mulțumim domnului europarlamentar Daniel BUDA pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat, nu doar în cadrul acestui proiect, ci și de la începutul activității Clubului Fermierilor Români. Câștigarea acestui premiu i se datorează, în parte, și domniei sale. Suntem convinși că prin colaborarea cu membrii Parlamentului European putem aduce în prim plan nevoile, dar și atuurile agriculturii din România, iar succesul cooperării cu dl. Buda ne demonstrează că doar lucrând împreună putem să atingem obiectivele propuse”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv, Clubul Fermierilor Români.

Studiul de caz care a adus României premiul pentru cel mai bun proiect digital prezintă impactul digitalizării asupra predictibilității și sustenabilității afacerilor agricole. Proiectul se concentrează asupra procesului de digitalizare în ferma EVEL-H Company, care a început în anul 2017 și a adus numeroase beneficii atât din punct de vedere financiar, dar mai ales din perspectiva impactului activității asupra mediului înconjurător. Prin reducerea, chiar și până la 80%, a utilizării produselor de protecție a plantelor, prin sechestrarea carbonului în sol folosind tehnici conservative (minimum și no-till) sau prin integrarea digitală a proceselor din fermă, tânărul Alin Luculeasa, Manager Operațional, a reușit să transforme ferma în care activează într-un model de bune practici.

Raport piata cereale Clubul Fermierilor Romani

Stimați membri și parteneri,

Clubul Fermierilor Români asigură informarea continuă a membrilor săi în toate domeniile importante din agricultură care le impactează activitatea.

Raportul integral privind piața cerealelor este transmis cu titlu gratuit exclusiv membrilor Clubului Fermierilor Români (fermierilor care au aderat la asociația noastră).

Vă stăm la dispoziție pentru mai multe detalii pe e-mail la office@cfro.ro sau vă invităm să vă abonați online, la link-ul de mai jos.

Piața grâului

Raportul WASDE a nuanțat încă o dată ce era evident și luat în calcul de traderi, și anume disponibilitatea grâului în origini. Bazinul Mării Negre nu a făcut nicio excepție de la această regulă și prețul generic în paritatea FOB Constanța a fost diminuat de competiția cu grâul rusesc.

Piața orzului

Indicațiile de preț ale orzului furajer în paritatea CPT Constanța sunt în scădere față de săptămâna trecută.

Piața porumbului

Porumbul este antrenat de grâu în scădere și acest aspect este un prim parametru care condiționează nivelurile scăzute ale prețului în Portul Constanța.

Piața semințelor de rapiță

La nivel local, indicațiile rapiței se manifestă în aceeași matriță ca în ultima perioadă. Rapița rămâne sub presiunea indicațiilor Brent. Presiunea exercitată de cotațiile petroliere și de cererea acoperită rămân factorii principali.

Piața semințelor de floarea-soarelui

La nivel regional, UCRAINA rămâne la nivelul de 9,9-10 mil. tone recoltate și situația unităților de procesare nu s-a îmbunătățit. Lipsa de energie penalizează procesarea.

Piața boabelor de soia

În România, indicațiile de preț pentru soia sunt la nivelul de 500 USD/tonă DAP unități de procesare pentru soia non-GMO. În perioada 1 iulie – 10 decembrie 2022, au fost importate aproximativ 130.000 tone de soia.

Prognoza meteo


România

Prognoza meteo 10 – 17 decembrie 2022 (ploi)


Rapoartele de piață sunt realizate de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist piața de cereale, care se implică astfel în acțiunile Clubului Fermierilor Români care vizează creșterea competitivității afacerilor fermierilor, securizarea profiturilor acestora și reducerea la minim a riscului potențial.

Fermerii interesați de accesarea serviciilor de consultanță în comerțul cu cereale pot intra în legătură cu Cezar Gheorghe pe e-mail: cezar.gheorghe@cfro.ro, sau telefonic: 0749.777.711.

Rapoartele săptămânale integrale sunt disponibile cu titlu gratuit membrilor Clubului sau pot fi încercate gratuit prin completarea formularului de la butonul de mai jos.

Toate drepturile rezervate. Textele, informațiile, datele, imaginile, graficele, sunetele, animațiile și materialele video, precum și dispunerea lor pe paginile de Internet Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă se supun legii protecției drepturilor de autor și altor legi de protecție.

Tineri lideri fermieri români premiați la Bruxelles

O echipă de tineri fermieri, membri ai Clubului Fermierilor Români, a câștigat pe 7 decembrie 2022 premiul pentru cel mai bun proiect digital în cadrul Congresului European al Tinerilor Fermieri de la Bruxelles. Premiul recunoaște contribuția pozitivă a fermierilor asupra mediului prin adoptarea și diseminarea de noi tehnologii și practici agricole.

În cadrul Congresului, 16 echipe de tineri fermieri din toată Uniunea Europeană au prezentat mai multe proiecte care vizează îmbunătățirea practicilor și tehnologiilor aplicate în agricultură, care pun accentul pe utilizarea responsabilă a resurselor de mediu, folosind soluții digitale și aplicații de management integrat al fermelor, pentru respectarea cerințelor Pactului Ecologic European, strategiei Biodiversitate si Farm to Fork.

Echipele care au depus aceste proiecte au concurat în cadrul a trei categorii, cel mai bun proiect digital, cel mai rezilient proiect si cel mai bun proiect pentru îmbunătățirea zonelor rurale, și au fost analizate de un juriu format din 6 membri: Norbert Lins, Președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Pierre Bascou, Director DG AGRI Comisia Europeană, Diana Lenzi, Președinte CEJA, Thierry de l’Escaille, Secretar General ELO, Pekka Pesonen, Secretar General COPA COGECA, Peter Schmidt, Președinte divizia Agricultură, Dezvoltare Rurală și Mediu EESC.

Proiectul depus de echipa de tineri fermieri din România a avut ca studiu de caz ferma EVEL-H COMPANY din județul Vaslui și a concurat cu alte 8 proiecte în categoria lui, ”Cel mai bun proiect digital”. Studiul de caz prezintă impactul digitalizării asupra predictibilității și sustenabilității afacerilor agricole, cu scopul de a demonstra că agricultura românească poate fi un exemplu de reziliență și performanță, în raport cu modelele occidentale.

Tânărul fermier Alin Luculeasa, Manager Operațional, și-a asumat în fermă rolul de a transforma amenințările unei zone cu importante constrângeri naturale în oportunități, totul cu ajutorul tehnologiei. Din dorința de a practica o agricultură cât mai prietenoasă cu mediul, Alin Luculeasa a introdus treptat tehnologii digitale în activitățile din fermă începând cu anul 2017, reușind să reducă semnificativ costurile și să scadă consumul de pesticide, în unele cazuri, până la 80% față de dozele recomandate de producători. Ferma EVEL-H COMPANY este astăzi un exemplu pentru fermele din regiune privind avantajele pe care le oferă digitalizarea în agricultură.

La scrierea proiectului au contribuit colegii lui Alin Luculeasa: George Chiriță, Petruța Deac, Raul Ioan Gușeilă, Radu Mărtinescu și Răzvan Prelipcean, prin implicarea Samirei Maskan, Coordonator Program Comunitate Clubul Fermierilor Români. Tinerii fermieri care au contribuit la elaborarea acestui proiect sunt absolvenți ai Programului ”Tineri Lideri pentru Agricultură” derulat de Clubul Fermierilor Români, ajuns anul acesta la a patra ediție.

„Suntem onorați să primim acest important premiu, care recunoaște performanța digitală și de mediu a fermierilor români. Din multe puncte de vedere, România poate fi luată ca exemplu privind sustenabilitatea în agricultură, însă mă bucur că prin participarea la concursuri în foruri europene avem oportunitatea de a arăta atât decidenților, cât și celorlați fermieri europeni că agricultorii din România contribuie prin acțiunile lor la atingerea obiectivelor Green Deal”, a declarat Alin Luculeasa la decernarea premiului din Parlamentului European de la Bruxelles.

„Suntem mândri de tinerii noștri și ne bucurăm să vedem că eforturile lor sunt recunoscute la nivel european. Fermierii români sunt nu doar modele de performanță economică și de mediu, ci și modele de reziliență în fața unei lumi aflate în crize multiple, de la schimbările climatice, la amenințări pandemice și conflicte regionale. Clubul Fermierilor Români va continua să susțină astfel de inițiative, în virtutea misiunii asumate de a crea până în 2027 o masă critică de tineri fermieri care să asigure schimbul generațional și, odată cu el, transformarea agriculturii românești”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români.

Premiul „Tineri Fermieri Europeni” recunoaște și recompensează tinerii fermieri pentru idei și practici durabile și inovatoare care abordează provocările cu care se confruntă sectorul agricol, cum ar fi reînnoirea generațională, adaptarea la schimbările climatice, securitatea alimentară și progresele tehnologice.

În cadrul concursului, tinerii fermieri au beneficiat de susținerea europarlamentarului Daniel Buda, Vicepreședintele Comisiei de Agricultură din cadrul Parlamentului European, care a promovat proiectul în calitate de Ambasador.