Știri

Dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților IMM-urilor prin cursuri de formare – măsură dedicată inclusiv sectorului agricol!

Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri este un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C7 Transformarea digitală, aferent investiției I19 – Scheme dedicate perfecționării/recalificării angajaților din firme, în valoare de 36 de milioane de euro. 

Beneficiar: Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR)

Grup țintă: Angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial) ce provin din orice IMM (entitate definită potrivit Legii nr. 346/2004) care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic, de modul de finanțare sau de existența unui scop lucrativ al acesteia.

Valoarea maximă a finanțării: maxim 17.000 euro/ IMM.

Solicitanții eligibili sunt IMM- urile înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990:

  1. Nu înregistrează obligații bugetare nete;
  2. Nu se află în una din situaţiile incompatibile cu acordarea finanţării din fonduri publice;
  3. Nu a mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani, sau nu derulează proiecte finanţate în prezent;
  4. Nu intră în categoria de „întreprindere aflată în dificultate”;
  5. Nu se află în stare de insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare etc;
  6. Reprezentantul legal nu este subiectul unui conflict de interese;
  7. Reprezentantul legal nu este vinovat de inducerea gravă în eroare prin furnizarea de informații incorecte în cursul participării la apelul de proiecte derulat de subadministrator;
  8. La momentul acordării ajutorului se încadrează în una dintre următoarele categorii de întreprinderi: microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie.

Proiectul va sprijini transformarea digitală a minim 2.000 de întreprinderi mici și mijlocii prin consolidarea competențelor digitale ale angajaților și specializarea forței de muncă în domenii tehnologice avansate, inclusiv a competențelor necesare în utilizarea tehnologiilor specifice agriculturii de precizie.

Ghidul Solicitantului prevede că angajații IMM-urilor vor putea beneficia gratuit de module de formare/perfecționare pentru îmbunătățirea competențelor, cu aplicabilitate în tehnologiile avansate precum cele specifice agriculturii de precizie:

  1. Internet of Things;
  2. Big Data;
  3. Cloud technologies;
  4. Învățarea automată – Machine Learning;
  5. Inteligența artificială;
  6. Automatizarea proceselor robotice – RPA;
  7. Blockchain;
  8. Cyber-Physical Systems;
  9. Additive manufacturing.

Totodată, ADR a dezvoltat o platformă pentru realizarea acestor cursuri, care are următoarele funcționalități: 

  1. e-learning, inclusiv modulul de testare;
  2. modul de depunere solicitări de sprijin din partea IMM-urilor;
  3. programe de formare în concordanță cu domeniile menționate etc.

Partenerii proiectului care furnizează programe de formare pentru grupul țintă vizat au obținut un punctaj de peste 70 puncte în urma etapei de selecție:

  1. EQUATORIAL GAMING S.A.
  2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
  3. CONSILIUL NAȚIONAL AL ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE MICI ȘI MIJLOCII DIN ROMÂNIA
  4. ASCENDIA     
  5. ASCENDIS CONSULTING SRL
  6. MERLIN BUSINESS CONSULTING SRL
  7. BOCASOFT SRL
  8. CIT-IRECSON –CENTRUL DE INFORMARE TEHNOLOGICA SRL

Solicitările de sprijin pentru acest proiect se vor de pune de către IMM-urileinteresate de dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților în platforma disponibilă la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro, în urma creării unui cont.