Andres-Cristian Marian

Experiența programului a fost specială și inedită. Mă bucur că am reușit să cunosc persoane tinere, de vârsta mea, care activează în domeniul agriculturii și își doresc mai mult decât să preia afacerea familiei, care investesc în dezvoltarea personală și care pun preț pe informație și cunoaștere. Mă bucur că am reușit să păstrăm această stare de spirit pe parcursul întregului program.


Alin Luculeasa

O organizare exemplară și un timp foarte bine fructificat, m-am concentrat să asimilez tot. A fost o experiență foarte placută și sunt sigur ca e abia începutul.

Alina Elena Ioniță

În cadrul sesiunilor de inspirație, ne-am întâlnit cu mulți oameni de afaceri cu povești diferite, care ne-au împărtășit din experiența lor personală și profesională. Cred că prin prisma poveștilor lor au activat în noi o forță motivațională și ne-au făcut să ne dăm seama că perseverând putem să ne atingem obiectivele. Vă mulțumim pentru calitatea cursurilor oferite!

Am obținut prelungirea termenului de accesare a Submăsurii 17.1 până la 16 decembrie 2021

Clubul Fermierilor Români a făcut demersuri către MADR, AMPNDR și AFIR pentru prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru Submăsura 17.1 până la 31 decembrie 2021, având în vedere consultările cu fermierii și solicitările acestora de extindere a termenului anunțat.

Acțiunile întreprinse de Club și Broker s-au concretizat prin prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanțare AFIR până la 16 decembrie, ora 16:00.

Simplificarea ghidului AFIR pentru Submăsura 17.1 în 2020 a condus la creșterea cererilor depuse de fermieri anul trecut și a demonstrat interesul crescut al fermierilor pentru accesarea acestui program. Anul trecut considerăm că programul derulat de autorități și-a atins scopul de a crește numărul fermierilor care accesează această facilitate.

Alocarea unui buget de 31,2 milioane euro pentru Submăsura 17.1 pentru anul 2021 a avut ca scop sprijinirea și încurajarea în continuare a fermierilor să acceseze schemele de asigurare private, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care pot afecta producția agricolă. Interesul privind accesarea Submăsurii 17.1 este confirmat de informațiile primite de la fermierii membri în Clubul Fermierilor Români și de la fermierii clienți ai Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare (cotă de piață 17% în 2021).

Evoluția producției agricole în 2020-2021 și impactul fenomenelor meteo nefavorabile în rezultatele afacerilor fermierilor arată necesitatea susținerii subvenționării asigurărilor pentru cultura mare, pentru a sprijini și încuraja în continuare fermierii să acceseze schemele de asigurare private, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care pot afecta producția agricolă.

Fermierii sunt beneficiarii Submăsurii 17.1 și au nevoie de susținere și crearea condițiilor favorabile pentru accesarea acestui program derulat de autoritățile responsabile pentru agricultură, având în vedere că bugetul alocat pentru sesiunea de anul acesta este de 31,2 milioane de euro.

Clubul Fermierilor Români apreciază dialogul și deschiderea pe care MADR, AMPNDR și AFIR le manifestă față de propunerile înaintate și soluționarea favorabilă a acestui demers care este în avantajul fermierilor din România, interesați de accesarea sistemului privat de asigurări agricole.

Informarea postată pe portalul AFIR privind prelungirea termenului până la 16 decembrie 2021 poate fi consultată aici.

Vă invităm să citiți adresa oficială transmisă de Club autorităților.


Anca Ursu

Întreaga săptămână de cursuri din cadrul acestui program a fost plină de emoție și noi informații pentru mine. Am învățat cât de important este timpul. Mi-a plăcut tot. Am fost implicată pe tot parcursul trainingului. Dinamica, vibrația, sfaturile, pasiunea și, nu în ultimul rând, profesionalismul sunt punctele forte ale acestui program.

Andreea Basarab

Programul “Antreprenor în Agricultura 4.0” oferă informații aplicate și de actualitate, într-o manieră interactivă. Am apreciat partea practică a programului și faptul că au fost implicați traineri care sunt și antreprenori. În domeniul agriculturii nu sunt organizate multe cursuri de acest tip, prin urmare fermierii au dorința de a participa la astfel de programe și de a acumula cunoștințe.

Mă bucură faptul că, chiar și după absolvirea programului, am rămas o comunitate unită, ținem legătura, oferim sfaturi, informații și exemple de bune practici. Avem lucruri în comun, vorbim aceeași limbă și putem apela unii la alții pentru întrebări și recomandări.

ANDREEA GHEORGHIȚĂ

Consultant, trainer

Andreea GHEORGHIȚĂ

Andreea s-a alaturat Human Invest in 2019, pe rolul de Consulting Associate. Experienta sa de business provine din anii in care a lucrat in industrii diverse: productie, comert, servicii si ospitalitate, in companii multinationale si in antreprenoriat, conducand in special procesele comerciale si de customer service ale organizatiilor.


Andreea are o diploma de licenta in Economia Comertului, Turismului si Serviciilor si o diploma de master in Managementul si Marketingul Turismului.

Andreea a facut prima formare in coaching in cadrul scolii One2Coach si este din 2018 coach acreditat ACC (Associate Certified Coach) de catre ICF (International Coach Federation). Continua in prezent invatarea si formarea in coaching cu programul de Coaching Transformational din cadrul Coach Masters Academy (Singapore), pentru a permite o abordare mai sustenabila a schimbarii.

Incepand cu anul 2019 se implica in calitate de voluntar in board-ul de membri al organizatiei, ca Events Director, iar de la inceputul lui 2020 ca Director de Membership si Acreditari.

Si-a dezvoltat competentele de coaching in cadrul sesiunilor individuale care au a inclus teme precum cresterea performantei intr-un mod sustenabil, schimbare profesionala, tranzitii in posturi de conducere, gestionarea mai buna a relatiilor profesionale, provocari specifice leader-ilor tineri sau celor care se afla pentru prima data intr-un post de manager.

Cand lucreaza cu grupuri si cu echipe, Andreea genereaza energie pozitiva, conduce programe de invatare cu o structura bine definita si personalizeaza procesul de facilitare prin conversatii specifice domeniului de lucru al participantilor.

Andreea este certificata si utilizeaza diverse metodologii internationale de la Ken Blanchard in munca ei: Self Leadership, Coaching Essentials, First Time Manager si Legendary Service. Faciliteaza aceste programe atat in sala de curs, cat si in mediul de invatare virtual.

ALEXANDRA CULICOVSCHI

Coach, Consultant Senior & Trainer

Alexandra CULICOVSCHI

Alexandra face parte din echipa Human Invest din 2019, in rolul de Senior Consulting Associate. Este coach, consultant si facilitator programe de training. Are o experienta de peste 14 ani in domeniul dezvoltarii organizationale, specializandu-se in desenarea programelor de leadership astfel incat sa fie bine articulate, coerente, valoroase atat pentru organizatie, cat si pentru angajati.

Ea si-a dezvoltat expertiza in domeniul dezvoltarii organizationale lucrand in tot acest timp ca manager si specialist in patru industrii diferite (telecom, FMCG, productie industriala, transport si logistica) si invatand cum sa fie utila unor parteneri de lucru din culturi foarte diferite (americana, austriaca, franceza, britanica).

Alexandra a absolvit Facultatea de Stiinte Politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, avand si un master in Politici publice la aceeasi universitate. Are o formare in Coaching in cadrul scolii MindLearners, o diploma de licenta in Pishologie si de curand a absolvit un program de formare in psihoterapie analitica.

Parte din filozofia ei personala, Alexandra crede ca oamenii sunt creativi, ca incearca lucruri noi si ca isi asuma responsabilitatea atunci cand li se ofera spatiile corespunzatoare. Considera ca regulile si procedurile sunt importante, dar bunul simt, deschiderea si grija sunt principiile directoare.

Alexandra este certificata si utilizeaza diverse metodologii internationale de la Ken Blanchard in munca ei: Self Leadership, SLII, First Time Manager, Legendary Service si Conversational Capacity. Faciliteaza aceste programe atat in sala de curs, cat si in mediul de invatare virtual.



Despre HUMAN INVEST

1999: Human Invest a fost fondata in 1999 de catre Viorel Panaite si Richard Reese, iar printre primii clienti majori de la inceputul anilor 2000 au fost Connex (acum Vodafone, in continuare client), ITC Networks (acum Luxoft, in continuare client), PricewaterhouseCoopers (PwC). Programele care caracterizau compania in anii de inceput erau cele de time management, self-leadership si teambuilding out-door.

2004: Human Invest se afiliaza companiei globale Ken Blanchard Companies si aduce in Romania programul original Situational Leadership II (SLII), unul din cele mai utilizate programe globale de leadership, program care a contribuit la cresterea standardelor de calitate in serviciile de facilitare si coaching de la noi din tara. Peste 10.000 de participanti din Romania au beneficiat de aceasta metoda din 2004 pana in prezent.

In urmatorii ani, Human Invest semneaza parteneriate cu Wiley / The Leadership Challenge, Wiley / Everything DiSC, Human Synergistics, si implementeaza proiecte strategice de dezvoltare si aliniere organizationala pentru unele din cele mai mari companii din Romania, alaturi de companii internationale precum Quest Leadership si Metasysteme Coaching. Brand-ul companiei a inceput sa fie asociat tot mai mult cu tema “leadership la toate nivelele”.

Prezent: Human Invest lucreaza in Romania cu o comunitate de peste 30 de facilitatori, traineri, coach si consultanti romani, la care se adauga colaboratori din retelele internationale. “Leadership is everyone’s business” este filozofia de baza pe care compania o propune constant clientilor sai, fie ca programele se adreseaza managerilor, fie specialistilor fara pozitie manageriala.

humaninvest.ro

Alexandra Slobozeanu

Sunt foarte încântată că pot participa la acest program, pentru a mă dezvolta atât personal, cât și profesional, pentru a dobândi noi cunoștințe despre domeniul în care profesez și a învața cum să fac lucrurile cât mai bine, atât pentru mine, cât și pentru echipa mea.

Adrian Clinciu

Acest curs nu este numai despre a continua o afacere, este despre a ne dezvolta mai întâi pe noi ca oameni, ca mod de gândire, fără să ne fie frică să vorbim în public, astfel încât la sfârșit să fim capabili să construim parteneriate bazate pe încredere reciprocă. Toate activitățile din cadrul programului aduc un bagaj foarte mare de informații, iar trainerii se asigură de fiecare dată că aceste informații sunt înțelese de noi pentru a fi mai departe puse în practică.