Adrian Nicolae Mitrea

Fiecare sesiune mă uimește, cunoaștem oameni care știu cum să ne capteze atenția și cum să ne transmită informații de importanță majoră pentru viitorul nostru profesional. Sunt extem de mulțumit de trainerii și speakerii din program și de modul lor de prezentare. Am învățat de la ei cum să fiu un lider mai bun, cum să fac față situațiilor tensionate și cum să comunic cu oamenii din ferma mea. În același timp, mi-am identificat propriile calități și defecte și am dobândit cunoștințe noi care mă ajută in dezvoltarea mea ca lider și ca om.

ADRIANA PETRE

Trainer Fundația LEADERS

Adriana PETRE

Adriana Petre este trainer LEADERS cu o vastă experiență în voluntariat și antreprenoriat.

A lucrat la Colliers International timp de 7 ani, timp în care a interacționat cu peste 12.000 de clienți și s-a specializat la numeroase cursuri de vânzări, branding, client service, customer support și project management. Ulterior a pus bazele a cinci business-uri proprii.

Secretele care au purtat-o de la un eveniment corporate de 100 de oameni în București acum 3 ani, la ultimul eveniment corporate din ianuarie 2020, de peste 600 de persoane, în Las Vegas, sunt integritatea și importanța pe care o acordă brandingului personal.



Fundația LEADERS este o organizație care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili care fac România puternică la toate nivelurile. Iar misiunea LEADERS este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari, responsabili și curajoși, prinprograme de leadership practice, croite pe fiecare nivel de dezvoltare.

Programele LEADERS se desfășoară la nivel național, sunt adresate tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani și abordează cele trei teme principale care constituite modelul de leadership al organizației: menire, colaborare și gândire sistemică.

Totodată, LEADERS oferă constant sprijin organizațiilor de a crește următorul val de lideri prin intermediul unor programe adaptate de leadership, sesiuni experiențiale și inspiraționale.

leaders.ro

ADELA IEPURE

Consultant Senior, Trainer

Adela IEPURE

Adela Iepure face parte din echipa Blanchard România din 2015 în rolul de Senior Consulting Associate. În această perioadă, ea a facilitat experiențe de

învățare pentru diferite niveluri organizaționale, de la contributor individual până la top management, dintr-o gamă largă de industrii: producție și inginerie

(automobile, construcții navale, electronice, energie), servicii financiare (bancare, asigurări, gestionarea datoriei), IT și tehnologie ( jocuri, centre de

servicii globale, comerț electronic), farmaceutică, telecomunicații, FMCG și vânzare directă, transport și logistică, ONG.

Înainte de a se alătura Human Invest, Adela avea 15 ani de experiență anterioară (3 în ONG-uri, 3 în management de proiect în educația adulților și 9 ani în mediu multinațional). Ultima sa experiență a fost în domeniul învățării și dezvoltării resurselor umane, unde a oferit soluții pentru diferite nevoi de business: traininguri și workshop-uri pentru toate nivelurile organizaționale, centre de evaluare și dezvoltare, profilare comportamentală și feedback, dezvoltare și planificare a carierei, management performanțeiși talent management, Executive development, consiliere și coaching. Adela a facilitat experiențele de învățare atât în România, cât și în țări precum: Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Moldova.

În rolul său actual, Adela facilitează programe de dezvoltare pe teme precum: dezvoltare personală, leadership, managementul echipei, motivație, abilități de

comunicare, inteligență emoțională, coaching, oferirea de feedback și gestionarea conversațiilor dificile, abilități manageriale, dezvoltarea echipei.

Adela este certificată și folosește mai multe metodologii internaționale în activitatea sa: Blanchard: Experiență SLII, Motivația optimă, Abilități esențiale

de Coaching, Oferirea de feedback, Conversații provocatoare, Construirea încrederii, Abilităși esențiale de management, Conducerea echipei etc.). Este

certificată și în metodologia EverythingDiSC și Five Behaviours of a Cohesive Team. Adela facilitează procese de coaching atât la nivel individual cat si de

echipă.

Este membră a International Coaching Federation din 2012, are o certificare internațională în coaching la nivel de PCC Antrenor Profesional Certificat și este

Registered Mentor Coach. De asemenea, este Director Membership, Credentialing and Accreditation al ICF Romania din anul 2017.



Despre HUMAN INVEST

1999: Human Invest a fost fondata in 1999 de catre Viorel Panaite si Richard Reese, iar printre primii clienti majori de la inceputul anilor 2000 au fost Connex (acum Vodafone, in continuare client), ITC Networks (acum Luxoft, in continuare client), PricewaterhouseCoopers (PwC). Programele care caracterizau compania in anii de inceput erau cele de time management, self-leadership si teambuilding out-door.

2004: Human Invest se afiliaza companiei globale Ken Blanchard Companies si aduce in Romania programul original Situational Leadership II (SLII), unul din cele mai utilizate programe globale de leadership, program care a contribuit la cresterea standardelor de calitate in serviciile de facilitare si coaching de la noi din tara. Peste 10.000 de participanti din Romania au beneficiat de aceasta metoda din 2004 pana in prezent.

In urmatorii ani, Human Invest semneaza parteneriate cu Wiley / The Leadership Challenge, Wiley / Everything DiSC, Human Synergistics, si implementeaza proiecte strategice de dezvoltare si aliniere organizationala pentru unele din cele mai mari companii din Romania, alaturi de companii internationale precum Quest Leadership si Metasysteme Coaching. Brand-ul companiei a inceput sa fie asociat tot mai mult cu tema “leadership la toate nivelele”.

Prezent: Human Invest lucreaza in Romania cu o comunitate de peste 30 de facilitatori, traineri, coach si consultanti romani, la care se adauga colaboratori din retelele internationale. “Leadership is everyone’s business” este filozofia de baza pe care compania o propune constant clientilor sai, fie ca programele se adreseaza managerilor, fie specialistilor fara pozitie manageriala.

humaninvest.ro

Ștefana Lăța

Acest program mă ajută să înțeleg mai bine evoluția sau involuția unui business, corectitudinea unei decizii sau a unei strategii. Am învățat să mă adaptez atunci când ies din zona de confort și am înțeles cât de importante sunt stabilirea unor obiective clare și lucrul în echipă.

România importă mâncare nu din lipsă de resurse, ci de plan | Cum reparăm un deficit de miliarde și construim o industrie agroalimentară competitivă?




România importă mâncare nu din lipsă de resurse, ci de plan

Cum reparăm un deficit de miliarde și construim o industrie agroalimentară competitivă?


Autor – Călin Costinaș, Coordonator al Grupului de lucru „Produs românesc” – Agrinnovator, Clubul Fermierilor Români


Există o ironie greu de ignorat în peisajul economic al României. Una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă. Rafturile din retail spun povestea unui paradox devenit cotidian: carne procesată din vest, lactate din centrul Europei, dulciuri și conserve de oriunde, mai puțin de aici. Și asta într-o țară care are pământ fertil, tradiție agricolă, și tot mai mulți consumatori care caută produse locale.


În ultimii ani, economia a crescut rapid. PIB-ul a urcat spectaculos, iar salariile au crescut cu peste 260%. În schimb, producția industrială totală a crescut doar cu 118%, iar producția internă agroalimentară a rămas sub potențial. Diferența s-a umplut cu importuri.

Acest dezechilibru se vede clar într-un deficit comercial total care a ajuns la peste 35 de miliarde de euro. Iar industria agroalimentară contribuie semnificativ la acest gol. În doar un deceniu, deficitul alimentar a crescut de peste 7 ori, până la -3 miliarde de euro. Cele mai mari deficite: carne și preparate (-1,2 miliarde euro), lactate (-700 milioane euro), produse de cofetărie și ciocolată (-600 milioane euro). Importăm chiar și conserve vegetale și produse pe care le-am putea face cu resurse locale.


Deficitul comercial este în multe privințe mai periculos decât cel bugetar. Cel din urmă se mai poate regla prin politici fiscale, diminuarea cheltuielilor. Cel comercial, nu. Dezechilibrul dintre importuri și exporturi cere ani de investiții, o producție internă capabilă să împingă importurile înapoi și să genereze export. Nu e o intervenție rapidă, ci un proiect național.

În tot acest timp, Polonia, o țară cu dimensiuni similare, a făcut exact opusul. A trecut de la un excedent de 1,4 miliarde euro la 7 miliarde euro. A devenit al treilea exportator european de ciocolată, fără să producă un gram de cacao. Au investit în procesare, au atras multinaționale, au construit branduri.


Deficitul este o hartă a oportunităților pierdute


Avem teren, avem resurse, avem oameni, dar și o economie care exportă cereale brute și importă produse procesate cu valoare adăugată ridicată. În 2023, România a exportat grâu de peste 1 miliard de euro, dar a importat biscuiți în valoare de 130 de milioane euro, conserve vegetale de 56 milioane euro și supe instant de 52 milioane euro. În timp ce oferim materie primă pieței europene, rafturile din retail sunt dominate de produse finite din Polonia, Germania sau Italia.

Paradoxul merge mai departe: avem producție agricolă, dar importăm murături, în condițiile în care România este singura țară din regiune care importă borcane pentru industria de conserve. Producătorii locali nu pot fi competitivi dacă aduc ambalaje din Turcia sau Ucraina la același preț cu produsul finit.

Sau cazul bitumului: în ciuda unui necesar național estimat la 700.000 de tone, România produce intern doar 20% și importă restul, cu un deficit anual de peste 285 milioane euro, într-un sector susținut din fonduri europene. Așadar, subvenționăm indirect producătorii externi în loc să dezvoltăm capacități interne.

Aceste cifre nu sunt doar statistici. Sunt semnele unei economii care pierde lanțurile de valoare. Ecosistemul agroalimentar este fragmentat: procesatori subdimensionați, ambalaje indisponibile, logistică deficitară și lipsa unei strategii coerente.


Chiar și atunci când produsul există, cererea există și interesul e validat, intervine o barieră tot mai mare: lipsa capitalului pentru creștere. Vedem acest blocaj în categorii precum lactatele artizanale, conservele de legume sau produse tradiționale românești care sunt cerute de consumatori și listate în rețele de retail, dar nu pot fi livrate la scară mare din lipsa capacității de producție și finanțării pentru extindere. Băncile sunt reticente, programele publice sunt lente, iar mecanismele existente nu sunt calibrate la nevoile reale ale sectorului alimentar.


Succesul Poloniei nu e un miracol. E o strategie. Au investit în procesare, în rețele de distribuție, în branding. Au încurajat parteneriate retail-producător, au creat infrastructură modernă. În România, încă se așteaptă ca „piața să regleze singură”. Dar piața nu construiește singură abatoare, centre de colectare, capacitate de ambalare. Nu oferă credit pentru risc industrial. Nu leagă singură fermierii de procesatori. Fără o viziune clară și fără coordonare între actorii-cheie, producători, retail, autorități, finanțatori, România va continua să joace rolul pieței de desfacere.


Cum se poate începe?


România nu are nevoie de o revoluție alimentară. Are nevoie de un plan. Un plan care să pornească de la cererea reală și să lucreze înapoi spre producție. Nu invers. Un plan care să aducă la aceeași masă autorități, producători, retaileri și finanțatori. Să identifice unde se rupe lanțul: de ce nu avem murături românești la scară mare? Unde sunt borcanele, logistica, capitalul de stocuri? Ce ingrediente lipsesc? Ce putem procesa aici?

Apoi, avem nevoie de infrastructură. Publică sau sprijinită de parteneriate. Centre de colectare, ambalaje produse local, spații de stocare, linii de frig, linii de procesare. Nu putem construi industrie fără mecanică de bază.


Și, mai ales, avem nevoie de finanțare pentru creștere. Nu doar granturi pentru idei sau starturi. Ci capital care să ajute afaceri validate să crească. Mecanisme care înțeleg riscul agroalimentar: sezonalitate, capital circulant, logistică complexă.


România nu duce lipsă de resurse. Duce lipsă de coordonare, investiție strategică și voință instituțională. Avem cerere. Avem ofertă. Avem exemplu. Trebuie doar să vrem să legăm piesele.

Călin Costinaș, Coordonator al Grupului de lucru „Produs românesc” – Agrinnovator, Clubul Fermierilor Români – „Nu există oportunitate mai mare decât o piață care consumă mai mult decât produce. Deficitul este până la urmă o hartă a ceea ce am putea construi.”



Călin Costinaș are peste 35 de ani de experiență în antreprenoriat și în conducerea și dezvoltarea unor companii de retail aflate în portofoliul fondurilor de investiții, precum Profi România, unde ocupă poziția de Director General Adjunct și a coordonat extinderea rețelei la nivel național. A absolvit Facultatea de Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științele Vieții din Timișoara și deține un master în agricultură. Este președintele Fundației Excelsior Alumni USVT, implicându-se activ în susținerea tinerilor absolvenți și a inițiativelor educaționale.

De asemenea, Călin Costinaș coordonează grupul de lucru „Produs românesc” din cadrul Agrinnovator – think tank susținut de Clubul Fermierilor Români, care își propune să faciliteze accesul produselor agroalimentare românești în marile lanțuri de retail și să creeze un cadru sustenabil de colaborare între fermieri, procesatori și comercianți.

Radu Hajdeu

Puterea și încrederea pentru a acționa vin din cunoașterea de sine, asta consider că este lecția primordială pe care am învățat-o în cadrul primei sesiuni a programului. Pe parcurs, datorită activităților interactive, cât și informațiilor prețioase oferite de traineri, am înțeles că munca în echipă și stabilirea obiectivelor clare rezolvă orice problemă, dar și importanța diversității echipei cu care lucrezi. Daca ar fi să mă rezum la un singur cuvânt care să definească această experiență, ar fi „PERFECT”.

Radu Mărtinescu

Programul ne-a permis să înțelegem mai bine ce se întâmplă pe piață. Este important să poți face o radiografie obiectivă a propriei afaceri, să poți înțelege ce oportunități ai. Un avantaj al programului a fost că a adunat laolaltă oameni care fac agricultură, care administrează afaceri agricole. Am apreciat interacțiunea dintre traineri și cursanți, care a scos la iveală multe idei. Având deja ani de experiență în domeniu, am putut să împărtășim informații, am legat prietenii. Prin intermediul simulărilor de business am înțeles lucruri care nu-mi erau clare înainte. Am fost provocați să fim obiectivi, să găsim soluții pentru a îmbunătăți activitatea în fermele propuse ca studii de caz și am putut face corelații cu propriile noastre afaceri. Am învățat că în noi stă puterea de a produce schimbarea. Programul a pus accentul pe găsirea soluțiilor de către noi, astfel încât problemele generațiilor trecute să nu devină și problemele noastre.

RALUCA CONȚANU

Consilier Parlamentar, Lector Doctor Asociat Universitatea din București

Raluca CONȚANU

Consilier parlamentar coordonator in Comisia pentru agricultura, industrie alimentară si dezvoltare rurala din Senatul Romaniei.

Raluca Contanu coordoneaza redactarea rapoartelor asupra problemelor sociale si efectuarea studiilor comparative Romania – Uniunea Europeana in domeniul social – dezvoltare rurala, precum si elaborarea şi redactarea amendamentelor la legislatia in vigoare si la proiectele de legi.

Raluca Contanu este Lector Dr. Asociat in cadrul Facultăţii de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea din Bucuresti, unde sustine cursurile si seminariile la disciplinele Dreptul Muncii, Introducere in Drept si Teorie politica.

Licentiata in Drept, Raluca este doctor in sociologie si detine un masterat in politici sociale.

Georgian Cristian Chirbea

Acest program m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să-mi descopăr atât punctele forte, cât și punctele slabe, să-mi setez obiective personale și profesionale, să-mi evaluez afacerea și să îmi îmbunătățesc activitatea de zi cu zi. Am aplicat multe informații preluate de la traineri și m-am simțit foarte norocos că am participat la aceste cursuri. Vă felicit pentru tot efortul depus în organizarea programului!

GHEORGHE ANDRIEȘ

CEO, Senior Consultant, Mentor, Coach

Gheorghe ANDRIEȘ

Gheorghe Andrieș a intrat în lumea organizațiilor care învață pe cea mai firească dintre căi: învățând pentru a-și putea face mai bine meseria.

În 1994, când acumulase deja o experiență practică în management ca inginer electronist și șef al unei echipe, Gheorghe Andrieș a intrat în contact cu teorii și instrumente noi pentru practicienii români prin programele-pionier în epocă ale Open University Business School.

Ca licențiat Open University Business School (UK), a devenit trainer pentru management competitiv, management performant, management al resurselor umane, stategie de business.

Își completează experiența practică de manager prin competențe de coach (Alain Cardon, MCC), practician NLP, trainer certificat pentru metodele 360 Solutions și Morgen Buying Facilitation (Morgen Facilitations Inc.).

În 2009, Gigi intră în antreprenoriat, fondând – alături de un grup de traineri și consultanți cu care împărtășește valori și experiențe comune – Evolutiv Consultants Network, o companie pe care o conduce ca director general.

Cele peste 15.000 de ore petrecute în fața unor manageri de toate nivelurile din întreaga țară înseamnă pentru Gigi bucuria de a fi contribuit la transformarea și maturizarea unor organizații, la performanțe în business care s-au tradus, pentru cei alături de care a lucrat, în satisfacții profesionale, dezvoltare personală, prosperitate. I-au întărit convingerea că oamenii vor să învețe, să-și testeze limitele, să joace în echipe câștigătoare – și că menirea lui este să le fie alături.

Și l-au mai învățat, în același timp, că timpul petrecut alături de soție și de cei doi copii, acasă sau în vacanțe, sunt un inepuizabil rezervor de energie, echilibru și motivație în viața profesională.


EVOLUTIV Consultants Network


EVOLUTIV Consultants Network este o companie românească de Learning&Development care servește și contribuie cu excelență, de mai bine de 10 ani, în industria dezvoltării oamenilor din organizații. Nucleul echipei Evolutiv este format din specialiști cu o experiență de peste 20 de ani în piața de business din România, fost tutori și coordonatori de programe în cadrul MBA of Open University Business School, UK – primul program de MBA apărut pe piața din România după 1990.

Misiunea companiei este să dezvolte, potențeze și să faciliteze inițiativele de Learning&Development ale clienților săi. Cu alte cuvinte, de a dezvolta oamenii din organizații.


https://evolutivconsultants.ro/

http://www.simularibusiness.ro/